INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  RUSIA - ARABIA SAUDITĂ

Povestea emoționantă a primului EROU de la Mondialul din Rusia: "Vreau ca familia mea să savureze acest moment. Au suferit mult din cauza mea"

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat joi, 14 iunie 2018 20:43

Denis Cheryshev (28 de ani), eroul meciului inaugural al Campionatului Mondial din 2018, Rusia - Arabia Saudită, scor 5-0, dedică victoria familiei sale.

"Nici nu am visat la așa ceva. Am fost încântat când am intrat pe teren. Eram ca un copil. Am încercat să respect cerințele antrenorului. Mă bucur enorm că am câștigat. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Ne așteaptă două meciuri incredibil de grele, cu Egipt și Uruguay. 

Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine și în momentele în care am fost jos. Mă trec atât de multe emoții. Sunt pe deplin satisfăcut, vreau ca familia mea să savureze acest moment pentru că au suferit mult din cauza mea", a declarat Cheryshev conform sport-express.ru.

măcinat de accidentări

Cariera lui a fost pusă de multe ori sub semnul întrebării. Mijlocașul trecut pe la Real Madrid, Sevilla sau Villareal a suferit nu mai puțin de 15 accidentări în ultimele 5 sezoane, lipsind de pe teren nu mai puțin de 707 zile.

Cheryshev a fost și eroul involuntar al unui eveniment inedit. Rusul i-a costat pe cei de la Real Madrid accederea în turul următor al Cupei Spaniei după o eroare a staff-ului tehnic. Vezi detalii AICI!

 Intră pe Mondial2018.GSP.ro - meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time - totul AICI!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează