INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  LEVERKUSEN - ROMA 0-0

Nemții sunt scandalizați de atitudinea echipei lui Mourinho » Matthaus e categoric: „Dacă eram la Mondial s-ar fi arătat 20 de minute de prelungire”

Foto: Imago
Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 19 mai 2023 11:25 / Actualizat vineri, 19 mai 2023 11:56

Jucătorii lui AS Roma au tras de timp toată repriza secundă, pentru a conserva avantajul de un gol luat în tur, pe „Olimpico”. Arbitrul Slavko Vincic a prelungit partida cu 8 minute, „dar chiar și așa a fost mult prea puțin” - acuză taboidul german Bild.

AS Roma a plecât neînvinsă de la Leverkusen și s-a calificat în finala Europa League grație victoriei cu 1-0 din prima manșă. Însă maniera de care jucătorii lui Jose Mourinho au înțeles să-și apere avantul de pe Olimpico i-a scandalizat pe nemți.

„Arbitrul Slavko Vincic din Slovenia a prelungit partida cu opt ​​minute. Dar chiar și așa a fost mult prea puțin...”, a scris tabloidul german Bild, care a relatat despre „teatrul penibil al Romei. Ceea ce au făcut jucătorii italienilor a fost pură nesportivitate. Toată repriza secundă au tras de timp”.

Lothar Matthaus: „S-a rostogolit înapoi pe teren”

Fostul internațional german Lothar Matthaus, acum comentator TV, n-are nicio îndoială: „La Campionatul Mondial s-ar fi prelungit meciul cu 20 de minute. Roma nu și-a dorit decât un singur lucru: să tragă de timp. În prelungiri ar fi trebuit arătate încă 3-4 minute de prelungiri”.

„La cele mai mici atingeri, Celik, Matic, Zalewski & Co se tăvăleau pe jos, pentru ca apoi să se ridice surâzători și să continue să joace. Vedeta serii? În prelungiri, Zalewski a ajuns în afara suprafeței de joc, urmare a unui duel pentru minge, apoi s-a rostogolit înapoi pe teren, pentru ca partida să nu poată continua”, relatează același Bild.

Jose Mourinho: „Și ei ar fi făcut la fel”

Un alt fost internațional german, Karl-Heinz Riedle, crede că, „la un asemenea nivel, romanii ar fi trebuit să joace. N-au făcut-o și e păcat că poți ajunge în finală cu un astfel de fotbal”.

Replica lui Mourinho? Chestionat la conferința de presă, tehnicianul portughez a replicat: „Și ei ar fi făcut la fel dacă erau în locul nostru”. 

Este păcat că, la un asemenea nivel, acest stil de joc este răsplătit. Este foarte, foarte amar. Dezgustător!

- Kerem Demirbay, mijlocaș Bayer Leverkusen

23-1a fost raportul șuturilor pe poartă, în favoarea lui Leverkusen. Nemții au avut și o bară

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Scene violente după AZ Alkmaar - West Ham » Ultrașii olandezi s-au dus în sectorul în care jucătorii englezi sărbătoreau alături de familii

Finală electrizantă în Europa League: „The Special One” Mourinho va înfrunta specialista competiției

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
dobrin
dobrin  •  19 Mai 2023, 22:34
Postat de soimiisibiu pe 19 Mai 2023, 22:06

Vezi ca 23-1 reprezinta altceva. Citește mai atent.

Ah, da, ai dreptate, au incurcat celebrii jurnalisti suturile pe poarta si la poarta.

soimiisibiu
soimiisibiu  •  19 Mai 2023, 22:06
Postat de dobrin pe 19 Mai 2023, 21:31

M-am uitat de curiozitate, FlashScore zice 23-1, 6-0 ca in articol.

Vezi ca 23-1 reprezinta altceva. Citește mai atent.

dobrin
dobrin  •  19 Mai 2023, 21:31
Postat de soimiisibiu pe 19 Mai 2023, 12:47

Au avut 16 șuturi LA POARTA, din care doar 6 PE SPAȚIUL PORȚII nemții. ce va place sa le umflați sa dea bine. Sursa Flashscore.

M-am uitat de curiozitate, FlashScore zice 23-1, 6-0 ca in articol.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează