INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

După 7 luni pe tușă, campionul României dat afară de Rapid și-a găsit echipă

Romario Moise, în centru, numărul 20 // foto: Imago Images
Romario Moise, în centru, numărul 20 // foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 12 aprilie 2023 11:35 / Actualizat miercuri, 12 aprilie 2023 12:06

Romario Moise (26 de ani), mijlocaș la care Rapid București a renunțat în septembrie, a semnat cu echipa bulgară Beroe Stara Zagora.

După mai bine de 7 luni, Romario Moise, fost campion al României alături de Astra Giurgiu în 2016, a revenit în circuit.

Mijlocașul ofensiv a semnat cu Beroe, locul 11 în campionatul Bulgariei, și va încerca să-și ajute noua echipă să evite play-out-ul.

Demis! Cristiano Ronaldo a rămas fără antrenor după scandalul din vestiar
ARABIA SAUDITĂ
Demis! Cristiano Ronaldo a rămas fără antrenor după scandalul din vestiar

Romario Moise, ex-Rapid, a semnat cu Beroe

„Beroe l-a transferat oficial pe mijlocașul român Romario Moise. Toată lumea de la club îi urează mult succes și să obțină multe victorii cu echipa”, au anunțat bulgarii pe site-ul oficial.

Romario a și debutat la noua echipă, a jucat 8 minute în victoria clară din etapa 25 de campionat, 4-0 cu Spartak Varna, ultima clasată.

Cu 5 etape înainte de finalul sezonului regulat, Beroe ocupă prima poziție de play-out, 11, cu 3 puncte sub Botev Plovdiv. Locurile de play-off sunt departe, echipa de pe locul 6, Cherno More, are 42 de puncte.

În România, Romario Moise a fost legitimat ultima dată la Rapid, în sezonul 2021/2022. Nu s-a impus la echipa din Giulești și a fost pus pe liber la începutul lunii septembrie.

Romario a avut cea mai bună perioadă la Astra, unde a adunat 80 de meciuri și 8 goluri și a câștigat două trofee, campionatul și supercupa în 2016.

Citește și: 

Jucătorul pentru care CFR Cluj așteaptă 5 milioane de euro în vară

Pancu a văzut interviul lui Ioniță și a reacționat de îndată: „I-am dat mesaj la 5 secunde după!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează