INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CFR CLUJ - MALMO 24 IULIE, 19:00, TELEKOM, LOOK, GSP.RO

CFR Cluj e gata de debutul oficial în Europa cu suedezii de la Malmo: "Toată lumea ne va trata ca pe niște campioni!"

Articol de - Publicat miercuri, 18 iulie 2018 09:28

După ce au câștigat Supercupa în fața celor de la Craiova, adjudecându-și cel de-al 11-lea trofeu în ultimii zece ani, campionii României abia așteaptă meciul din prima etapă, de la Botoșani, dar mai ales duelul de marțea viitoare, de-acasă, cu Malmo, din Champions League.

"Era important să începem cu dreptul și am câștigat deja primul trofeu al sezonului. E normal să ne gândim mai mult la meciul din Europa, dar trebuie să le luăm cu pas. Mai avem un meci în campionat, trebuie să fim atenți! Începând de acum, orice meci va fi greu pentru că din punctul meu de vedere pornim ca favoriți acest sezon, suntem campionii României și toată lumea ne va trata ca pe niște campioni. Noi ne antrenăm în fiecare zi cu gândul să câștigăm trofeu după trofeu", recunoaște Ovidiu Hoban.

"Jucători puternici, de talie"

Edward Iordănescu face și el o analiză a aversarilor din Champions League: "O echipă valoroasă, în ciuda parcursului mai slăbuț din campionat. E campioana țării, o echipă cu mare tradiție în cupele europene, care vine cu jucători valoroși, experimentați. Am studiat-o și ne concentrăm pe Malmo, dar mai avem, vom vedea. Față de noi, ei sunt în plin campionat, vor avea mai multe meciuri în picioare, dar asta nu prea contează. Important să ne urmărim obiectivul și să-l și atingem".

Unul din liderii echipei, Ciprian Deac a declarat: "Îmi place stilul lui Edi Iordănescu, un antrenor căruia îi place foarte mult posesia, e puțin diferit față de Dan Petrescu. O să avem un sezon foarte greu pentru că am câștigat campionatul, iar orice clasare mai jos de locul unu pentru noi ar fi un eșec! Ne gândim și la meciul cu Malmo, am văzut că au jucători puternici, de talie, dar trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru astfel de meciuri".

Turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor va fi jucat de CFR pe 24 iulie, în România, şi returul pe 31 iulie sau 1 august.

"Toate meciurile sunt grele, dar echipa va juca bine, așa cum a făcut-o în partida cu Universitatea. Avem șanse să jucăm bine și în cupele europene și să ne calificăm. Sper să rupem și tradiția câștigării campionatului numai în anii pari, iar la anul să fim tot noi campioni"
Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează