INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  BRAZILIA - BELGIA 1-2

FOTO&VIDEO REPORTAJ » Echipa Gazetei a văzut Brazilia-Belgia din mijlocul miilor de suporteri, în Bruxelles. Imagini impresionante

Articol de , - Publicat sambata, 07 iulie 2018 20:42

"Dum! Dum! Dum! Belgium!". Fanii în roșu bat tobele, scandează și se cocoață pe mese, prin balcoane ca să se vadă mai bine în mulțimea prin care e greu să treci. Mii de oameni au ocupat centrul orașului pentru petrecerea calificării Belgiei într-o semifinală de Cupă Mondială.

Participă și brazilieni. Ei făcuseră încălzirea dinaintea partidei, cu samba aplaudată de rivalii belgieni în centrul din Bruxelles, în fața Halles Saint Gery, unde există un televizor imens pentru urmărit partida. Rivali, vorba vine! Văd meciul împreună, dansează, scandează, se bucură de nici nu prea se mai știe clar ai cui suporteri sunt. E și greu să găsești rivali ai unei asemenea formații.

Liderul Kompany și golgeterul Lukaku provin din Congo, vedeta neconvocată Nainggolan e de origine indoneziană. În urmă cu 25 de ani, chiar un brazilian era starul "dracilor roșii", Luis Oliveira, naturalizat după ce a jucat la Anderlecht și înainte să devină faimos în Serie A la Cagliari și la Fiorentina. Și s-o elimine pe Dinamo din Cupa UEFA. Și a mai fost, desigur, Vincenzo "Enzo" Scifo, un sicilian-emblemă pentru fotbalul belgian din anii 80.

Cauciuc și fotbal din Africa

Pare că toate națiile țin cu Belgia. Un italian din Ancona e pictat pe față cu negru, cu galben și cu roșu. "Muncesc aici și, dacă Italia nu s-a calificat, pe cine să susțin?". Suporterii defilează în valuri care umplu străzile și scot steaguri diverse, nu doar pe al Belgiei. Un drapel al Marocului, altul al Iranului. Și, bineînțeles, Congo, fosta colonie exploatată pentru cauciuc în vremea regelui Leopold al II-lea. În "Visul celtului", Vargas Llosa spune povestea lui Roger Casement, un diplomat britanic care a documentat la începutul secolului al XX-lea atrocitățile la care erau supuși congolezii folosiți pentru adunat cauciuc în numele coroanei belgiene. Torturați, schinguiți inclusiv în scopul perversiunilor sexuale.

Va urma un nou episod!

Și din Africa exploatată acum 100 de ani provine forța Belgiei care luptă pentru titlul mondial la fotbal. Congolezi luptă pe teren în tricoul roșu, alții îmbracă echipamentul și dansează pe străzile capitalei de bucurie că ai lor s-au calificat, au învins Brazilia. Nu poți să mergi normal prin centru, trebuie să te furișezi prin mulțime și la o oră după meci, pare că fiecare ființă e suporter belgian.

Avansezi printre oameni extaziați, miroase a parfumuri amestecate cu transpirație și cu iz de bere scursă din halbe pe tejghele din sute de baruri. Un spectacol care se va repeta la semifinala cu Franța. Imperiul strâns în Bruxelles se agită în ritmul în care pasează De Bruyne, Lukaku, Nzonzi.

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (1)
sala_dalles
sala_dalles  •  08 Iulie 2018, 04:42

La Bucuresti era si mai multa lume in 94 dar atunci nu exista INTERNET-ul si deci nici facebook !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează