SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  CUPA MONDIALĂ DE LA DOHA

Debut de ținut minte » Sabrina Maneca Voinea a câștigat două medalii de aur la primul concurs ca senioară

Podiumul de la sol, cu Sabrina pe prima treaptă FOTO FIG
Podiumul de la sol, cu Sabrina pe prima treaptă FOTO FIG

Articol de - Publicat sambata, 04 martie 2023 18:52 / Actualizat sambata, 04 martie 2023 20:09

Sabrina Maneca Voinea și-a făcut intrarea în lumea senioarelor la etapa de Cupă Mondială de la Doha, ea impunându-se la sol și la bârnă.

Gimnasta în vârstă de 15 ani s-a impus, sâmbătă, în finalele de la bârnă și sol. Sabrina a primit 13,766 pentru exercițiul de pe "puntea suspinelor", depășindu-le pe Anna Lashchevska (Ucraina) notată cu 13,333 și pe Emma Leonie Malewski (Polonia), care a primit 13,233.

La sol, diferența a fost și mai mare, românca a avut un exercițiu de 13,600. Pe podium au mai urcat iaponeza Chiaki Hatakeda (12,900) și australianca Scott Breanna (12,800). 

Sabrina Maneca Voinea a câștigat două medalii de aur la primul concurs ca senioară

Vineri, Sabrina Voinea s-a clasat pe poziția a cincea la sărituri cu o medie de 12,466 într-o finală în care pe poziția a treia a podiumului a urcat Oksana Chusovitina, 47 de ani, un fenomen al gimnasticii feminine.

Pentru Sabrina a fost un debut cu artificii, dar greul sezonului se va arăta în luna aprilie la CE și în octombrie la CM.

De mică în sală

Născută la Constanța și având-o ca mamă pe Camelia Voinea, vicecampioană olimpică și mondială cu echipa României, Sabrina a luat-o pe drumul gimnasticii de când era mică. 

"Aveam bonă și mă tot suna să-mi spună că nu se oprește din plâns. Așa că i-am spus să o aducă cu taxiul la sală. Și, de atunci, venea mereu. La vreo 5 ani, m-am trezit cu ea la aliniere, printre gimnaste. Pe urmă, a început să mă certe că nu mă uit la ce face ea, că de ce nu merge și la ea la concurs. Eu nu aveam în cap să fac o gimnastă din ea. Și-a dorit foarte mult și s-a împrietenit repede cu celelalte fete", a povestit Camelia Voinea într-un interviu pentru gsp.ro.

După ce s-au pregătit mulți ani în sala din Constanța, mama și fiica au venit în București de câteva lui,  în sala de la Dinamo pentru ca mica gimnastă să benficieze de condiții mai bune. 

Cum e să fie antrenată de mama sa? "Îmi place să mă antreneze mama, pentru că ea este în inima mea mereu. Și vreau să o am aproape. Când mai am câte o nereușită, sare în ajutorul meu și mă susține. Suntem cele mai bune prietene, nu avem niciun fel de secret una față de alta", spunea Sabrina pentru gsp.ro.

Vezi și:

Djokovic, prima înfrângere din 2023: „A fost mai bun decât mine”

Discul nu mai zboară » A murit Argentina Menis

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
propaganda
propaganda  •  05 Martie 2023, 05:19

Felicitari! Ar fi trebuit sa fie de prima pagina. O noua stea se naste.

adrianyo
adrianyo  •  04 Martie 2023, 20:28

Bravo pentru performanta. Sper sa tina sus si in viitor si sa aduca un strop din gloria pierduta.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează