INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

ULTIMĂ ORĂ Răsturnare de situație la Madrid! Negocierile cu Antonio Conte aproape au picat; două nume surpriză în capul listei

Articol de GSP - Publicat luni, 29 octombrie 2018 17:55

Madridul fierbe în aceste zile, decisive pentru numirea noului antrenor, cel care trebuie să îndrepte ceea ce a stricat Julen Lopetegui. Marca a anunțat în urmă cu puțin timp că negocierile cu Antonio Conte s-au complicat, iar sosirea acestuia pe Bernabeu este departe de a fi una sigură. Asta după ce ieri mutarea părea destul de sigură, lucru anunțat de întreaga presă iberică. 

Sursa citată anunță că astfel în prim plan au revenit posibilitățile ca Santiago Solari și Roberto Martinez să-i ia locul fostului selecționer al Spaniei.

Dacă în cazul primului lucrurile sunt simple, el fiind acum antrenor la Real Madrid B, venirea lui Martinez nu e simplă, acesta fiind sub contract cu naționala Belgiei, iar Real e neovită să plătească o clauză de reziliere.

Negocierile cu Antonio Conte s-au frânat puțin din cauza faptului că Perez e puțin derutat de stilul defensiv pe care acesta îl are, dar și de certurile pe care acesta le-a avut cu jucătorii de la Chelsea.

Courtois ar fi și el unul dintre cei care nu par foarte încântați de aducerea tehnicianului italian, el fiind în sezonul trecut sub comanda lui Conte la Chelsea.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Real mută rapid după umilința cu Barcelona: noul antrenor e așteptat luni la Madrid

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
sabaton
sabaton  •  29 Octombrie 2018, 20:55
Postat de Oprisan Niculae pe 29 Octombrie 2018, 20:41

Ionut Chirila e liber de contract , senor Perez.Asteapta doar un telefon si vine in 4 labe.

si nea gigi

10156013562479806
Oprisan Niculae  •  29 Octombrie 2018, 20:41

Ionut Chirila e liber de contract , senor Perez.Asteapta doar un telefon si vine in 4 labe.

dinamo_fan
dinamo_fan  •  29 Octombrie 2018, 19:03

ieri erau surse sigure...azi a ramas doar un peste impachetat.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează