INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  "OPTIMI", RETUR

Șahtior - Wolfsburg 3-0 (în tur 2-1) // Șahtior vrea finala Europa League, la 11 ani de la triumful lui Lucescu: „Putem învinge pe oricine”

Junior Moraes
Junior Moraes

Articol de - Publicat joi, 06 august 2020 10:37 / Actualizat joi, 06 august 2020 10:39

Junior Moraes, golgeterul ”minerilor”, fost la Gloria Bistrița în urmă cu un deceniu, anunță care e ținta portocaliilor în acest sezon: ”Suntem gata de asalt. Poate fi anul nostru”.

Șahtior e la fel ca pe vremea lui Mircea Lucescu. Tot conectată la filiera braziliană, 11 în lot, 6 titulari (și a lipsit fundașul stânga Ismaily), același "jogo bonito" ultraofensiv și o filosofie neschimbată: "Ne pregătim în fiecare zi pentru a câștiga. Nu ne e teamă de nimeni, putem învinge pe oricine oriunde am juca". Acestea sunt cuvintele antrenorului portughez Luis Castro.

Junior Moraes, 33 de ani, fostul golgeter al Gloriei Bistrița (2010-2011), spune limpede care e ținta "minerilor" pentru acest sfârșit de sezon: "Finala Europa League. Suntem gata de asalt. Poate fi anul nostru". El e cel mai bun marcator al portocaliilor, MVP și miercuri, cu "dublă" împotriva lui Wolfsburg, care a cedat total pe ultimii metri în fața forței de atac a gazdelor. Trei goluri în patru minute (89 - 90+1 - 90+3).

Acesta ar putea fi traseul echipei din Donețk spre ultimul act EL:

  • Basel în "sferturi";
  • Inter în semifinale;
  • Man. United în finală.

La 11 ani după triumful din Cupa UEFA, cu Lucescu, visul lui Șahtior nu este imposibil. Și atunci, era campioana Ucrainei. Și atunci, încheiase pe locul 3 într-o grupă de Champions League câștigată de Barcelona. A eșuat în Ligă, dar tot a cucerit un trofeu continental (2-1 în finală cu Bremen). Acela a fost primul. Acesta poate fi al doilea.

"Am jucat 10 meciuri continentale în acest sezon. Șase în Ligă, patru în Europa League. Și nu am pierdut decât de două ori, cu City și Atalanta. Putem visa"
Luis Castro, antrenor Șahtior

24de goluri și 12 assisturi are Junior Moraes în acest sezon la Șahtior în toate competițiile (5 reușite în Europa)

15este locul ocupat de Șahtior în clasamentul UEFA (FCSB e pe 74, CFR pe 113); a urcat 3 poziții, depășind Roma, Napoli și Lyon

Europa League, „optimi” » Continuă lupta pentru Final 8: Ianis Hagi, în fața unei provocări uriașe

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează