SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MP AL AUSTRALIEI

Max Verstappen, abandon după 43 de curse » Motivele care mașina Red Bull a cedat: „De asta a luat foc”

Articol de - Publicat duminica, 24 martie 2024 09:48 / Actualizat duminica, 24 martie 2024 10:53

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a ratat șansa de a obține a treia victorie la rând, din tot atâtea curse, în 2024. A abandonat în Marele Premiu al Australiei, cursa fiind câștigată de spaniolul Carlos Sainz (Ferrari), care a plecat de pe locul doi, în spatele lui Verstappen.

Triplu campion mondial, Max Verstappen a abandonat în turul al cincilea, după ce mașina lui a început să scoată fum și a izbucnit un mic incendiu în partea din spate. A fost chemat la boxe, s-a încercat stingerea focului, dar olandezul nu s-a putut întoarce pe pistă.

Scene înfiorătoare în Australia » S-a temut pentru viața lui: „Roșu, roșu, roșu, roșu, roșu, la naiba!”
MP AL AUSTRALIEI
Scene înfiorătoare în Australia » S-a temut pentru viața lui: „Roșu, roșu, roșu, roșu, roșu, la naiba!”

Max Verstappen, explicații după abandonul din Marele Premiu al Australiei

A fost pentru prima dată, după 43 de curse, când Verstappen nu termină cursa. Precedentul abandon a fost tot în Australia, în 2022. Iar după cursă a explicat ce probleme tehnice a avut mașina.

„Nu e ideal ce s-a întâmplat, pentru că, evident, vrei să termini cursa. Dar, în final, e un sport care ține și de mecanică. Astfel de lucruri, din păcate, se mai întâmplă. Important e să înțelegem ce s-a întâmplat. În momentul în care s-au stins luminile iar cursa a început, frâna din dreapta spate s-a blocat. Era ca și cum conduceam cu frâna de mână trasă. Mașina se simțea ciudat. Era complicat de manevrat.

Mergând cu frâna blocată, temperatura a tot crescut până în punctul în care a luat foc. Eu nu știam ce se întâmplă, dar simțeam că uneori pierd echilibrul. Nu știu de ce s-a blocat frâna.

Am avut o mulțime de curse la rând fără probleme. Știam că va veni și ziua asta. Am avut o serie bună, de doi ani, ceea ce e foarte impresionant. Dar niciodată nu e plăcut să ți se întâmple asta. Sunt dezamăgit că nu am terminat cursa, pentru că simțeam că am o șansă la victorie”, a spus Verstappen, potrivit Motorsport.com

Citește și:

Carlos Sainz, victorie în Marele Premiu din Australia! Dublă Ferrari după doi ani + abandon pentru Max Verstappen
MP AL AUSTRALIEI
Carlos Sainz, victorie în Marele Premiu din Australia! Dublă Ferrari după doi ani + abandon pentru Max Verstappen
Fernando Alonso, chemat de comisari după accidentul lui George Russell » Spaniolul a fost penalizat cu 20 de secunde
MP AL AUSTRALIEI
Fernando Alonso, chemat de comisari după accidentul lui George Russell » Spaniolul a fost penalizat cu 20 de secunde

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (3)
elgabri
elgabri  •  24 Martie 2024, 17:13

Voi va mai uitati la Formula 1 ??

Intrebare_1
Intrebare_1  •  24 Martie 2024, 14:41

Se pare ca remarca de mai sus este valabila doar pentru Rebelul27. Verstappen a intrat la boxe si s-a retras la sfirsitul turului 4., cind ceilalti au inceput turul 5. Asa ca las-o mai moale cu dormitul. Se pare ca dv sinteti in situatia descrisa.

Rebelul27
Rebelul27  •  24 Martie 2024, 11:21

@Sergiu Alexandru. domnule se vede că nu ai văzut cursă din Australia cred că dormea și patul sub tine ,incidentul cu Crashtappen s-a întâmplat în turul 2 început de tur 3 a intrat la boxe .Așa că lasa-ne cu turul 5 ????????????????????????. Ori dormeai ori ești și tu afon că cei de la antena one.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează