INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Vestea care bulversează » Portarul unui club din Anglia a fost diagnosticat cu leucemie 

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat vineri, 07 iulie 2017 15:12

Analizele de sânge au confirmat maladia lui Carl Ikeme, goalkeeper-ul de origine nigeriană în vârstă de 31 de ani al celor de la Wolverhampton.

”Toată lumea la club e în stare de șoc”, a declarat directorul general al ”lupilor” .

Carl Ikeme, 31 de ani, e la Wolverhampton de mic copil. Portarul, născut în Anglia, dar având origini nigeriene, are 10 selecții la naționala "vulturilor verzi", e sub contract cu "lupii" din 2003, dar a fost împrumutat la 8 cluburi, ultima oară la Doncaster, în 2012. 

De cinci ani, joacă într-adevăr la Wolves, adunând 200 de meciuri în campionat. Un munte de om: 1,91 m și 100 kg. 

"Carl ne va arăta calitățile sale extraordinare în această bătălie"
O veste l-a bulversat însă de câteva zile. Analizele sale de sânge au prezentat valori anormale și le-a repetat. Au fost confirmate. 
"Ikeme are leucemie.

Toată lumea la club e în stare de șoc", a declarat directorul general Laurie Dalrymple". "În același timp, știm toți că el este un luptător și nu avem nicio îndoială că ne va arăta calitățile sale extraordinare în această bătălie".  Portarul va începe în curând tratamentul.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează