INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

SPECIAL Dincolo de Premier League, e COLAPSUL » Datorii imense în Anglia, desființări și o mare întrebare: cât mai rezistă modelul?!

Premier League
Premier League

Articol de - Publicat joi, 11 aprilie 2024 10:52 / Actualizat joi, 11 aprilie 2024 17:02

Premier League este cel mai urmărit, cel mai iubit și cel mai potent financiar campionat din lume! Cu miliarde de suporteri, cu miliarde de lire, euro sau dolari implicați în această afacere, fotbalul englez pare sclipitor la prima vedere. Realitatea este, însă, dură și cu totul alta!

Frânturi din această realitate au început să se vadă în acest sezon chiar și în prima ligă din Anglia. Everton și mai apoi Nottingham Forest au fost depunctate cu opt puncte, respectiv patru din cauza nerespectării fair-play-ului financiar sau pentru încălcarea regulilor financiare. Iar mai recent, chiar Tottenham, echipa lui Radu Drăgușin, anunța că e în pierdere cu 100 milioane de euro și caută investitori noi.

Este Everton cel mai prost condus club din Anglia?

După ce a fost depunctată Everton, Jamie Carragher, un cunoscător fin al fotbalului britanic, declara nonșalant într-o emisiune că Everton este cel mai prost condus club din Anglia”. O fi chiar așa?

Ce definește un club prost condus? Politica proastă de transferuri sau câteva sezoane de clasări mediocre în clasament, poate chiar retrogradări? Poate fi real că proprietarii actuali sau foști ai lui Everton nu aveau un plan clar sau sustenabil pentru echipă, însă afirmația lui Carragher este departe de a fi corectă.

În ligile inferioare din Anglia, situația a fost mult mai teribilă în ultimii ani. Au existat proteste din ce în ce mai dese ale suporterilor, cluburi depunctate chiar mai mult decât cele din Premier League, suspendări de meciuri și chiar excluderi ale unor cluburi din ligile în care evoluau. Au fost proprietari de cluburi pierduți în lumea fotbalului, și-au adus echipele în pragul colapsului, au lăsat fanii fără echipele lor iubite și nu și-au plătit angajații. Haideți să analizăm mai bine subteranele fotbalului britanic!

Viața fabuloasă a campionului Vinny Paz: a învins moartea de două ori, după ce a stat cu șuruburi în cap, a aruncat 10 milioane la pariuri și s-a culcat cu 1000 de starlete!
SPECIAL
Viața fabuloasă a campionului Vinny Paz: a învins moartea de două ori, după ce a stat cu șuruburi în cap, a aruncat 10 milioane la pariuri și s-a culcat cu 1000 de starlete!

Cazul Bury: de la promovare la desființare

Bolton, Macclesfield, Bury, Conventry, Blackpool, Darlington, Oldham.. toate sunt nume ale unor echipe de fotbal care au rămas în memoria pasionaților de fotbal. Să ne oprim însă, pentru început, la Bury, echipă care a jucat în al treilea și al patrulea eșalon din sistemul piramidal englez. După un onorabil loc 2 obținut în sezonul 2018/2019 în League Two, echipa ajungea în League One, însă după doar câteva luni avea să se desființeze și să fie exclusă din acel campionat, notează sportal.blic.rs.

Datoriile financiare se acumulau, veniturile erau insuficiente pentru a acoperii salariile și plățile către creditori, așa că Bury a trebuit să intre în administrație, un fel de insolvență în varianta românească. Li s-au scăzut 12 puncte în clasament, a plecat tot staff-ul tehnic și o mare parte din jucători.

La sfârșitul lunii august 2019, echipa a fost exclusă oficial din campionat și retrogradată înapoi în League Two, fiind primul club de la Maidstone, în 1992, care era retrogradat din cauza problemelor financiare. La scurt timp după, întreaga activitate a echipei a fost sistată.

Cluburi uitate: Rapid Arad! Istoria clubului născut AMEFA și decedat Romtelecom Arad: a fost vicecampioană a României și semifinalistă a Cupei
ISTORIA FOTBALULUI
Cluburi uitate: Rapid Arad! Istoria clubului născut AMEFA și decedat Romtelecom Arad: a fost vicecampioană a României și semifinalistă a Cupei

Cazul Macclesfield: când proprietarul vrea doar să extragă bani din club

Un an mai târziu, la 60 de kilometri sud de Bury, o altă echipă din liga a patra, Macclesfield Town, a suferit aceeași soartă. Din cauza administrării slabe a proprietarului Amar al Khadi, echipa a ajuns să fie desființată.

Ani de zile, Macclesfield a fost restantă la salarii, iar datoriile se adunau, fără ca al Khadi să aibă vreo intenție în a plăti din ele. Clubul a fost ținut în viață de către fani, care s-au mobilizat și au început să ajute financiar, aceștia crezând că Amar era într-o situație financiară proastă, însă adevărul era altul. Patronul avusese mai multe oferte pentru a vinde și a salva Macclesfield, dar nu a vrut, dorind să extragă cât mai mulți bani de pe urma clubului.

În cele din urmă, Macclesfield a ajuns să fie judecată de comisii și sancționată treptat cu 4 puncte, apoi cu două, apoi cu 7, apoi iar cu patru, în total cu 17 puncte și în cele din urmă exclusă din campionat. Toate acestea din cauza unei datorii cumultate de 500.000 de lire sterline.

Cazul fericit Bolton: depunctare și retrogradare, iar apoi revenire

Bolton, echipă care câștigase de trei ori Championship, cu sezoane bune în Premier League, e în prezent un club stabil și atacă promovarea în Championship, fiind momentan pe locul 3 în League One.

Echipa a avut, însă, parte de câteva sezoane foarte dificile. În aceeași perioadă în care Bury avea probleme, a avut și Bolton, fiind sancționată cu 12 puncte penalizare din cauza problemelor financiare, care au dus la clasarea echipei pe ultimul loc în clasament și retrogradarea în Ligue Two. Spre deosebire de Bury, Bolton a reușit să se salveze. Următorul sezon a terminat pe locul 3, loc promovabil și a revenit în League One de unde continuă să lupte pentru revenirea în primele ligi.

Alte cluburi, alte probleme: cazurile Blackpool, Darlington, Coventry și Oldham

La Blackpool, club care a ajuns recent până în Premier League, fanii au dus un „război” de lungă durată cu proprietarii, familia Oyston. Consecințele acestui conflict: jocuri suspendate, amenzi de la EFL, depunctări și meciuri boicotate. Media prezenței suporterilor a scăzut de la 14.000 la 4.000, o parte dintre fani migrând către echipa de amatori AFC Blackpool.

Fosta echipă din Premier League a ajuns până în liga a patra. În 2019, familia Oyston a cedat și a vândut clubul către Simon Sadler, dar conflictul dintre fani și foștii proprietari și-a spus cuvântul.

O altă echipă, Darlington, a fost desființată deoarece proprietarul a luat o decizie falimentară: a construit un stadion de 25.000 de locuri într-un oraș cu doar 100.000 de locuitori pentru o echipă din liga a patra.

Fanii de la Coventry sunt și ei în conflict cu proprietarii de la SISU Group de ani de zile, asta ducând la decizii de suspendare a terenului propriu și meciuri acasă pe stadioanele din Birmingham sau Northampton.

Însă Oldham a avut poate cel mai mult de suferit din cauza proprietarului său. În doar câțiva ani sub domnia lui Abdallah Lemsagam, clubul a retrogradat din liga a treia în a cincea, a schimbat nouă manageri în doar câteva sezoane și a semnat cu o mulțime de jucători necunoscuți în întreaga lume.

Patronul marocan s-a certat în dese rânduri cu fotbaliștii, nu a plătit salariile la timp, a adus jucători prin legături și combinații care îl avantajau. Această atitudine a dus la proteste uriașe ale fanilor. A rezistat doar patru ani și jumătate, iar problemele s-au terminat când a părăsit-o pe Oldham.

Southend, salvată de suporteri

Iar lista cluburilor cu probleme nu se termină aici. Mai mult, următoarele cluburi sunt încă în zodia incertitudinii. Aici le găsim pe Reading, West Brom, Southend și Scunthorpe. Chiar și Wigan și Sheffield United au unele probleme.

Southend United e un club care a urcat până în Championship și s-a bucurat în sezonul 2006/2007 și de un sfert de finală în Cupa Ligii, de unde a fost eliminată de Tottenham, după ce, pe parcurs, au eliminat granzii de la Manchester United.

Timp de 25 de ani a fost sub conducerea lui Ron Martin, patron alături de care echipa a avut momente strălucitoare, dar pe final s-a confruntat și cu multe probleme: managementul prost și datoriile acumulate au dus la retrogradarea echipei din liga a treia, până în liga a cincea. Fanii au protestat împotriva patronului timp de câteva sezoane, intrând în conflict cu el.

Situația a degenerat înainte de startul actualui sezon, Southend fiind la un pas de a fi desființată. Stadionul echipei a fost complet neglijat toată vara și a fost invadat de buruieni care făceau terenul impracticabil, asta deoarece angajații clubului nu și-au mai primit salariile și au ales să nu își mai facă treaba. În plus, a primit interdicție la transferuri, iar lotul a rămas format doar din 14 jucători. De asemenea, clubul a fost penalizat cu 10 puncte.

Totuși, a primit liciența pentru liga a cincea, stadionul fiind pregătit de meciuri cu ajutorul suporterilor. Inițial, Ron Martin a cerut o sumă exorbitantă pentru a vinde echipa și nu a primit oferte, însă, în cele din urmă, a ajuns la o înțelegere cu un nou proprietar și a cedat echipa. În prezent, echipa e pe locul 10, din 24 și dă semne de revenire și stabilitate.

Reading, obișnuită cu depunctările

Fanii lui Reading au partea lor de suferință: pentru ei depunctările au devenit o obișnuință. Pentru al treilea sezon la rând, echipa a primit o depunctare din cauza problemelor financiare: de data asta de șase puncte. Sezonul trecut a avut tot șase puncte de penalizare, care s-au dovedit a fi decisive pentru lupta la retrogradare din Championship, pierdută de Reading. Tot șase puncte de penalizare a avut și acum două sezoane, când a reușit să se salveze la limită în Championship.

Suporterii au protestat la meciul cu Burton din acest sezon, pe care au reușit să îl întrerupă, după ce au aruncat peste 400 de mingi de tenis pe teren, revoltându-se împotriva proprietarului Dai Yongge. Datoriile nu au fost încă plătite, iar în prezent clubul are interdicție la transferuri.

West Brom: club cu evoluții bune, caut nou proprietar

Sub comanda antrenorului spaniol Carlos Corberan, West Brom se bucură de rezultate peste posibilitățile sale, fiind în prezent pe locul 5 în Championship, cu șanse chiar la promovarea în Premier League.

Totuși, situația de la club nu e deloc grozavă: fanii echipei protestează din sezonul trecut împotriva proprietarului Lai Guochuan, acesta nemaifiind prezent alături de echipă încă din 2018. E complet dezinteresat de club, iar WBA a fost nevoită să vândă jucători buni și să aducă alți fotbaliști liberi de contract sau sub fornă de împrumut pentru a putea rezista.

Mai mult, Lai a împrumtat 20 de milioane de lire sterline pentru a avea bani să acopere cheltuielile echipei și abia recent a început să plătească înapoi din acest împrumut, pentru a putea vinde echipa, după ce de ea s-a interesat un alt investitor. Dacă cedarea echipei nu se va face, fanii au multe motive de îngrijorare, iar clubul va fi nevoit să mai cedeze din jucători și să intre pe o pantă descendentă.

Dictatura și războiul de la Scunthorpe

Cu o tradiție de peste 130 de ani, Scunthorpe se chinuie să își revină după ce a scăpat de dictatura lui Peter Swann, un proprietar care în doar 10 ani aproape a distrus echipa.

În urmă cu 12 ani, Scunthorpe era în Championship și era o echipă stabilă, însă managementul lui Swann a înrăutățit totul: sub conducerea lui, echipa a retrogradat până în liga a cincea. Peter a fost protagonistul a numeroase scandaluri: a interzis ziarelor locale să relateze despre meciurile de acasă, refuzând accesul jurnaliștilor și a interzis chiar și accesul la stadion al suporterilor care postau critici pe social media la adresa sa sau a echipei.

Punctul culminant a fost când a pariat banii clubului, faptă pentru care a fost acuzat și anchetat. Fanii echipei au organizat o serie de proteste la adresa lui, iar în cele din urmă, la începutul anului trecut, Peter Swann a renunțat și echipa a fost preluată de David Hilton.

Acest a încercat să salveze echipa, a adus un nou antrenor și noi jucători, însă a ajuns să intre în conflicte cu Peter Swann, care deținea încă stadionul pe care se jucau meciurile. În plus, Hilton a început să fie acuzat că ar fi comis infracțiuni și fraude financiare sub nume false și că ar fi sub anchetă. Din acest război a pierdut echipa, care a retrogradat încă o dată și a ajuns în liga a șasea din Anglia.

Dincolo de Premier League, e COLAPSUL » Datorii imense în Anglia, desființări și o mare întrebare: cât mai rezistă modelul?!
Peter Swan // foto: scunthorpe-united.co.uk

Nici în această ligă echipa nu și-a cunoscut liniștea. David Hilton a renunțat, copleșit de conflicte și acuzații, iar după plecarea lui echipa a fost dată afară de Peter Swann de pe stadionul în care își juca meciurile acasă. Angajații clubului au rămas fără venituri.

Microbiștii din toată Anglia s-au mobilizat și au început să doneze bani pentru a salva Scunthorpe. S-au strâns 60.000 de lire, printre cei care au donat fiind și proprietarul lui Grimsby.

În cele din urmă, clubul a fost preluat de Michelle Harness. Acesta a fost nevoit să mute echipa la Gainsborough, la 30 de kilometri distanță, pentru a nu intra în conflict cu Peter Swann, care, în continuare, a refuzat accesul echipei pe stadionul propriu.

În loc de concluzie: fobalul englez suferă, dar există speranță

Așadar, în spatele transferurilor de zeci de milioane de euro și a veniturilor de sute de milioane din Premier League, realitatea este că echipele din ligile inferioare din Anglia suferă și se luptă pentru a supraviețui.

Sunt sute de mii de suporteri care sunt în război cu proprietarii, care își fac griji pentru echipa lor favorită, care nu știu pe ce stadion vor evolua în următorul meci „acasă”, care se mobilizează pentru a resuscita sau pentru a oferi ultimele speranțe de viață echipelor favorite. Așa că poate în centrul fotbalului nu ar trebui să fie banii, ci ceea ce contează cu adevărat: suporterii. Aceștia fiind singurii care, la greu, au luptat pentru a-și salva echipele iubite.

Citește și alte articole:

Povestea lui Arthur Friedenreich, „Perla Neagră Originală” a Braziliei: fotbalistul care ar fi marcat chiar mai multe goluri decât marele Pele

Primele repere ale fotbalului românesc: când s-a înființat primul club, cum a ajuns prima minge în România și de ce a fost interzis la început

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (23)
Final_Judge
Final_Judge  •  15 Aprilie 2024, 09:56
Postat de pspsps pe 11 Aprilie 2024, 17:19

dar omul nu a zis nimic de finantari de la stat. tu ai presupus asta. oricum statul nu ar avea bani sa finanteze fotbalul englez la cat de multe echipe sunt. la noi fara finantari de la primarii si consilii locale majoritatea echipelor ar muri. am avea 6 echipe in mamaliga 1. si tot atatea in mamaliga 2. impreuna facem o mamaliga mare cu 12 echipe precum la scotieni. la ei de ce se poate si la noi nu, desi au o baza de copii si juniori mult mai mare si mult mai multe echipe profesioniste si jucatori legitimati? suntem noi mai cu mot?

Ar fi foarte bine sa se intample asta, da. Pt ca e concurenta neloiala ce se intampla in Liga I acum. Nu e normal ca unul care se chinuieste sa puna ban pe ban sa tina o echipa privata sa se lupte cu unul care a dat un telefon la Guvern sau a bagat mana in casul din localitate si si-a salvat echipa pt inca doi ani, pe banii tuturor cetatenilor romani. Vrei fotbal, draga spectator, baga mana in buzunar. Eu bag in Dinamo peste 1000 de lei pe sezon, banii mei, din salariul meu!!!

DoarDiviziaB
DoarDiviziaB  •  12 Aprilie 2024, 06:16
Postat de demolarii pe 11 Aprilie 2024, 21:10

Se pare ca economia de piață te iartă doar în România. În Anglia nu te iartă. Curiozitatea mea este câte asemenea cazuri sunt în Anglia în Ligile profesioniste. Din câte știu sunt 8 ligii profesioniste. A câte 20 de echipe. Mai e un aspect legat de subiect. Cat a investit statul ca să salveze echipe profesioniste? Care e impozitul plătit pentru salari? Și sa comparam cu economia comunista de la noi, unde bugetul este un bun comun al unor politicieni....asa cum arata activitatea de guvernare națională sau locala.....

Vezi că te bălăcăresc bugetarii daca mai spui ceva. Nu îți este rușine? Cum sa superi sugativele de la buget? Ploșnițele?

demostene1
demostene1  •  12 Aprilie 2024, 01:23

ar trebui si un articol despre sistemul din germania unde nu prea apar asa proprietari care sa faca ce au ei chef

Vezi toate comentariile (23)
Comentează