Articol de Adrian Jitea - Publicat marti, 06 iunie 2023 19:54 / Actualizat miercuri, 07 iunie 2023 09:25
Invitat în episodul #18 al podcastului „Profu' de Sport”, Cosmin Olăroiu (53 de ani) a vorbit despre modul în care sunt percepuți românii în momentul în care părăsesc țara.
În dialogul de peste două ore purtat cu redactorul-șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Țepelin, Cosmin Olăroiu a abordat și mai multe teme sociale delicate, de la impactul Uniunii Europene, la modul în care cetățenii români sunt văzuți în străinătate.
VIDEO. Cosmin Olăroiu, la „Profu' de Sport”: „Toți cred că suntem umili, muncitori foarte buni...”
- După acel vârf de carieră la Steaua în 2005-2006, ai plecat la Al Hilal. Sincer vorbind, te așteptai să prinzi o echipă în Europa? Veneai totuși de la o semifinalistă de Cupă UEFA.
- Trebuie să iei ce ți se oferă. Percepția noastră despre români este puțin diferită față de realitate. Având experiența asta afară de mulți ani, întâlnind mulți români, am remarcat că toți cred că noi suntem umili, foarte buni muncitori...
- Toți străinii? Asta este impresia lor despre români?
- Da. Noi suntem oamenii ăia care muncim, suntem umili, ne pot manevra ei cum vor. De asta o mare parte dintre români merg să muncească afară. Sunt percepuți ca oameni umili. Bine, și în alt fel, dar nu trebuie să vorbim despre asta.
- Colegii de la Libertatea au avut o serie foarte interesantă în ultima perioadă, despre români capabili. Au făcut diverse interviuri cu medici din SUA, IT-ști, ingineri, oameni în poziții foarte bune în profesiile lor, care demontează o parte dintre prejudecățile astea de care te-ai lovit și tu. Tu, la rândul tău, în zona sportului, ești unul dintre acei români care schimbă percepția.
- Asta am vrut să fac, să schimb percepția (n.r. străinilor despre români). Noi nu suntem așa, dar așa ne percep ei. Românii au multe vârfuri, în fiecare meserie, dar e foarte greu să-i păstrăm din cauza conjuncturii din țară.
- Ăștia sunt oameni care profesează în străinătate, unde au o reputație impecabilă.
- Asta spun, sunt foarte buni acolo, dar e păcat că oamenii foarte buni activează acolo, că avem vârfuri în SUA, Germania, Canada sau Asia.
- Sau în Emirate. Uite, stăm de vorbă cu tine aici, când puteam sta în România. Și tu ești un vârf în meseria ta.
- Dacă aveam posibilitatea asta (n.r. de a profesa în țară), dacă mediul oferea posibilitatea asta, ar fi fost extraordinar. Fiecare om poate contribui la valoarea țării respective, la creșterea ei din diferite puncte de vedere. Dar noi nu ne permitem lucrul ăsta ca țară.
- Să investim suficient în sport încât să te păstrăm pe tine, de exemplu.
- Sau în medicină... cred că sunt alte priorități înaintea sportului. Ce era evident înainte de Revoluție este că aveam o preocupare extrem de mare pentru sport. Asta ne făcea cunoscuți în toată lumea.
- Era un sistem complet diferit, care nu poate funcționa într-o societate democratică. Nu funcționează nicăieri așa restrictiv, să nu aibă voie nimeni să plece în altă parte. Atunci nu plecai pentru că nu aveai voie. Dacă puteau pleca toți cei din Steaua '86, ar fi plecat. Nu mai apucau să facă performanța aia.
- Dar cred că ar fi reușit să vină cu alți jucători și să obțină o performanță apropiată. Era potențial, erau jucători cu potențial. Fiecare fabrică trebuia să aibă echipă. Jucai la IMGB... vai de capul meu, ce meciuri erau la Divizia B, cu Autobuzul, Rocar sau Progresul. Cred că erau meciuri mai tari la Divizia B decât în Divizia A în momentul ăla. Aveai cu ce să vii din spate. Academii, echipe de juniori... Îmi aduc aminte că la Steaua veneau la selecție sute de jucători în fiecare an, la fiecare grupă de vârstă. Atunci, din 1.000 de jucători, tu selecționai 20 cu care mergeai mai departe, dintre care doar 3-4 ajungeau la performanță.
- Erau mult mai puține variante de petrecere a timpului liber pentru un copil. Ce altceva aveai de făcut decât să joci fotbal între blocuri?
- Da, știu... între blocuri, la școală și tot așa. Gândește-te că noi făceam 1.000 de atingeri pe zi, jucând la școală, la antrenamente, în pauze și tot așa. Alocai un timp mult mai mare exercițiului, fără să-ți dai seama.
- Și atunci când ajungeai să te înregimentezi într-o echipă de fotbal, aveai deja o grămadă de deprinderi din zona asta. Doar le șlefuiai.
- Cred că este vorba despre cele 10.000 de ore pe care trebuie să le aloci ca să ajungi bun într-un domeniu.
Vezi și alte povești de la „Profu' de Sport”:
