INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Real Madrid - Villarreal 0-0 » Primul meci al sezonului fără gol pentru „los blancos”

Real Madrid - Villarreal // foto: Guliver/gettyimages
Real Madrid - Villarreal // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat sambata, 25 septembrie 2021 23:40 / Actualizat sambata, 25 septembrie 2021 23:55

Pe Santiago Bernabeu, unde avea două victorii în două meciuri în acest sezon, Real Madrid nu a reușit să o învingă pe Villarreal, scorul final fiind 0-0.

Rezultatele și programul etapei 7 din La Liga

În ciuda scorului, meciul a fost unul spectaculos, cu multe ocazii de gol la ambele porți. În prima parte, posesia a fost dominată de „Submarinul galben”, care a avut câteva ocazii importante de gol. Trupa lui Unai Emery a fost blocată de Thibaut Courtois și a fost trădată de imprecizie la finalizare în alte momente, precum în minutul 38, când Danjuma a șutat pe lângă poartă din interiorul careului.

Real Madrid a arătat o altă față în partea a doua. „Los blancos” au înclinat balanța posesiei, au avut mai multe ocazii decât adversarii, dar nu au reușit să dea lovitura decisivă. Pe lângă gol au trecut Isco, Benzema și Vinicius jr., toți cu execuții imprecise din poziții bune.

Real Madrid rămâne lider în La Liga, cu 17 puncte obținute în 7 meciuri, dar poate fi egalată la puncte de Sevilla, care are 14, dar și un meci în minus. Villarreal urcă o poziție, până pe 10, și are 8 puncte.

Real Madrid - Villarreal 0-0

Real Madrid - Villarreal, echipe de start: 

Real Madrid: Courtois - Valverde, Militao, Alaba, Nacho - Asensio, Casemiro, Modric - Rodrygo, Benzema, Vinicius jr.
Rezerve: Lunin, Fuidias, Blanco, Camavinga, Mariano, Gutierrez, Hazard, Isco, Jovic, Lucas, Vallejo
Antrenor: Carlo Ancelotti

Villarreal: Rulli - Foyth, Albiol, Torres, Moreno - Parejo, Capoue, Coquelin - Pino, Alcacer, Danjuma
Rezerve: Asenjo, Alfonso Pedraza, Dia, Estupinan, Gomez, Iborra, Mandi, Mario Gaspar, Pena, Trigueros
Antrenor: Unai Emery 

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 

Dinastia Maldini continuă! Al treilea titular din familie la AC Milan

Guardiola e UNIC! A intrat în istorie după un gol norocos » Vezi AICI reușita

Citește și:

Ultrașii FCSB știu numele fotbaliștilor cu care negociază Becali și exultă: „5 ani nu ne bate nimeni!”
Superliga
Ultrașii FCSB știu numele fotbaliștilor cu care negociază Becali și exultă: „5 ani nu ne bate nimeni!”
Plecare-șoc de la Rapid » Jucătorul dat afară după doar un an în Giulești
Superliga
Plecare-șoc de la Rapid » Jucătorul dat afară după doar un an în Giulești
Meci ȘOCANT în Ungaria » Aveau nevoie de 41-0 ca să ia titlul în ultima etapă. Cât crezi că s-a terminat?
Campionate
Meci ȘOCANT în Ungaria » Aveau nevoie de 41-0 ca să ia titlul în ultima etapă. Cât crezi că s-a terminat?

Imagini SCANDALOASE de la gala RXF, din Sala Polivalentă » Două femei lovite cu bestialitate de „Perversul” de pe Târgu Ocna, în cușcă! Reacția șocantă a organizatorilor: „Nu este nimic deplasat!”

De asta a fost mazilit?! Ce a putut să facă în vestiar jucătorul plecat de la Dinamo


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează