INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  UCRAINA

Mircea Lucescu, și în cârje pe teren! Imagini impresionante cu antrenorul român + Refuză ideea retragerii

Mircea Lucescu / Sursă foto: Dinamo Kiev
Mircea Lucescu / Sursă foto: Dinamo Kiev

Articol de - Publicat duminica, 28 mai 2023 14:26 / Actualizat duminica, 28 mai 2023 14:59

Operat pe 1 mai de coxartroză, Mircea Lucescu a revenit la antrenamentele lui Dinamo Kiev, deși se deplasează în cârje. La aproape 78 de ani, nu se gândește încă să renunțe la fotbal.

Mircea Lucescu are 77 de ani. Pe 29 iulie, împlinește 78. A fost operat pe 1 mai, de coxartroză, pentru că durerile la șold erau foarte mari și antrenorul se deplasa cu dificultate. După aproape un sezon greu la Dinamo Kiev, călătorind permanent cu echipa în drumuri lungi, cu autocarul, cu trenul și cu avionul, într-o Ucraina încă lovită de rachetele Rusiei.

Surpriza pe care i-a pregătit-o Sarri lui Ștefan Radu, la ultimul meci al românului pe „Olimpico”
SERIE A
Surpriza pe care i-a pregătit-o Sarri lui Ștefan Radu, la ultimul meci al românului pe „Olimpico”

Mircea Lucescu e în concediu, antrenor e Shovkovskyi

Reputatul profesor Oleksandr Kosiakov, cel care a realizat intervenția chirurgicală la Centrul Național de Ortopedie și Traumatologie de la Kiev, l-a sfătuit să ia o pauză, să stea departe de fotbal o perioadă, cât timp urmează recuperarea.

Clubul i-a dat concediu medical, numindu-l pe Oleksandr Shovkovskyi antrenor interimar până la sfârșitul stagiunii. Jurnaliștii kieveni au sugerat că Luce nu o mai pregăti pe Dinamo și, foarte probabil, se va retrage.

Mircea Lucescu, inimă albastră. Mesaj de la Dinamo Kiev: „Mister, cu echipa”

Dar tehnicianul refuză deocamdată ideea retragerii. În această săptămână, a fost văzut din nou la antrenamentele echipei, pe teren, deși era în cârje.

Pe rețelele de socializare ale lui Dinamo Kiev, sâmbătă a apărut o fotografie cu el, la pregătire, în cârje. Comentariul: „Mister, cu echipa”. Și trei emoticoane. O inimă albastră, aplauze și un braț încordat. Puternic.

Mircea Lucescu, și în cârje pe teren! Imagini impresionante cu antrenorul român + Refuză ideea retragerii
Mircea Lucescu / Sursă foto: Dinamo Kiev

Mircea Lucescu face formula de start?

S-a speculat că, deși s-a operat pe 1 mai, Lucescu a continuat să o conducă pe Dinamo și din spital. După 2-1 cu Vorskla, reporterii l-au pistonat pe Shovkovskyi, dorind să afle dacă veteranul alege formula de start.

Antrenorul interimar a refuzat să dea detalii: „Nu voi răspunde unor asemenea întrebări”. 

Nu a ascuns însă că discută cu Luce: „Suntem mereu în legătură cu Mister. Astăzi, am vorbit cu el înaintea meciului, ieri de mai multe ori. E constant alături de echipă. Deciziile se iau în funcție de situație, însă, repet, suntem mereu în legătură cu el. Îi dorim să se refacă rapid și să se întoarcă sănătos”.  

Citește și: 

Băiatul comparat în copilărie cu Ronaldo a promovat cu echipa sa în prima ligă portugheză! În 2021 era curtat de Dinamo
PORTUGALIA
Băiatul comparat în copilărie cu Ronaldo a promovat cu echipa sa în prima ligă portugheză! În 2021 era curtat de Dinamo
Despărțirea unui extraordinar atacant de un club mare: „Când el a jucat bine, am fost atât de imprevizibili!”
ANGLIA
Despărțirea unui extraordinar atacant de un club mare: „Când el a jucat bine, am fost atât de imprevizibili!”

Citește și:

Claudiu Niculescu și-a găsit echipă » Poate semna contractul până la sfârșitul săptămânii
Liga 2
Claudiu Niculescu și-a găsit echipă » Poate semna contractul până la sfârșitul săptămânii
Retrogradat în Liga 2, Vadim Rață a semnat în Superligă și atacă Europa!
Superliga
Retrogradat în Liga 2, Vadim Rață a semnat în Superligă și atacă Europa!
Lennon nu l-a vrut » A doua plecare a zilei de la Rapid
Superliga
Lennon nu l-a vrut » A doua plecare a zilei de la Rapid

A ales Louis Munteanu? Disputat de FCSB și Rapid, atacantul a fost filmat cântând despre rivală: „Are valoare d'aia mare / Și știu că nu vă convine”

Mihai Pintilii, despre cel mai greu adversar din carieră: „Era un «bighidiu» d-ala mic. Dădeam cu ură în el, dar nu cădea. Dă-te-n... Doamne, iartă-mă”


Comentarii (1)
Acidutzu_67
Acidutzu_67  •  28 Mai 2023, 15:50

Ce *** e atat de "impresionant" la un om de aproape 80 ani care merge cu ajutorul cârjelor dupa o operatie? Jurnalist de ***...In rest, sanatate multa, Il Luce!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează