EUROPA LEAGUE    •   RACING UNION - VIITORUL 0-2

VIDEO+FOTO » Viitorul începe campania europeană cu o victorie, 2-0 în deplasarea de la Racing Union

Foto: Ștefan Ciocan / FC Viitorul

Articol de — Ionuţ Coman Joi, 12 Iulie

Viitorul a câștigat prima manșă a turului 1 din preliminariile Europa League în deplasare cu Racing Union Luxemburg, scor 2-0.



  • Manșa retur se va disputa joia viitoare, de la ora 18:00, în direct la TVR 1 și liveTEXT pe GSP.ro
  • Câștigătoarea va juca mai departe cu olandezii de la Vitesse

Trupa lui Hagi a deschis scorul în minutul 23 prin Drăguș, care a profitat de o ieșire hazardată a portarului advers și a înscris cu o execuție superbă de la 17 metri.

Golul de 2-0 a pornit de la același Drăguș, care a fost cel mai bun jucător de pe teren, primind nota 8 din partea Gazetei Sporturilor. Drăguș a fost faultat în careu în minutul 82 și arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă. Ianis Hagi a marcată fără nicio emoție.

După joc, Gică Hagi a fost reținut de suporteri pentru a le da autografe și a se fotografia cu ei (FOTO mai jos).

hagiii

Meciul s-a putut viziona mai jos

Repriza 1

Repriza a 2-a

RACING UNION - VIITORUL 0-2
Au marcat: Drăguș '23, I. Hagi '82

FINAL DE MECI!
min. 85:
Luxemburghezii șutează de la 20 de metri, dar Cojocaru reține fără emoții.
min. 82: GOOOOL VIITORUL! Ianis Hagi înscrie de la punctul cu var!
min. 80:
Drăguș e faultat în interiorul careului și arbitrul dictează lovitură de pedeapsă pentru Viitorul.
min. 77:
Drăguș încearcă o reluare din prima din interiorul careului, dar portarul reține. 
min. 61:
Ianis Hagi primește o minge în apropierea careului mic și șutează, moment în care e deposedat de un adversar.
min. 59:
Vînă șutează de la marginea careului direct în brațele portarului.
min. 58: 
Ianis Hagi prinde un șut fabulos de la 35 de metri, dar portarul se întinde și respinge în corner.
A început repriza secundă!

PAUZĂ!
min. 35:
Țîru e deposedat de un adversar, mingea ajunge la Hennetier care șutează din interiorul careului, dar Cojocaru respinge perfect în corner.
min. 23: GOOOOL VIITORUL! Drăguș profită de ieșirea hazardată a portarului advers și înscrie cu o execuție superbă de la 17 metri.
min. 13:
Adversarii Viitorului par să paseze fără nicio problemă, ba mai mult au reușit două pase cu călcâiul până în acest moment.
min. 3: 
Nakache are prima mare șansă de gol, însă șutul acestuia din careu e mult peste poarta lui Cojocaru.
A început meciul!

Câteva sute de români sunt în tribune.

Adversara constănțenilor s-a format în 2005, după fuziunea a trei cluburi, CA Spora Luxemburg, Union Luxemburg și CS Alliance 01. Cea mai bună clasare din istorie o reprezintă locul 2 în campionatul Luxemburgului.

Întreg lotul e evaluat la 1,25 milioane de euro și are în componență un singur internațional, luxemburghezul Daniel da Mota.

Echipele de start:

Racing Union: Ruffier - Simon, M'Boup, Nyssen - Hennetier, Nouidra, Osmanovic, Nakache, Birk - Szimayer, Da Mota
Rezerve: Engel, Gomes, Humbert, Semedo, Shala, Silva dos Santos, Sulejmani

Viitorul: Cojocaru - Duarte Lopes, Țîru, Mladen, De Nooijer - Achim, T. Băluță, Vînă - Hagi, Drăguș, Mățan
Rezerve: Buzbuchi, Boboc, Ciobanu, Hodorogea, Houri, Pitu, Voduț

Comentarii (13 ) Adaugă comentariu

risc_mix  •  13 Iulie 2018, 09:41

Cred că i s-a cam înfundat lu Gică. Campionatul ăsta se bate la reetrogradare. Echipa e subțire rău. A exagerat prea mult vânzând tot.

bisisica.  •  13 Iulie 2018, 05:31

Dragus ala va fi rezerva in meciul urmator, cum isi permite sa joace mai bine decat printisorul ??

neacaisa  •  13 Iulie 2018, 01:15

joc extrem de modest, hai sa fim seriosi. ambele goluri au fost de comedie.

Vezi toate comentariile (13)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase
Agenda
14:45
Snooker • Eurosport

Openul Irlandei de Nord

16:00
Tenis, ATP • Digi 2

Turneul Campionilor

20:00
Volei M • Digi 4

Stuttgart - Volei Alba-Blaj

Program TV complet

banner300x600.jpg

Acum, în direct din redacție

Urmărește aici

acum!
×