SPORTURI  »  HANDBAL  »  EURO 2020

Naționala de handbal feminin a României și-a aflat grupa de calificare la Euro 2020! Nu poate rata turneul final

FOTO: Marius Ionescu
FOTO: Marius Ionescu

Articol de - Publicat joi, 04 aprilie 2019 20:16

Naționala de handbal feminin a României va întâlni Polonia, Ucraina și Insulele Feroe în preliminariile EURO 2020. Primele două clasate urmând să se califice la turneul final găzduit de Danemarca și Norvegia.

  • Turneul final al Euro 2020 va avea loc în Norvegia și Danemarca între 4 și 20 decembrie 2020.

Joi seara a avut loc la Copenhaga tragerea la sorți a grupelor pentru preliminariile EURO 2020, la feminin. România, locul 4 la ultimul turneu final continental, a fost cap de serie, fiind plasată în prima urnă valorică.

„Tricolorele” au nimerit într-o grupă facilă, din care se pot califica fără mari emoții. România va întâlni Polonia, Ucraina și Insulele Feroe, niciuna nefiind un adversar de speriat.

Caracterizarea adversarelor

Polonia a ocupat locul 14 la ultimul Campionat European și locul 17 la Campionatul Mondial 2017. Au câștigat însă Trofeul Carpați în 2017, la Craiova, trecând și de naționala României. Cele mai importante jucătoare poloneze sunt Monika Kobylińska, Karolina Kudłacz-Gloc, Kinga Achruk. Interul stânga Sylwia Lisewska joacă în România la Minaur Baia Mare.

Ucraina nu mai reușește să se califice la turneele finale în ultimul timp, de când cu problemele politice din țară. Multe jucătoare au renunțat să mai meargă să joace pentru Ucraina. Ultimul Euro la care Ucraina a fost prezentă a fost cel din Ungaria 2014, iar la Campionatele Mondiale nu a mai fost din China 2009. Cele mai importante handbaliste ale Ucrainei sunt Irina Glibko, care joacă la SCM Rm. Vâlcea, și Viktoria Borșcenko, de la Rostov Don. Portarul Viktoria Timoșenkova evoluează și ea în România, la Corona Brașov.

Insulele Feroe sunt o echipă nouă și participă pentru a doua oară în calificări la Europene. La precedentele a pierdut toate cele 6 partide.

PROGRAM

România va începe partidele din preliminarii pe 25/26 septembrie 2019, cu Ucraina pe teren propriu. Preliminariile se vor încheia odată cu ultima etapă, din 31 mai 2020, atunci când "tricolorele" vor juca tot acasă, cu Insulele Feroe.

„Este o grupă destul de accesibilă. Noi și Polonia pornim din postura de favoriți. Ucraina avea o echipă bună, la un moment-dat, dar nu știu ce s-a întâmplat cu ele. Important e însă, cred eu, să ne calificăm de pe primul loc și vom face absolut orice să ajungem acolo” Cristina Neagu, căpitan România 

Grupele de calificare la Euro 2020

Grupa 1

  • Olanda
  • Spania
  • Austria
  • O echipă din calificări

Grupa 2

  • Muntenegru
  • Ungaria
  • Italia
  • Lituania

Grupa 3

  • Germania
  • Slovenia
  • Belarus
  • Kosovo

Grupa 4

  • Rusia
  • Serbia
  • Slovacia
  • Elveția

Grupa 5

  • Suedia
  • Cehia
  • Macedonia de Nord
  • Portugalia

Grupa 6

  • Franța
  • Croația
  • Turcia
  • Islanda

Grupa 7

  • ROMÂNIA
  • Polonia
  • Ucraina
  • Insulele Feroe

* primele două clasate în fiecare grupă se califică la EURO 2020

Vezi și: 

CSM BUCUREȘTI - METZ // Tradiția e de partea „tigroaicelor”! Cum arată istoricul lui CSM București în sferturile de finală din Liga Campionilor

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (5)
ceaiuri
ceaiuri  •  05 Aprilie 2019, 10:43

daca specialistul de..servici asa zice dar uita ca..polonia a fost la ultimul european iar ucraina cand vrea invinge aproape orice echipa(in grupa de calificare au invins croatia)

traian_v
traian_v  •  05 Aprilie 2019, 08:35

"Nu poate rata"? Cred ca am dovedit de vreo doua decenii incoace ca putem rata orice.

capca1
capca1  •  05 Aprilie 2019, 03:53

“Imposibil” nu e un cuvânt degeaba. România poate rata orice vrea ea !!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează