INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  EMIRATELE ARABE UNITE

Super-atacant pentru Olăroiu » L-a dat afară pe Badea şi l-a adus pe Asamoah Gyan

Asamoah Gyan a marcat 10 goluri în 34 de meciuri în Premier League
Asamoah Gyan a marcat 10 goluri în 34 de meciuri în Premier League

Articol de GSP - Publicat sambata, 10 septembrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 10 septembrie 2011 20:06

Şeicii lui Al Ain vor să-i facă toate poftele lui Cosmin Olăroiu. După ce i-au adus pe Rădoi şi Al Qahtani, arabii l-au luat şi pe unul din cei mai buni jucători ai mondialului din Africa de Sud, ghanezul Asamoah Gyan.

Fotbalistul a fost împrumutat pentru un an de Sunderland, echipă la care evoluează de la începutul lui 2010 şi pentru care a marcat 10 goluri în Premier League în 34 de meciuri.

Atacantul de 25 de ani a fost adus pentru a întări compartimentul ofensiv, mai ales că şeicii au renunţat de curînd la serviciile fostului jucător al Stelei, Valentin Badea, dat afară pentru a elibera un loc de stranier. În campionatul din Emirate se permit numai patru jucători străini în echipă.

Înainte de a ajunge la Sunderland, Gyan a mai evoluat în Serie A şi Ligue 1. În Italia a bifat 39 de meciuri şi 11 goluri la Udinese, dar şi 53 de meciuri în Serie B, la Modena. În Franţa a evoluat două sezoane pentru Rennes, formaţie pentru care a marcat de 14 ori în 47 de meciuri.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
vidanjoru
vidanjoru  •  10 Septembrie 2011, 19:28

il vroiai la steaua?

xstream
xstream  •  10 Septembrie 2011, 17:48

super transfer

Vezi toate comentariile (2)
Comentează