OPINII  »  OPINIE

„Rudimentarul" Drăgușin e cel mai bun!

Editorial Theodor Jumătate
Editorial Theodor Jumătate

Articol de - Publicat sambata, 30 decembrie 2023 18:03 / Actualizat sambata, 30 decembrie 2023 18:32

Radu Drăgușin, provocare pentru Florin Răducioiu: stoperul desființat de fostul „tricolor" după ce a fost ales jucătorul anului în ancheta Gazetei e fotbalistul despre care vorbește toată Italia. Și nu doar ea. Iar Răducioiu uită că România nu ar fi atins „sferturile” CM 1994 fără Prodan și Mihali.

Radu Drăgușin. El a fost imaginea principală a meciului, concluzia acestui joc împotriva lui Inter Milano, echipa numărul unu a Italiei. Cu prim-planul apărătorului în vârstă de 21 de ani a încheiat televiziunea peninsulară partida de pe „Luigi Ferraris".

Fotografia sa a fost pe coperta Gazzettei dello Sport și în paginile 2-3 și 5.

Cel mai bun al Gazetei. Cel mai bun al Gazzettei

Cel mai bun jucător al anului în ancheta Gazetei Sporturilor a fost ales cel mai bun jucător al duelului Genoa - Inter 1-1 în analiza Gazzettei dello Sport, cu nota 7, peste media echipei sale (6,5) și a liderului din Serie A (6).

Pentru că a înscris golul egalării, numai atât ar fi fost suficient, dar și pentru că a condus defensiva „Grifonului", care a rezistat în fața puternicului atac nerazzurro.

În deschiderea paginii lui Fabrizio Romano

Toată ziua astăzi, 30 decembrie, Fabrizio Romano, jurnalistul expert în mercato, a deschis pagina personală pe X (fost Twitter) cu vestea pe care a lansat-o azi-noapte, că Tottenham a demarat negocierile cu Genoa pentru Drăgușin, managerul Ange Postecoglou confirmând această opțiune.

Știre updatată mai târziu, stoperul ar fi de acord să se transfere în ianuarie la clubul londonez, care va face în curând o ofertă concretă.

„Rudimentarul
Radu Drăgușin a înscris vineri seara, în Genoa - Inter 1-1 // foto: Imago Images

Gilardino îl place pe Drăgușin. Răducioiu, nu

Dacă italienii îl laudă, nu doar acum, ci permanent de o jumătate de an, de când joacă în Serie A cu Genoa, o fac pentru că e excelent în tricoul rossoblu, evoluează, crește de la meci la meci.

Pentru că a fost folosit de Alberto Gilardino în fiecare clipă a acestui campionat. Are 1.620 de minute în 18 etape. Nu se putea mai mult. E maximum.

Și Gilardino a fost atacant, ca Florin Răducioiu, și campion mondial, cum nu a fost Răducioiu, însă el vede în Drăgușin calitate. Pe postul lui, fundaș central, un jucător în ascensiune spre elită. Gilardino e și antrenor. Răducioiu nu e.

Am încheiat primii grupa, neînvinși, și datorită lui

Dacă italienii îl apreciază, având ca reper doar Genoa, noi de ce l-am critica în 2023, știind cum a jucat și la națională? O națională care s-a calificat după opt ani la Euro, iar el a fost printre liderii săi pe teren, chiar și la 21 de ani.

Faptul că am încheiat grupa primii, în fața Elveției, fără înfrângere, i se datorează și lui, jocului său aproape fără eroare.

„Rudimentar". „Cioban". Serios?

Provocare pentru Răducioiu: „rudimentarul", „ciobanul" Drăgușin e cel mai bun. Printre cei mai valoroși stoperi din Serie A, printre cei mai apreciați tineri ai Peninsulei.

Răducioiu îl prefera pe Denis Alibec, de la Muaither, Qatar. Perfect. Fiecare are opinia lui, fiecare alege ce crede, ce dorește. Dar să-l desființezi pe Drăgușin numai pentru că majoritatea l-a ales pe el?

„Rudimentarii" s-au luptat cu Asprilla și Batistuta. Artiștii au înscris

Ar fi putut Răducioiu să atingă „sferturile" Cupei Mondiale în 1994 fără apărare, fără centrul defensivei, fără „rudimentarii" Prodan și Mihali? Fără cei care s-au luptat cu Asprilla și "Trenul" Valencia, cu Batistuta și Balbo? Nu!

„Rudimentarul
Mihali și Prodan (dreapta) s-au luptat cu Batistuta la 3-2 cu Argentina în „optimile” CM 1994 Foto: Imago

Oricât de eficiente au fost contraatacurile noastre, oricât de frumoase au fost execuțiile lui Gică Hagi și Ilie Dumitrescu, finalizările lui Răducioiu, ei, Hagi, Dumitrescu și Răducioiu, artiștii, nu ar fi putut învinge singuri Columbia și Argentina!


Comentarii (57)
MaxiP
MaxiP  •  03 Ianuarie 2024, 16:14

Bine ma, il bagati si voi in seama pe haterul nr 1. Sunteti pe drum spre domiciliul lui Alin Stoica, sa-l ingroape si el declarativ? Raducioiu a facut misto si de Mutu cat a putut, nerealizand ca daca te uiti putin in detaliu Mutu a avut o cariera net superioara lui. Raducioiu a fost unul din atacantii decenti din perioada generatiei de aur, acea generatie l-a tras in sus, exact invers fata de ce a patit Mutu. Iar cand a aparut Viorel Moldovan, Raducioiu era deja amintire, in momentul in care s-a gasit un atacant mult mai serios si mai constant decat el. El si Alin Stoica sunt la pachet, 2 frustrati ca nu si-au indeplinit potentialul. Da, ok, si Stoica era de 10 ori mai talentat ca Dragusin, denota ca ceva de la nivel superior anatomic l-a tras mult in jos, spre deosebire de cei pe care astia 2 ii contesta vehement.

MaxiP
MaxiP  •  03 Ianuarie 2024, 16:10
Postat de alenb pe 01 Ianuarie 2024, 15:17

*** N-am zis niciodata ca nu merita Dragusin sa fie desemnat, chiar merita! Asta nu schimba realitatea ca este un jucator rudimentar si ca e un semn de intrebare daca desemnam un aparator de tipul cioban ca cel mai bun jucator, inseamna ca nu avem jucatori de creatie sau atacanti de valoare. Unora dintre voi trebuie sa li se deseneze mesaju ca nu puteti intelege.

Totusi, de unde asta cu Dragusin cioban? Cu ce e cioban? Sau fundasul in general e considerat cioban? Pai tot un fundas/cioban a fost printre ultimii jucatori de renume mondial avut de Romania, Chivu. Ca de la generatia de aur, cu un astfel de statut au fost Mutu si Chivu. Consider ca mai degraba Mutu era ciobanul intre cei 2, dar nesemnificativ. Nu poti face comparatie exacta intre un fundas central si un jucator de profil ofensiv, asta nu inseamna ca nu exista si alti jucatori buni, a fost ales un jucator de baza ce joaca la cel mai inalt nivel. Probabil ca daca promoveaza cu Parma si joaca la fel, la anul va castiga Man detasat acest titlu, fiind de profil ofensiv si impresionand prin cifre mult mai usor de cuantificat dpdv statistic. Iar daca Radu ajungea titular la Inter si facea meciuri cat de cat decente, el lua titlul. Ne lamentam prea mult cu lipsa asta a jucatorilor de care suntem obsedati, realitatea e ca din ultimii 10 ani avem cam cei mai multi jucatori ce joaca undeva in afara la un nivel decent. Ca atare, cel mai probabil si rezultatele nationalei vor ajunge sa fie peste cele din perioada 2002-2022. Privim prea negativ totul, ne inchinam la nationale gen Kosovo, hai sa ne oprim totusi, faptul ca ii vedem noi zei pe Rashica si pe Solomon, toti cei care vedeau Romania pe locul 4 mult sub Kosovo si Israel au demonstrat doar cat de mult bat campii si cat de nemultumiti suntem de tot ceea ce avem.

gojgaru
gojgaru  •  02 Ianuarie 2024, 17:28
Postat de danglumetu pe 31 Decembrie 2023, 07:04

corect, doar cind vine vorba de ianis se prostesc toti din generatia de aur!

Pai daca nici intre ei nu se ajuta , cine sa-i mai ajute :)))

Vezi toate comentariile (57)
Comentează