SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

Echipa României a concurat cu banderole albe la Europenele de canotaj » Care e motivul protestului

Articol de - Publicat joi, 02 august 2018 18:00

În semn de solidaritate cu angajații din sportul românesc, aflați în grevă de avertisment, canotorii români au tras la Europene cu banderole albe pe braț.

Azi au început la Glasgow, în Scoția, Campionatele Europene de canotaj. România participă la start cu 9 bărci, 5 la feminin și patru la masculin.

Sportivii care au intrat azi în calificări au concurat purtând banderole albe pe braț. "Au făcut acest gest în semn de solidaritate cu salariații din sport. Kinetoterapeutul lotului feminin, cu studii superioare, este încadrat cu salariul minim, deci pleacă acasă cu 1.150 de lei, iar antrenorul principal al lotului olimpic are salariu de 1.450 de lei net.

Astea sunt salariile. Noi am fost uitaţi de fiecare dată pentru că nu am făcut scandal, ne-am văzut de treabă, dar nu se mai poate, sunt oameni care muncesc sâmbăta, duminica, sau sărbătorile legale şi nu au niciun beneficiu", a declarat secretarul general al FRC, Sandu Pop.

Angajații din sport sunt cei mai prost plătiți bugetari din România. "Cum s-a putut rezolva pentru alte categorii, se putea rezolva şi pentru noi, ţinând cont de numărul mic de salariaţi. Majorările de care vorbea ministrul Bran sunt cele prevăzute de lege. În toate discuţiile cu noi, ministrul a primis doar că va analiza, am ajuns la limită pentru că nu avem parteneri de dialog", a adăugat Sandu Pop.

Calificați în finală

Dintre cele 7 bărci care au intrat azi în calificări, două echipaje s-au calificat direct în finală. Este vorba de barca feminină de dublu rame formată din Mădălina Bereș și Denisa Tâlvescu, care au câștigat seria lor și vor trage pentru medalii, în finală, sâmbătă de la ora 15:15.

Și fetele de la patru rame, recent campioane mondiale de tineret, la Poznan, au reușit același lucru, după ce au câștigat seria de calificare. Mădălina Hegheș, Iuliana Buhuș, Mădălina Cașu și Roxana Parașcanu au finala programată sâmbătă, la 15:45.

Pentru semifinale, s-au calificat barca masculină de dublu rame (Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă), cursa urmând să aibă loc vineri, ora 15:42, și barca masculină de dublu vâsle (Ioan Prundeanu, Florian Enache), semifinalele urmând să se desfășoare sâmbătă, la 14:24 și 14:30.

În recalificări vor intra alte trei bărci: feminin - 4 vâsle, masculin 8 plus 1 și feminin, dublu vâsle categorie ușoară.

Campioanele mondiale Gianina Beleagă și Ionela Lehaci-Cozmiuc au terminat pe doi în seria în care au luat parte, fiind învinse de olandeze cu o secundă. Ca să prindă finala, vineri, în recalificări, româncele trebuie să prindă unul dintre primele două locuri, ele urmând să concureze de la 12:12, alături de Germania, Austria și Italia.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
maxp
maxp  •  02 August 2018, 19:56

Nu e rau deloc, din punctul meu de vedere sunt sanse serioase la 4-5 medalii, din care vreo 2 de aur.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează