SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA

Tomas Ryde a fost prezentat la echipa națională » Va avea același colaborator ca la CSM București

Articol de GSP - Publicat vineri, 10 mai 2019 13:16

Suedezul Tomas Ryde (58 de ani) a fost numit oficial selecționerul echipei naționale a României de handbal feminin, înlocuindu-l pe spaniolul Ambros Martin.

Zvonurile privind plecarea lui Ambros Martin s-au adeverit. Deși mai avea contract până în 2020, tehnicianul iberic a renunțat la post. Tomas Ryde revine la echipa reprezentativă și va antrena în paralel și pe CSM București.

Exact ceea ce s-a întâmplat la naționala masculină se repetă și la cea feminină. Xavier Pascual, cel care avea contract semnat cu FRH până în 2020, a anunțat că nu-și poate duce planul până la capăt.

Catalanul a invocat faptul că echipa sa de club, FC Barcelona, nu-l mai lasă să antreneze în paralel și naționala României. Sunt voci care spun însă că Pascual și-a dat seama că nu poate face nimic cu fondul de jucători existent.

Federația Română de Handbal a mai primit o lovitură și la naționala feminină.

După Golden League, turneul amical din Franța, în care România a fost „carne de tun” pentru Franța, Norvegia și Danemarca, Ambros Martin a anunțat și el că vrea să plece. Spaniolul avea contract semnat până în 2020, având drept obiectiv calificarea echipei la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Motivul invocat a fost tot legat de club, campioana Rusiei Rostov Don nedându-i derogare pentru a pregăti și prima reprezentativă a României. Federația a înghițit însă „gălușca”, deși avea un contract ferm în față, iar Ambros Martin ajunsese la Rostov după ce semnase angajamentul la naționala României!

Strategie falimentară

Președintele Alexandru Dedu a știut de mult despre schimbarea lui Ambros Martin. Acum aproape două luni el a cerut derogare în Consiliul de Administrație pentru a putea prelua CSM București fără a avea licența Master Coach, iar membrii CA au ridicat mâna! În plus, în aceeași perioadă, la Comisia Tehnică, Ambros Martin a fost luat la întrebări de antrenorii români vizavi de lotul selecționat la Golden League.

Cei mai vocali au fost atunci Gheorghe Tadici și Florentin Pera. La finalul ședinței, Ambros Martin era hotărât că nu va mai antrena „naționala”, deși întotdeauna a declarat că își dorește să participe cu o echipă reprezentativă la Jocurile Olimpice!

Nu mai e conflict de interese?

Când s-a luat în discuție, în trecut, varianta ca un antrenor să antreneze în paralel și o echipe de club din România, președintele Alexandru Dedu s-a opus vehement. A declarat chiar că, atât timp cât el va fi președinte, nu se va mai întâmpla asta. Între timp, lucrurile s-au schimbat și Dedu s-a întors cu 180 de grade.

„Văzând transferurile pe care CSM București le-a făcut, cred că e un lucru bun ca Tomas Ryde să antreneze și acolo. Nu e tocmai rău să-l avem pe Tomas Ryde lângă handbalul românesc tot anul”, a declarat Dedu, la numirea lui Tomas Ryde.

Se mută la București

„Sunt onorat să fiu din nou antrenorul uneia dintre cele mai bune echipe din lume. Îmi amintesc că am stat un an aici, o perioadă foarte bună. Sunt gata să obțin cu România alte succese. Îmi aduc aminte cu plăcere de medalia cucerită la Campionatul Mondial din Danemarca, apoi de calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Am decis după Jocurile Olimpice să punem stop colaborării pentru că sunt directorul unei alte companii și nu aveam timp efectiv să mă ocup de ambele lucruri. Iubesc fetele, este o provocare mare pentru mine. Sunt fericit că am văzut progresul handbalului românesc, sunt impresionat. Sunt fericit că mă întorc aici și vă mulțumesc pentru încredere”, a declarat Tomas Ryde la conferința de presă care a oficializat trecerea sa pe banca tehnică.

Tomas Ryde se va muta în România și a declarat că s-a sfătuit cu soția sa.

”Familia este pentru mine pe primul loc. În România am fost întâmpinat întotdeauna de oameni prietenoși, de oameni pozitivi, mi-am făcut prieteni”, a adăugat suedezul. Pe perioada vechiului mandat, Ryde a condus naționala mai mult de la distanță, venind în România doar pe perioada cantonamentelor de pregătire.

Cu Ryde pe banca tehnică, România a câştigat şi ultima medalie la un turneu final, bronz la Campionatul Mondial din 2015. De asemenea, s-a calificat la JO de la Rio.

10.000 €pe lună era contractul lui Ambros Martin la Federația Română de Handbal

„Tomas Ryde va conduce naționala României până după Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aș fi foarte fericit apoi să anunț prelungirea contractului pe încă patru ani. Împreună cu echipa pe care o conduc ne-am aplecat către un antrenor care a adus ultima medalie României. Și sunt foarte fericit să anunț că Tomas Ryde va fi din nou antrenorul României” Alexandru Dedu, președintele FRH

„Atenția mea este de a crea o echipă puternică. Am văzut în ultimul timp o echipă dependentă de câteva jucătoare. Când România nu le mai are în teren pe Cristina Neagu sau Eliza Buceschi, intră în panică. Am văzut acest lucru la turneul din Franța. Nu e bine să fii dependent de anumite jucătoare și voi încerca să avem un nucleu de handbaliste, ca oricare să poată înlocui pe oricare” Tomas Ryde, antrenor România

Pleacă Horațiu Pașca, vine Alexandrescu?

Alexandru Dedu a declarat că Tomas Ryde are mână liberă de a-și face echipa cu care va lucra la echipa națională.

„Toți antrenorii principali și-au făcut propriu staff. Îl aștept pe Tomas Ryde să vină cu oamenii pe care și-i dorește și eu voi încerca să-i îndeplinesc dorințele”, a spus Dedu.

Conform informațiilor Gazetei Sporturilor, Tomas Ryde își va lua un nou secund la echipa națională. El vrea să lucreze, atât la CSM București, cât și la prima reprezentativă cu Nicoleta Gâscă Alexandrescu, cea care deține funcția de antrenor federal. Oficialul FRH trebuie însă să-și prezinte demisia pentru a putea sta și pe banca echipei de club, CSM București. Horațiu Pașca, "secundul" lui Ambros Martin, nu mai intră în atenția lui Tomas Ryde. În vechiul său mandat, Ryde a lucrat cu Costică Buceschi, antrenorul de la Minaur Baia Mare.

 Citește și:

Federația de Handbal este pe minus! Pierderi masive înregistrate de forul condus de Alexandru Dedu

„Urmează producții de un mare impact, participă și el ...” » Soția unui fost star de la PSG, decizie controversată: „Planul e un milion de dolari în 6 luni”

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (9)
crimson.veritas
crimson.veritas  •  10 Mai 2019, 18:19

O alta decizie ... din categoria ... asigurarii monopolului CSM-ului in handbalul romanesc! Banuiesc acum ... ca jucatoarele de la SCM Rm. Valcea ... vor avea interzis la echipa nationala ...:)) De altfel ... acest Dedu ... este un dusman declarat al Valcii ... si al autoritatilor din valcea ... nu mai devreme de acum cativa ani incercand sa inchida Centrul de Excelenta de la Valcea ... si sa-l mute la Brasov! ...:)) Nu stiu ... cine l-a ales pe acest sinistru la FRH ... dar sa le fie rusine! Iar la Echipa Nationala sa fie ... antrenor roman ... am inteles ... ca s-a experimentat cu straini ... nu s-a reusit ... s-a acceptat chiar situatia ... ridicola in care Martin sa antreneze Romania ... ca ... side job ... eu nu am vazut nimic in jocurile Romaniei ... adus in plus de acesti tehnicieni straini ... iar in conditile acestea ... nu se justifica ... antrenorul strain! Doar ... ca este la moda ... sa iti bati joc de Romania ... si de romanii? Nu cred ca asta este un argument! Daca tot ne plac strainii ... hai sa aducem acolo unde chiar avem nevoie ... in Managementul Federatilor ... unde exista tot felul de sinistrii ca acest dedu, sau burleanu ... cu aere de faraoni! ...:))

1391972634181505
Adrian Popescu  •  10 Mai 2019, 17:30

@dinamo100...Ryde și-a dat demisia și a anunțat că s-a lăsat de antrenorat...acum din motive pe care nu le știu s-a sucit...

thiem
thiem  •  10 Mai 2019, 15:50

Super! Martin trebuie ori sa antreneze numai Romania, ori sa antreneze si CSM-ul si Romania. Cu Ryde oricum jucam handbal bun si in aparare, dar mai ales in atac era de mare viteza si am obtinut un loc 3 - un bronz - la Mondiale cu dansul. De cand a venit Ambros, n-am obtinut decat locurile 4-6.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează