INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

VIDEO „Christoph Daum s-a întors și cumpără cocaină în Frankfurt” » Fostul selecționer al României, asaltat de ultrași într-un tren: „A fost ridiculizat și umilit!”

Articol de GSP - Publicat luni, 03 februarie 2020 18:46

Christoph Daum (66 de ani) a avut parte de un moment ciudat în Germania, după ce s-a întâlnit cu mai mulți fani într-un tren.

Fostul selecționer al României se afla într-un tren spre Frankfurt. El a fost înconjurat de mai mulți suporteri ai lui Eintracht, care nu au uitat trecutul lui și au început să cânte „Christoph Daum s-a întors și cumpără cocaină în Frankfurt” pe ritmul piesei „Tom's Diner” a lui Suzanne Vega, anunță Bild. Fanii veneau de la meciul dintre Fortuna Düsseldorf și Eintracht Frankfurt, 1-1.

În înregistrarea publicată pe Twitter, Daum este impasibil și nu-i bagă în seamă pe fani. 

Christoph Daum: „La început m-am simțit amenințat!” 

Ulterior, Daum a comentat situația și a povestit cum au decurs evenimentele.

„Când a ajuns trenul în stație, speram să nu deschidă ușile, dar lucrurile au decurs altfel. M-am simțit amenințat la început, dar n-a fost ceva dramatic. Situația a fost sub control tot timpul. Era poliție în tren, iar după 45 de minute toată lumea stătea liniștită pe scaune. Am vrut să am un dialog cu fanii și am întrebat cine e liderul lor, dar mi s-a spus că nu era acolo. 

Apoi am vorbit despre meci și despre faptul că erau foarte entuziasmați. Am mai fost în tren cu microbiști, dar niciodată n-am avut așa o experiență”, a spus Daum pentru RTL. 

Reacții dure pe internet 

Pe Twitter, mai mulți useri s-au revoltat și au scris că fanii s-au comportat urât cu fostul antrenor și că acesta ar fi fost umilit. 

  • „Daum voia doar să se relaxeze în timpul călătoriei, iar acest comportament e scandalos”
  • „A fost ridiculizat și umilit, se vede în imagini că nu are reacție și este șocat, dar nu reacționeaza de frică”
  • „Oamenii care râd la vederea acestor imagini ar trebui să se gândească la cum ar reacționa dacă ar fi vorba de ei sau de familia lor”
  • „Imaginează-ți că ești Christoph Daum, te duci la mama ta la o cafea, în Frankfurt, și dai peste ăștia...”
  • „Cred că se simțea amenințat, se vede pe imagini”

Daum a recunoscut că a cosumat cocaină 

După EURO 2000, Daum era o variantă pentru naționala Germaniei, dar apăruseră zvonuri că era consumator de cocaină și participant la orgii cu prostituate. Antrenorul a amenințat presa cu procese, dar analiza de laborator a unor fire de păr a confirmat că era consumator de cocaină. Așa că a ratat postul de selecționer, a fost preferat Rudi Voller. Daum a continuat să nege consumul de droguri până când, amenințat cu un proces care l-ar fi putut trimite în închisoare, a recunoscut.

Daum a fost selecționerul României din iulie 2016 până în septembrie 2017, bifând 10 meciuri. A avut trei victorii, trei egaluri și patru înfrâgeri. Daum a mai antrenat FC Koln, Stuttgart, Beșiktaș, Bayer Leverkusen, Austria Vienna, Fenerbahce, Club Brugge și Bursaspor.

Citește și:

Adrian Mutu ar putea rata Jocurile Olimpice! Diego Maradona a fost în aceeași situație » Ce spune MAE

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

FOTO: Captură Twitter

Citește și:

Retrogradat în Liga 2, Vadim Rață a semnat în Superligă și atacă Europa!
Superliga
Retrogradat în Liga 2, Vadim Rață a semnat în Superligă și atacă Europa!
Plusează pentru transferul lui Krasniqi de la Rapid! Lovitură financiară: Șucu a primit o ofertă de nerefuzat
Superliga
Plusează pentru transferul lui Krasniqi de la Rapid! Lovitură financiară: Șucu a primit o ofertă de nerefuzat
Imagini SCANDALOASE de la gala RXF, din Sala Polivalentă » Două femei lovite cu bestialitate de „Perversul” de pe Târgu Ocna, în cușcă! Reacția șocantă a organizatorilor: „Nu este nimic deplasat!”
Altele
Imagini SCANDALOASE de la gala RXF, din Sala Polivalentă » Două femei lovite cu bestialitate de „Perversul” de pe Târgu Ocna, în cușcă! Reacția șocantă a organizatorilor: „Nu este nimic deplasat!”

A ales Louis Munteanu? Disputat de FCSB și Rapid, atacantul a fost filmat cântând despre rivală: „Are valoare d'aia mare / Și știu că nu vă convine”

Mihai Pintilii, despre cel mai greu adversar din carieră: „Era un «bighidiu» d-ala mic. Dădeam cu ură în el, dar nu cădea. Dă-te-n... Doamne, iartă-mă”


Comentarii (12)
partea47mea
partea47mea  •  03 Februarie 2020, 19:43

Nici acum nu l-ati uitat ?Vorbele lui despre gesepe lui vor ramane vesnice:)))

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  03 Februarie 2020, 20:56

Daum este cel mai mare antrenor pe care l a avut Ro...

deusdat
deusdat  •  03 Februarie 2020, 23:14

FRF iubește antrenorii cu nasul înfundat: ieri Daum, azi Mutu, mâine Maradona...

Vezi toate comentariile (12)
Comentează