SPORTURI  »  BOX  »  DECES

Cine a fost Rudel Obreja, vicecampionul european de box: „Am 6 categorii. O carieră întinsă pe zece ani cu care mă mândresc”

Rudel Obreja, foto: GSP
Rudel Obreja, foto: GSP

Articol de - Publicat luni, 13 martie 2023 13:38 / Actualizat luni, 13 martie 2023 14:05

Rudel Obreja, fostul președinte al federației de specialitate, de asemenea vicecampion european în 1989, s-a stins din viață la 57 de ani. L-a răpus cancerul de care suferea din vara trecută. El fusese eliberat acum câteva luni din închisoare pentru a se putea trata.

Timp de ani buni, cât a ocupat funcția de vârf a FR Box, între 2004 și 2012, a fost figura cea mai vizibilă din pugilismul românesc. Înainte însă, era un sportiv talentat, a cărui prezență în ring nu trecea neobservată, indiferent care era la final decizia arbitrilor. 

Cine a fost marele sportiv Rudel Obreja: „Boxul pentru mine este a doua dragoste după familia mea și Dumnezeu”

Născut la Galați, pe 8 august 1965, s-a îndreptat spre box în adolescență. „L-am început la 48 de kilograme în 1980. Titlurile mele au venit în 1981 la 51 de kilograme. Și-am câștigat la 51, 57, 60, 63, 67 și 71 de kilograme", rememora la începutul lui 2020 în emisiunea GSP „Prietenii lui Ovidiu".

„Am șase categorii. O carieră întinsă pe zece ani cu care mă mândresc. Au fost lucruri frumoase și lucruri mai grele, dar ele fac parte din viața mea, din tinerețea mea, din perioada care m-a desăvârșit ca om. Boxul pentru mine este a doua dragoste după familia mea și Dumnezeu. E sportul pe care-l iubesc cel mai mult", adăuga el. Are în palmares două medalii importante: argint european și bronz mondial, ambele în 1989, dar și numeroase titluri naționale și victorii la Centura de Aur.

După ce și-a încheiat activitatea, a devenit om de afaceri, cu un profil în care se regăseau zone luminoase și altele ușor blurate. Cel mai mult și-a dorit însă să ajungă președinte al Federației Române de Box, cum mărturisea într-un interviu în Gazetă din 2003. A reușit în 2004, sperând că va putea aduce sportului său drag strălucirea și succesul din alte vremuri. Pentru asta știa că e nevoie și de sprijin internațional, motiv pentru care a pătruns în organisme cu greutate. În 2007 e ales vicepreședinte al AIBA, iar la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008 a fost șeful Corpului Tehnic la întrecerile de box.

Rudel Obreja a avut dreptate, au fost suspendați

Atunci a denunțat însă corupția din interiorul asociației, fiind repudiat ulterior. Ani mai târziu, s-a dovedit că avusese dreptate. „Sunt suspendați și nu mai au dreptul să organizeze turnee olimpice. Ăla pe care l-au prins fura zeci de milioane de dolari din conturile AIBA. Au făcut nenorociri mari! Ei traficau medaliile, aranjau meciurile, schimbau arbitrii. Tăiau buletinele de arbitraj și puneau pe cine voiau ei", a mai spus Obreja la „Prietenii lui Ovidiu".

Mai târziu, în 2018, a primit o condamnare la 5 ani cu executare în dosarul „Gala Bute", care fusese pus pe rol în 2015. A fost închis aproape un an, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația de suspendare a pedepsei. 

În aprilie 2022, aceeași instituție a revenit asupra deciziei, fostul pugilist revenind în detenție. În luna iunie, după o analiză CT, i s-a descoperit un cancer pancreatic în stare avansată, iar câteva luni mai târziu i s-a admis cererea de întrerupere a pedepsei pentru a putea urma un tratament medical adecvat afecțiunilor severe de care suferea.

„Drum lin! Fostul campion dinamovist s-a stins din viață", a anunțat CS Dinamo într-un comunicat. Ieri, boala l-a doborât pe un Rudel Obreja care de câteva luni nu mai semăna cu el, cel dintotdeauna.

Mihai Leu, despre decesul lui Rudel Obreja: „Ne cunoșteam de mai mult de 40 de ani”

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează