INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BORUSSIA DORTMUND - PSG

FOTO Borussia Dortmund, victorie imensă cu PSG » Meci fenomenal în semifinalele Champions League

Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images
Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 01 mai 2024 23:57 / Actualizat joi, 02 mai 2024 00:11

Borussia Dortmund a câștigat acasă cu PSG, scor 1-0, în prima manșă din semifinalele Champions League. Nemții pleacă acum cu avantaj la returul de la Paris.

540 de milioane de euro e diferența dintre loturile celor două echipe, potrivit transfermarkt. Jucătorii lui PSG sunt evaluați la 1,02 miliarde, cei de la Dortmund la 463 de milioane de euro. Diferența de cotă nu s-a văzut pe teren, unde echilibrul a fost la ordinea zilei. Dortmund, surpriza acestei ediții de UCL, a arătat de ce e echipă de semifinale în acest sezon.

Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images
Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images
Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images
Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images
Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images
+11 FOTO

Fullkrug, marcatorul Borussiei Dortmund cu PSG

Cu două benzi supersonice, Adeyemi și Sancho, cu un veteran excepțional, Hummels, și un turn de control în față, Fullkrug, Borussia s-a luat la trântă cu vedetele de la PSG, conduse de Kylian Mbappe. În fața unui ocean galben, într-o atmosferă de vis, cele două echipe au oferit un spectacol de clasă.

Chiar dacă prima repriză nu a avut mari ocazii, execuțiile, pasele, ritmul au fost la cel mai înalt nivel posibil. Champions League e cea mai tare competiție din lume.

PSG a avut posesia în primele 45 de minute, Borussia s-a apărat bine și a lovit pe contraatac. Masivul Fullkrug a arătat că are și calități tehnice, a preluat cu dreptul o minge lungă venită pe sus, din spate, apoi a trimis o ghiulea cu stângul la colțul scurt. Donnarumma a plonjat în van, nu a putut să intervină.

1-0 în minutul 36. S-a jucat în același ritm până la pauză, iar francezii au intrat la cabine fără să fi expediat vreun șut pe poarta lui Kobel.

Mbappe și Hakimi, bară în aceeași fază

Credeați că nu se poate un ritm mai alert? Ei bine, Borussia și PSG au arătat că se poate. Pentru că repriza a doua a fost un spectacol și mai impresionant, cu ocazii pe bandă rulantă la ambele porți. Barcola a tras primul semnal, primul șut pe poarta lui Kobel, la 3 minute de la reluarea jocului. Fără probleme pentru portarul elvețian.

Mbappe a intrat și el în scenă și a trimis superb, în bară, cu interiorul la colțul lung. Mingea a revenit în careu, Kylian a tras în blocaj, iar balonul a ajuns la Hakimi. Fundașul dreapta a trimis și el în bară, la doar câteva secunde după cel mai bun prieten al lui.

PSG a continuat să forțeze și a mai avut o ocazie uriașă. Norocul Borussiei a fost că la finalizare s-a aflat Fabian Ruiz. Găsit perfect în care de Marquinhos, care a trimis o centrare în stil Beckham, spaniolul a trimis cu capul pe lângă poartă. PSG nu a marcat, nu a profitat de minutele în care nemții au fost căzuți, și meciul s-a echilibrat din nou.

Sancho, prestație de vis pe Signal Iduna Park

Sancho, care a fost un coșmar pentru Nuno Mendes, a făcut o fază demnă de zilele în care se plăteau 80 de milioane de euro pe el. L-a luat la mână pe adversarul direct și i-a centrat perfect lui Fullkrug, care a avut șansa „dublei” în gheată. Neamțul a tras cu latul peste poartă, din aproximativ 8 metri. Donnarumma ar fi fost învins.

La poarta cealaltă, Dembele a avut o șansă uriașă să marcheze. A rămas singur cu portarul după o pasă inventată de Mbappe printre 3 fundași adverși, însă șutul lui Ousmane a fost blocat de Kobel, ieșit bine dintre buturi. În continuare cel mai bun jucător al lui Dortmund, Sancho a inventat și el o pasă genială, pe măsura a celei date de Mbappe.

Jadon i-a trimis pe culoar lui Brandt, al cărui șut în forță a fost blocat de Marquinhos, care s-a aruncat disperat în fața mingii.

Nu s-a mai marcat și totul se decide la Paris.

FINAL. Borussia Dortmund - PSG 1-0

Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images
Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images
Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images
Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images
Dortmund - PSG, semifinală Champions League 2024/ foto Imago Images
+11 FOTO

Borussia Dortmund - PSG, echipe de start

Dortmund: Kobel - Ryerson, Hummles, Schlotterbeck, Maatsen - Can, Sabitzer - Adeyemi, Brandt, Sancho - Fullkrug
Rezerve: Lotka, Meyer - Bynoe-Gittens, Haller, Malen, Moukoko, Nmecha, Ozcan, Reus, Sule, Watjen, Wolf
Antrenor: Edin Terzic

PSG: Donnarumma - Hakimi, Marquinhos, L. Hernandez, N. Mendes - Zaire-Emery, Vitinha, F. Ruiz - Dembele, Mbappe, Barcola
Rezerve: Navas, Tenas - Asensio, Beraldo, Kolo Muani, Lee Kang-In, Mukiele, Danilo, G. Ramos, Skriniar, Soler, Ugarte
Antrenor: Luis Enrique

Stadion: Signal Iduna Park
Arbitru: Anthony Taylor (Anglia)

UPDATE. Senzație înainte de Dortmund - PSG » Suporterii au făcut spectacol

Suporterii au făcut show înainte de Dortmund - PSG/ foto Imago Images

+14 FOTO

Ultrașii parizieni au făcut deplasarea în Germania încărcați de materiale pirotehnice și nu au ezitat să le folosească pe străzi, în drumul spre stadion. Aceștia au plecat în corteo spre Signal Iduna Park și au aprins torțe, înconjurați de o armată de forțe de ordine germane.

Ajungi pe stadion, francezii au scos la vedere steagurile și mesajele pe care le aveau pregătite. Pe unul dintre ele apărea Joker, celebrul personaj din filmele cu Batman.

Nici nemții nu s-au lăsat mai prejos. Suporterii lui Dortmund au luat cu asalt stadionul, pregătiți să facă o atmosferă de neuitat, pentru o performanță rar întâlnită la echipa lor

UPDATE. Nemții iau cu asalt stadionul înainte de meci

Citește și:

„Să piardă ambele” » Cine a fost ținta celor mai tari meme-uri de după Bayern - Real Madrid
BAYERN - REAL MADRID 2-2
„Să piardă ambele” » Cine a fost ținta celor mai tari meme-uri de după Bayern - Real Madrid
Thomas Tuchel îl critică pe fotbalistul considerat de Bild catastrofă pe teren: „Este mult prea lacom!”
LIGA CAMPIONILOR
Thomas Tuchel îl critică pe fotbalistul considerat de Bild catastrofă pe teren: „Este mult prea lacom!”

Exod la încă un club din Superligă: 7 jucători sunt OUT » Rapid, U și CFR Cluj luptă pentru mijlocașul rămas liber

Se pregătește o decizie epocală » FIFA este tentată să aprobe modificarea, fanii se revoltă!

Comentarii (5)
Meister27
Meister27  •  01 Mai 2024, 23:56
Postat de tarnaveanu pe 01 Mai 2024, 23:24

Spre binele fotbalului să câștige nemții, ajunge cu aruncatul banilor, al petrodolarilor mânjiți.

a castigat deja city anul trecut. petrodolari deja au castigat. ca psg nu o sa castige ucl niciodata,deja conteaza mai putin ataat timp cat petrodolari au castigat sezonul trecut.

contrabas3
contrabas3  •  01 Mai 2024, 23:47

Nu îmi amintesc altă semifinală cu atâtea ratări din poziții perfecte, cum este meciul ăsta.

tarnaveanu
tarnaveanu  •  01 Mai 2024, 23:24

Spre binele fotbalului să câștige nemții, ajunge cu aruncatul banilor, al petrodolarilor mânjiți.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close