SPORTURI  »  HANDBAL  »  SAINT RAPHAEL

Saint Raphael a câștigat ”Cupa Dinamo” » Doi români au făcut parte din echipă

Ande Kuduz, croatul adus de Dinamo pe postul de inter stânga FOTO Cristi Preda
Ande Kuduz, croatul adus de Dinamo pe postul de inter stânga FOTO Cristi Preda

Articol de - Publicat duminica, 19 august 2018 17:20

Francezii de la Saint Raphael, finaliștii ultimei ediții a Cupei EHF, au făcut o demonstrație de handbal la București.

Saint Raphael, formația care a terminat pe locul 4 ultima ediție a campionatului francez, echipa la care evoluează și românii Mihai Popescu și Alexandru Șimicu, a câștigat "Cupa Dinamo", turneul desfășurat la București de vineri până azi.

Antrenorii Joël Da Silva și Rareș Fortuneanu au venit în România fără veteranul echipei, spaniolul Dani Sarmiento, dar cu campionii mondiali Adrien Dipanda și Xavier Barachet, plus "stranierii" Mihai Popescu, Miroslav Jurka (Cehia), Artsen Karalek (Belarus), Alexander Lynggaard (Danemarca) sau Aleksa Kolakovici (Serbia). Revenit după o accidentare, Alexandru Șimicu a stat pe banca echipei sale, dar nu a evoluat.

Saint Raphael, finalista ultimei ediții a Cupei EHF, a câștigat la pas cele trei dispute: 25-16 cu Potaissa Turda, 30-25 cu Dunărea Călărași și 32-25 cu Dinamo. Echipa lui Adrian Petrea și Rică Pîrîianu, Dunărea Călărași, a terminat pe locul 2, după ce au trecut și de Potaissa Turda, 32-30.

Adrien Dipanda a primit titlul de cel mai bun jucător al turneului, în timp ce Mihai Popescu a fost desemnat cel mai valoros portar. Extrema dreapta Florin Dospinescu, cu 18 goluri, a câștigat titlul de golgeter.

Campionii nu sunt omogeni

Campioana României, Dinamo a reușit un singur rezultat de egalitate, 30-30 cu Turda. "Alb-roșiii" au fost învinși și de Dunărea Călărași, 28-29. "Avem mulți jucători noi veniți, încă suntem în perioada de a găsi o formulă de echipă", a declarat antrenorul Cosntantin Ștefan. Iranienii Saeid Heidarirad și Alireza Mousavi nu au evoluat, ei fiind plecați la Cupa Asiei.

Au fost însă în teren, noi-veniții Makrem Missaoui, Kamel Alouini, Amine Bannour (toți Tunisia), croatul Ante Kuduz, Florin Acatrinei, Nicușor Negru și András Szász, dar și Muhamed Zulfić (Bosnia).

Dinamo va juca primul meci al sezonului, pe 25 august urmând să întâlnească la București în Supercupa României, pe HC Dobrogea Sud Constanța.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
maxp
maxp  •  19 August 2018, 20:37

Mie imi plac la nebunie astia de la Dinamo, de vreo 3 ani ba au absente in lot, ba nu li se acomodeaza jucatorii etc. Bai, echipa aia e facuta de nepriceputi, mai mult dupa ureche. I-am vazut in sezonul trecut, nu joaca absolut nimic. Au niste valori individuale care fac diferenta pe plan intern, dar ca joc tactic, sunt depasiti rau de tot. N-o mai tot dati pe scuze penibile, primul pas sa faci niste progrese e sa-ti recunosti propriile lipsuri, daca tu gasesti scuze de la meci la meci, cu scuzele ramai ca victoriile tot nu vor incepe sa vina.

rocky2
rocky2  •  19 August 2018, 19:35

Nici o problema, la steaua o sa bata ca la fasole!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează