INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  BELGIA

Uluitor! Denis Drăguș dă peste cap al doilea acord încheiat de Standard Liege pentru el » Refuză și Coventry după ce a spus nu Rapidului

Denis Drăguș dă peste cap al doilea acord încheiat de Standard Liege pentru el. Foto: Imago Images
Denis Drăguș dă peste cap al doilea acord încheiat de Standard Liege pentru el. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 01 august 2023 15:49 / Actualizat marti, 01 august 2023 16:06

Transferul lui Denis Drăguș (24 de ani) de la Standard Liege la Coventry e în aer, deși cluburile aveau o înțelegere pentru 1,5 milioane de euro. Jucătorul insistă acum că dorește să rămână în Belgia. El a respins și acordul cu Rapid.

În iunie, Standard Liege s-a înțeles cu Rapid să-l cedeze pe Denis Drăguș în schimbul a 1,3 milioane de euro. În cele din urmă, atacantul în vârstă de 24 de ani a apărut la Liege, a trecut vizita medicală și a plecat în cantonament cu echipa belgiană.

Luna trecută, oficialii lui Standard au ajuns la un acord și cu Coventry, echipă din liga secundă engleză, care a ratat la penaltyuri barajul de promovare în Premier. Suma era puțin mai mare, 1,5 milioane de euro. Se pare că și această mutare va cădea!

Războiul FCSB vs CSA Steaua pentru stadion se mută în culise! Un eventual meci cu Nordsjaelland în Ghencea depinde de programarea etapei din Liga 2!
Liga 1
Războiul FCSB vs CSA Steaua pentru stadion se mută în culise! Un eventual meci cu Nordsjaelland în Ghencea depinde de programarea etapei din Liga 2!

Enervat, managerul lui Coventry caută alt jucător de profilul lui Denis Drăguș

Așteptat în Anglia, Drăguș e încă la Liege și, potrivit cotidianelor La Derniere Heure și L'Avenir, el refuză și transferul la Coventry. Nu mai vrea să părăsească Belgia, anunțându-i pe conducătorii roș-albilor că dorește să continue pe „Sclessin".

Mai mult, jurnalistul Kevin Sauvage (DH) susține că, deranjat de refuzul lui Denis, managerul lui Coventry, Mark Robins, ar fi renunțat la planul de a-l aduce, căutând alt jucător de profilul lui.

Denis Drăguș a jucat o jumătate de oră la Standard Liege în prima etapă: „E jucătorul nostru”

La Standard, antrenorul Carl Hoefkens nu ar zice nu păstrării lui Drăguș. A fost mulțumit de el în cantonament și la meciurile de pregătire, mai ales cu Hertha Berlin, amical în care a și înscris.

„Știm situația lui Drăguș. Acest transfer la Coventry se poate face. Sau nu. Deocamdată, e jucătorul nostru”, a declarat Hoefkens, folosindu-l pe Denis în prima etapă, o jumătate de oră în final la 0-1 în deplasare cu Sint-Truidense.

Standard Liege nu mai poate înregistra jucătorii noi fără banii de la transferul lui Denis Drăguș

Problema lui Standard Liege: clubul ar fi vrut să-l vândă pe „tricolor" pentru a obține bani cu care să înregistreze noii veniți. Cu transferul lui Drăguș în aer, belgienii sunt în așteptare. 

Citește și:

Budescu, OUT de la Petrolul: contractul va fi reziliat azi

Toate meciurile echipelor românești din Conference League sunt la TV

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
Rean
Rean  •  01 August 2023, 19:22

Poate asteapta niste oferte incredibile de la arabi, altfel nu inteleg de ce sa refuzi Coventry, un club decent din Championship.

RapidB
RapidB  •  01 August 2023, 18:26
Postat de elgabri pe 01 August 2023, 17:57

Bine ca nu si a luat Rapidul teapa

Ce caracter! Ar trebui să nu mai luăm în calcul jucători care au trecut pe la *** și nea dulceață.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

elgabri
elgabri  •  01 August 2023, 17:57

Bine ca nu si a luat Rapidul teapa

Vezi toate comentariile (4)
Comentează