INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SERIE A

Ianis Hagi are probleme la Fiorentina: "Nu am primit nicio explicație"

FOTO: Guliver/ Getty Images
FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de GSP - Publicat luni, 02 octombrie 2017 17:37

Ianis Hagi (18 ani), jucătorul celor de la Fiorentina, a declarat că se simte dezamăgit de faptul că a fost trecut pe linie moartă la gruparea viola, unde nu a bifat niciun minut în actuala stagiune. 

"Sunt dezamăgit, pentru că am făcut un cantonament foarte bun. Am avut evoluţii bune, toţi m-au apreciat după cum am evoluat în cantonament şi speram să joc. Nu am ce face, mă antrenez în continuare.

În legătură de ce s-a spus, că mi s-a zis să plec împrumut în vară, nu a venit nimeni la mine să vorbească despre asta. Din contră, au fost chiar mulţumiţi de mine şi mă aşteptam să joc. Nu am primit nicio explicaţie pentru că nu am fost luat în lot. Dar acesta este fotbalul, treci prin momente mai grele, contează să ştii să le depășești şi să munceşti în continuare", a declarat Ianis Hagi, conform TV Telekom Sport.

În cele șapte etape din actualul sezon din Serie A, Ianis Hagi a fost rezervă neutilizată de patru ori, nefiind inclus în lot de alte trei ori.

Fiul lui Gheorghe Hagi s-a transferat la Fiorentina în vara lui 2016, bifând însă de la acel moment doar două apariții în Serie A. 

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (33)
vanitosu
vanitosu  •  03 Octombrie 2017, 11:25

Din pacate este greseala pe care multi copii o platesc din cauza unei ambitii orbesti a parintilor. Toata lumea vrea ce e mai bun pentru copilul lui. Ianis trebuie sa inteleaga ca Fiorentina nu e Viitorul lui tacsu si acolo pe langa munca trebuie sa ai si talent. Este un jucator mediocru care probabil va juca in Liga I sau in campionate mai slabute gen Grecia, Cipru, Rusia. L-as intreba pe Hagi daca tot a vrut sa il faca fotbalist de ce nu l-a dus la scoli de fotbal de la 6 7 ani? S a trezit la 15 ani ca vrea sa il faca fotbalist

haideusicfr
haideusicfr  •  03 Octombrie 2017, 08:47
Postat de haideusicfr pe 03 Octombrie 2017, 08:46

Aia stiu cine e taica-so?

Nu e mai buna "varianta" cu Becali? Pe hartie il cumpara cu 2-3 milioane ,apoi ajunge la Nationala.Si apoi ,poate pune vreunul botul.Cum s-a intamplat cu Stanciu.

haideusicfr
haideusicfr  •  03 Octombrie 2017, 08:46

Aia stiu cine e taica-so?

Vezi toate comentariile (33)
Comentează