SPORTURI  »  HANDBAL  »  FERENCVAROS - RAPID 24-24

Rapid, egal incredibil cu Ferencvaros! Giuleștencele au revenit de la o diferență de 6 goluri

Rapid, egal incredibil cu Ferencvaros! Giuleștencele au revenit de la o diferență de 6 goluri
Rapid, egal incredibil cu Ferencvaros! Giuleștencele au revenit de la o diferență de 6 goluri

Articol de - Publicat sambata, 30 septembrie 2023 20:40 / Actualizat sambata, 30 septembrie 2023 20:42

Rapid București a remizat cu Ferencvaros, scor 24-24, în etapa a patra a Ligii Campionilor la handbal feminin. 

Pentru ambele echipe confruntarea era una importantă. FTC fusese învinsă în primele trei partide din Ligă. „Nu am jucat așa cum se așteptau fanii de la noi și nici cum ne doream noi", a apus Katrin Klujber. Vicecampioana Ungariei se pierduse în fața celor de la Metz, Vipers și Krim. 

Nici Rapid nu a avut un început de sezon mai roz, pierzând șase din ultimele nouă  meciuri oficiale. Cea mai recentă înfrângere venind, miercuri, în Liga Florilor în partida cu Dunărea Brăila pe care giuleștencele au pierdut-o cu 27-28. Chiar și așa, vicecampioana României avea o victorie în grupa B a Ligii Campionilor, obținută pe teren propriu cu Zaglebie Lubin. Însă, nu s-a putut baza pe Eliza Buceschi și Orlane Kanor. 

Revenire pe final

Formația din Budapesta, dornică de a câștiga toate cele trei puncte, a început mai bine partida, conducând cu 3-0. Rapid a avut nevoie de șase minute de acomodare până a reușit să marcheze cel dintâi gol grație acțiunii Dorinei Korsos. Au urmat câteva minute bune, cu o apărare mai arțăgoasă, și cu reușită în atac, Kassoma și Lopez, astfel că Rapid a egalat în minutul 10. 

Apoi formația antrenată de David Ginesta Montes a făcut extrem de multe greșeli, jucătoarele au ales aruncări fanteziste de pe extreme, în timp ce handbalistele de la FTC ne-au surprins de câteva ori pe contraatac. 

FTC a construit punct cu punct și a refăcut diferența, ajungând ca în minutul 20 să fie în față cu cinci goluri, 10-5. Ultima parte a reprizei a aparținut Rapidului și grație intervențiilor Dianei Ciucă, dar și unei viteze în plus, handbalistele din Giulești reușind să marcheze cinci goluri și să intre la vestiare cu scorul de 14-10.

Ezitări și ratări

Începutul celei de-a doua reprize a aparținut tot jucătoarelor antrenate de Martin Albertsen, care după zece minute conduceau cu 20-14. Cele patru goluri ale Rapidului au fost marcate de Dorina Korsos (2),  Alexandra Badea (2). 

Fetele din Giulești au fost încurajate de o mică galerie de fani care au însoțit echipa și care nu au ezitat să răspundă scandărilor maghiarilor "Ria, Ria, Ungaria!" cu „România, România!". 

Impulsionate de sprijinul fanilor, rapidistele au reușit în minutul 38 să se apropie la două goluri, 21-19 grație intervențiilor Ivanei Kapitanovic și golurilor marcate de Sorina Grozav și Alicia Fraga Fernandez. Kassoma a făcut 21-20 și Rapid respira. 

Minute de tensiune

Cu zece minute înainte de final, vicecampioana României era tot la un gol, 22-21. Sorina Grozav a ratat egalarea după o intercepție extraordinară. Dar tot ea a adus egalarea după o aruncare din afara semicercului, 22-22 cu opt minute rămase de jucat. 

Emily Bolk a dus-o din nou în avantaj pe FTC, 23-22, după un time-out bine luat de Martin Albertsen. David Ginesta Montes le-a chemat și le jucătoare la bancă pentru sfaturi, iar Marta Lopez a egalat, 23-23. Iar Andrea Lekic, din 7 metri, a făcut 24-23, când mai erau patru minute. 

Andjela Janjusevic a egalat din nou, 24-24, iar Lekic a greșit apoi în atac. O oportunitate pentru Rapid de a trece pentru prima dată în avantaj pe tabelă. Unguroaicele s-au apărat avansat, iar Janjusevic a fost nevoită să arunce de departe.  

Cu treizeci de secunde înainte de final scorul era egal. Janjusevic a ratat din nou, dar FTC n-a reușit să mai marcheze. Meciul s-a terminat 24-24, un rezultat  bun pentru Rapid, mai ales că a fost condusă cu șase goluri. 

Un rezultat care le asigură o pauză mai liniștită până la finalul lunii octombrie, atunci când vor evolua împotriva celor de la Metz, pe 22 octombrie, în deplasare.

6goluri a marcat Dorina Korsos în partida cu FTC

FINAL » Ferencvaros - Rapid 24-24

  • min. 23: Rapid egalează, 2-2. Giuleștencele au revenit incredibil, de la o diferență de 6 goluri
  • min. 21: Rapid pune presiune. E doar la un gol în spate, 22-21
  • min. 18: Diferența este tot mai mică. Rapid joacă mai bine în aceste momente și s-a apropiat la două goluri, 21-19
  • min. 14: Rapid reduce din diferență. Scorul acum este 21-17
  • min. 6: Unguroaicele continuă forma excelentă. Conduc cu 18-12, ce mai mare distanță din meci
  • A început repriza a doua
  • PAUZĂ. Ferencvaros conduce pe Rapid 14-10, după o repriză slabă făcută de giuleștence
  • min. 24: Rapid reduce din diferență: 11-8
  • min. 19: Scorul ia proporții. Rapid nu reușește să fructifice atacurile, în timp ce Ferencvaros este tot mai precisă. Scorul e acum 10-5
  • min. 14: Ferencvaros are din nou momente bune de joc. Conduce 7-5
  • min.8: Rapid reduce din diferență, 3-2. Giuleștencele au fost mai organizate pe atac și au profitat de erorile făcute de Ferencvaros pe atac
  • min, 5: Unguroaicele încep tare. Au 3-0
  • A început meciul. Ferencvaros are primul atac

Citește și:

Pierdere mare pentru CSM București » Grace Zaadi va lipsi minimum șase săptămâni
LIGA CAMPIONILOR
Pierdere mare pentru CSM București » Grace Zaadi va lipsi minimum șase săptămâni
CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Minaur Baia Mare, în meci restant din Liga Naţională
CSM BUCUREȘTI
CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Minaur Baia Mare, în meci restant din Liga Naţională

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (17)
AdrianUCV1948
AdrianUCV1948  •  02 Octombrie 2023, 22:13
Postat de Alesis pe 01 Octombrie 2023, 02:49

https://fb.watch/noral0dAug/e Mica galerie?! Ce echipa de handbal din lume a avut " o galerie asa mica" în deplasare?

Ce echipa de handbal din lume are galerie de la fotbal?

AdrianUCV1948
AdrianUCV1948  •  02 Octombrie 2023, 22:11
Postat de balderis pe 30 Septembrie 2023, 22:44

Prostilă, FTC a jucat finala CCE , dar ,,e grele” pentru o goagă ca tine . La Rapid au lipsit cele mai bune trei Jucătoare din lot, adică juma din echipa de bază !

Ai vazut vreun meci de-al FTC-ului sezonul asta? Apropo, cu Lubin ce jucatoare v-au lipsit de v-ati facut de ras?

AdrianUCV1948
AdrianUCV1948  •  02 Octombrie 2023, 22:10
Postat de Vic_5864 pe 01 Octombrie 2023, 11:04

Rapidul are un lot subtire si fara antrenor de valoare. Unde este Polman si altele, se pare ca au micsorat drastic bugetul. Au ajuns sa piarda si in liga florilor. Buget mic , pretentii mari, nu se potriveste. Au jucat slab. Antrenorul spaniol din anii trecuti era bun.

Pai rapid are al doilea buget din Romania :)))

Vezi toate comentariile (17)
Comentează