SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

VIDEO Mutare istorică în NBA! LeBron James părăsește Estul și semnează cu Lakers » Trei jucători i s-au alăturat în LA! Cum l-a primit Zlatan și ce urmează în NBA

Articol de - Publicat luni, 02 iulie 2018 09:21

Telenovela LeBron James s-a încheiat! ”Regele” a părăsit-o oficial pe Cleveland Cavaliers în această dimineață și se va muta în Vest pentru a forma o nouă superechipă la Los Angeles Lakers.

Pentru a doua oară în carieră, James o părăsește pe Cleveland. A făcut-o în 2010, când a plecat la Miami Heat, și o face și în 2018, după ce a adus în Cleveland primul trofeu NBA din istorie. După opt finale NBA consecutive, cel mai bun jucător din lume se mută în Conferința de Vest, unde va avea de departe traseul mai greu către un nou titlu NBA. La 33 de ani, James a semnat un contract pe 4 ani în valoare totală de 153,3 milioane de dolari!

Decizia a venit după ce Rich Paul, agentul său, s-a întâlnit cu cei de la Philadelphia, însă discuțiile nu s-au concretizat. Întâlnirea a fost cel mai probabil una de curtoazie, James nefiind prezent la negocieri. Toate indiciile duceau spre LA, fiind singurul oraș în care Savannah, soția sa, chiar voia să se mute. Cei doi băieți ai familiei James, LeBron Jr. (14 ani) și Bryce (11 ani), fuseseră deja înscriși la o școală din Los Angeles.

După ce agenții săi au postat comunicatul oficial cu plecarea la Lakers, James și-a luat rămas bun pe Instagram: ”Mulțumesc pentru 4 sezoane incredibile, Ohio. Aici va fi mereu casa mea”.

205.000.000 $ar fi încasat James dacă rămânea la Cleveland și semna prelungirea contractului pentru încă 5 sezoane

 LA-Bron

Campania agresivă a lui Lakers a funcționat, iar echipa condusă de Magic Johnson a făcut primul pas către formarea unei noi superechipe în NBA. Alegerea lui LeBron a fost una previzibilă, celelalte variante având mai multe probleme care i-au limitat interesul:

  • Philadelphia 76ers: lot tânăr cu superstaruri în devenire, dar cu două vedete, Embiid și Simmons, care se accidentează destul de des;
  • Cleveland Cavaliers: mulți jucători cu contracte exagerat de mari pentru care nicio echipă din NBA nu pare dispusă să accepte trade-uri;
  • Boston Celtics: noua forță din Est ar fi trebuit să renunțe la Irving, jucător plecat de la Cleveland tocmai pentru a conduce propria echipă;
  • San Antonio Spurs: pe hârtie suna bine, cel mai bun jucător din lume alături de cel mai bun antrenor, însă James a dorit să meargă la o echipă care să îi permită să conducă, lucru pe care Popovich nu i l-ar fi permis;
  • Golden State Warriors: campioana va avea suficiente bătăi de cap din sezonul viitor, când poate rămâne fără Green și Thompson pentru că nu le poate oferi salariile pe care și le doresc;
  • Houston Rockets: varianta a picat pentru că James și-a dorit un contract pe termen lung cu o echipă tânără. 

Lakers îi oferă lui LeBron posibilitatea de a construi aproape de la zero o echipă pe placul său. În plus, are deja pe mână tineri talentați ca Brandon Ingram, Julius Randle sau Lonzo Ball. Salariile sunt mici, astfel că în LA va mai veni sigur cel puțin o vedetă.

16 titluriare LA Lakers, fiind depășită doar de marea rivală din Boston (17)

Varianta Lakers a fost prima pe lista ”Regelui” și pentru eventualele afaceri pe care le va dezvolta în următorii ani. James s-a dovedit a fi un investitor inteligent și a avut deja o serie de afaceri de succes. A obținut 30 de milioane de dolari după ce Dr. Dre a vândut firma de căști Beats către Apple, iar pachetul său de acțiuni de la Liverpool, 2% cumpărat cu 6,5 milioane de euro, au ajuns să valoreze 32 de milioane după ce ”cormoranii” au jucat finala Ligii Campionilor în vară. LA e orașul care îl poate transforma pe LeBron în miliardar, având în acest moment o avere estimată de Celebrity Net Worth la 440 de milioane de dolari!

 
LeBron James la L.A. Lakers

Mutare istorică în NBA! LeBron James părăsește Estul și semnează cu Lakers Trei jucători i s-au alăturat în LA! Cum l-a primit Zlatan și ce urmează în NBA ------->>>> http://bit.ly/2Ne8x01

Publicată de Gazeta Sporturilor pe Luni, 2 Iulie 2018

Traseu mai dificil

LeBron are 8 finale consecutive, însă toate obținute în Est, conferința care în acest moment este net inferioară. James va avea viața grea în Vest, unde va trebui să se bată pentru un loc în finală cu superechipe ca New Orleans Pelicans, Oklahoma City Thunder, Houston Rockets și Golden State Warriors. Și finala se anunță a fi extrem de dificilă. Boston a rămas șefă peste Est după plecarea lui James. A fost la un pas de finală cu principalele vedete accidentate. Cu Kyrie Irving și Gordon Hayward pe teren în play-off, cei de la Celtics ar putea să o doboare pe Golden State. Pentru ca Lakers să se bată cu puterile din Vest, James mai are nevoie de cel puțin un superstar lângă el.

3 trofee NBAa câștigat LeBron în nouă finale. Mai are în palmares 4 titluri de MVP, 3 titluri de MVP al finalei NBA, 14 prezențe în All Star Game și 3 medalii olimpice, două de aur și un bronz

Revoluția continuă

Magic Johnson a fost ocupat în această dimineață. Pe lângă aducerea lui LeBron, cei de la Lakers au ajuns la o nouă înțelegere și cu Kentavious Caldwell-Pope, 25 de ani, care a semnat un contract pe un sezon în valoare de 12 milioane de dolari. Au urmat alte două mutări rapide. Javale McGee, 30 de ani, dublu campion cu Golden State, a semnat un contract pe un an pentru salariul minim pentru un veteran cu cel puțin 10 ani în NBA, 1,6 milioane.

Surpriza uriașă a venit când ESPN a anunțat ceea ce părea a fi o glumă: Lance Stephenson va juca alături de LeBron în LA! Lance, 27 de ani, care a semnat tot pe un an cu un salariu de 4,5 milioane, e unul dintre rivalii lui James. Cei doi s-au contrat serios și în play-off-ul din sezonul precedent, când Cleveland a avut nevoie de meciul decisiv pentru a trece de Indiana. Stephenson l-a provocat constant pe James la fiecare întâlnire, oferind în trecut și una dintre fazele celebre din NBA când i-a suflat, mai mult sau mai puțin romantic :D, lui James în ureche.

Ce urmează în LA?

Cum spuneam, sosirea lui James e doar primul pas. LA l-a ratat însă pe Paul George, care a ales să își prelungească înțelegerea cu Oklahoma, însă mai are o țintă importantă: Kawhi Leonard. Starul lui San Antonio e în plin conflict cu echipa sa și a anunțat deja că își dorește să joace pentru Lakers. Kawhi poate rupe contractul vara viitoare, așa că San Antonio va fi nevoită să accepte un trade în următoarea perioadă.

Discuții au avut loc și în această dimineață, când cei de la Spurs au fost anunțați să își ia gândul de la Kyle Kuzma. LA l-ar putea oferi la schimb pe Ingram și un draft pick sau pe Ingram și Ball. Există însă și posibilitatea ca Spurs să nu renunțe încă la Kawhi, în speranța că până vara viitoare îl va convinge să rămână în San Antonio.

James ar fi discutat deja cu Kevin Durant despre venirea în LA, însă superstarul lui Golden State și MVP-ul ultimelor două finale a refuzat invitația și a semnat prelungirea cu Warriors. Următorul pe lista ”Regelui” a fost DeMarcus Cousins. ”Boogie” încă se reface după o accidentare și ar putea fi tentat de un parteneriat cu James pentru cel puțin un an. 

Revine Bosh?

LA ar putea semna un nou contract cu Isaiah Thomas, rămas și el liber în această vară, însă varianta surpriză ar putea fi un adevărat șoc pentru ligă. Chris Bosh, care nu a mai jucat în NBA din 2016, ar putea reveni la 34 de ani alături de James. Forțat să renunțe la baschet din cauza problemelor de sănătate, veteranul a anunțat că nu a renunțat încă la carieră, iar în sezonul precedent a participat la mai multe meciuri ale lui Lakers.

Bosh e impresariat de agenția lui LeBron, Klutch Sports Group, care îl reprezintă și pe Kentavious Caldwell-Pope și care a obținut contracte excelente la Cleveland pentru JR Smith și Tristan Thompson. 

Primire spectaculoasă

Internetul a explodat după anunțul făcut în această dimineață. Printre primii care l-au felicitat pe James a fost Zlatan Ibrahimovici, vedeta lui Los Angeles Galaxy, care a postat pe twitter mesajul: ”Acum LA are un Zeu și un Rege! Zlatan îi urează bun venit lui King James”.

Celebrul actor Arnold Scwarzenegger i-a urat și el bun venit într-un filmuleț: ”E incredibil că ai venit în orașul stelelor. Nu sunt dubii că vei fi cea mai mare stea, pe teren și în afara lui”.

Joel Embiid, starul celor de la Philadelphia, a fost extrem de supărat că James nu a ales să vină alături de el la 76ers. A postat o imagine în care aruncă la coș dintr-un meci cu Boston Celtics și apoi un mesaj acid la adresa lui James: ”Lakers vor fi MEREU echipa lui Kobe și a lui Magic...”.

Tinerii lui LA s-au bucurat și ei că urmează să fie colegi cu cel mai bun jucător al planetei. Lonzo Ball a scris pe twitter: ”Voi credeați că o să refuze cel mai tare oraș din lume... Regele e aici!”. În timp ce Kyle Kuzma a postat un gif în care se îmbrățișează cu noul său coleg:

Kobe Bryant i-a urat ”bun venit în familie!”, în timp ce Kareem Abdul-Jabbar a anunțat deja startul supremației Lakers în NBA și posibilul transfer al lui Kawhi: ”Sunt convins că fanii lui Lakers sărbătoresc. Achiziția lui LeBron înseamnă că suntem la un mic pas distanță de a ne bate cu șanse reale la titlu. Felicitări lui Magic Johnson și tuturor celor implicați. Să țineți pumnii strânși pentru vești bune din San Antonio”.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (5)
10210241960114913
Decebal Dany  •  02 Iulie 2018, 21:02

Imi place reactia regelui*(de la sfarsit,dupa ce ii sufla in ureche) :)) Ma intreb care ar fi reactia marilor actori din fotbal (Ronaldo,Suarez,Neymar)daca s-ar fi intamplat aceiasi chestie impotriva lor pe teren.

luciann
luciann  •  02 Iulie 2018, 14:58

In sfarsit se intorc in lumea buna a baschetului! Au dormit atatia ani...

10nutz10nutz
10nutz10nutz  •  02 Iulie 2018, 12:18

Sper sa nu renunte Lakers la nucleul tanar deja format, in special la Kuzma, Ball si Ingram, ar fi pacat. Kuz e deja senzatie, iar Ingram a inceput si el sa miste ceva in finalul sezonului. Din pacate Lakers au mari probleme pe defensiva si au facut anu trecut rezultate bune doar impotriva echipelor in general ofensive, care negijeaza apararea.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează