INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Serie A îi îmbogățește pe impresari! Care este clubul care a plătit cel mai mult în 2023

Juan Jesus și Francesco Acerbi, „împăcați” de arbitru în meciul Inter - Napoli 1-1 / Foto: Imago
Juan Jesus și Francesco Acerbi, „împăcați” de arbitru în meciul Inter - Napoli 1-1 / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 30 martie 2024 13:04 / Actualizat sambata, 30 martie 2024 13:47

Cluburile din Serie A le-au achitat agenților, în 2023, comisioane în valoare de peste 220 de milioane de euro.

Cluburile din Serie A au devenit un adevărat filon de aur pentru impresarii jucătorilor. Un raport publicat de Federația italiană, FIGC, arată că, în cursul anului 2023, cheltuielile acestora cu agenții au înregistrat o creștere substanțială, comparativ cu 2022.

Simona Halep e OUT din barajul Ucraina - România!
Billie Jean King Cup
Simona Halep e OUT din barajul Ucraina - România!

Peste 220 de milioane achitate impresarilor în 2023. În 2022 au fost 205 milioane.

Federația a făcut dezvăluirile în conformitate cu articolul 8 privind transparența și a oferit detalii pentru fiecare club . Astfel, per total, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2023, grupările din Serie A le-au achitat agenților sportivi o sumă ce depășește 220 de milioane de euro.

Comisioanele nu sunt doar pentru operațiuni precum achiziții sau vânzări de jucători, ci și pentru reînnoiri de contracte. În precedentul an, 2022, cifra totală a fost de peste 205 milioane de euro.

Creștere constantă a sumelor în ultimii ani

Ultimele cifre evidențiază o creștere constantă în ultimii ani. În 2021, cluburile au cheltuit cu impresarii 174 de milioane din 2021, în 2020 au fost 138 de milioane, iar în 2019, 187 de milioane de euro.

Chiar și în condițiile în care s-au operat transferuri la parametru zero, cluburile au virat bani în buzunarele agenților cu care au negociat contractele jucătorilor achiziționați.

Liderul campionatului, Inter, este și liderul cheltuielilor

Liderul absolut este Inter Milano, chiar liderul la zi al campionatului. Față de 2022, nerazzurrii aproape și-au dublat practic heltuielile cu agenții, spre deosebire de Juventus care a înregistrat o curbă descendentă în aceeași perioadă. Cu toate acestea, cele două echipe în cauză au plătit singure un sfert din suma totală.

În afara lui Juve, mai sunt doar două cluburi care au reușit să plătească mai puțin decât în 2022: Salernitana, care și-a redus cheltuielile cu 800.000 de euro, și Sassuolo (- 1,3 milioane de euro).

Inter, 34,8 milioane de euro virate în contul impresarilor în 2023, și Juve (23,1 milioane) sunt urmate în clasament de Fiorentina (15,4 milioane), AS Roma, Milan (câte 15,3 milioane), Atalanta (14,8 milioane) și Napoli (13,7 milioane).

VIDEO. GSP LIVE » România 2016 vs. România 2024. Raul Rusescu face comparația în direct

Ați mai putea citi:

Au spulberat orice dubiu: ce se întâmplă cu derby-ul Rapid - FCSB

Revine Radu Drăgușin pe bancă? Anunțul făcut de Ange Postecoglou

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează