SPORTURI  »  HANDBAL  »  PLAY-OFF CM 2019 / MACEDONIA-ROMÂNIA (DUMINICĂ, ORA 21:30, TVR)

Vremea adevărului pentru handbalul masculin » ”Tricolorii” luptă pentru calificarea la Mondiale

Articol de - Publicat sambata, 09 iunie 2018 22:29

Pornim cu șansa a doua în fața unei formații care nu a lipsit în ultimul timp de la turneele finale.

Naționala masculină a României dă încă un examen important în aceste zile. "Tricolorii" vor juca barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2019 împotriva Macedoniei. Prima manșă a disputei va avea loc duminică, la Skopje. Returul e programat la Cluj Napoca, pe 13 iunie.

Este a doua încercare a României de a ajunge la un turneu final cu Xavier Pascual pe banca tehnică. Tehnicianul Barcelonei a ratat cu România calificarea la Euro 2018, dar speră să-i ducă pe "tricolori" măcar la Mondialul din Danemarca și Germania.

România nu a mai ajuns la un Mondial din 2011, ratând biletele pentru edițiile din 2013, 2015 și 2017.

Macedonia are prima șansă

În schimb, adversarii "tricolorilor" se pot lăuda cu 7 turnee finale consecutive: 3 Campionate Mondiale și 4 Campionate Europene. Macedonia se bazează pe câțiva jucători de mare clasă: interul dreapta Kiril Lazarov, golgeterul ultimului Campionat Mondial, finalist în acest sezon cu Nantes în Liga Campionilor, pivotul Stojance Stojlov, unul dintre cei mai buni din lume pe postul său, portarul Barcelonei, Bosko Ristovski sau interul stânga Dejan Manaskov.

În lotul lărgit al Macedoniei sunt și 4 jucători care evoluează în campionatul din România. Portarul Nikola Mitrevski și pivotul Velko Markoski de la HC Dobrogea Sud Constanța, portarul Zlatko Daskalovski de la Poli Timișoara și extrema dreapta Goce Georgijevski de la CSM București.

"Ne bucurăm că ei se consideră favoriți!"

Valentin Ghionea este printre puținii jucători din lotul României care au evoluat la un Campionat Mondial. Extrema dreapta spune că și-ar dori ca macedonenii să-i trateze de sus. "Ne bucurăm că ei au declarat, în presa lor, că au avut noroc când au picat cu România. Înseamnă că se consideră superiori. Vom încerca să ne calificăm noi, să producem supriza", a declarat Ghionea.

Un alt stângaci, Marius Sadoveac, vorbește și el de importanța partidei. "Nu am mai reuşit să ne calificăm la Mondiale din 2011 şi ne dorim asta foarte mult. Macedonia, cu siguranţă, porneşte cu prima şansă, deoarece este nelipsită de la turneele finale, iar jucătorii au o experienţă mult mai mare pe plan internaţional. Ei și joacă la echipe foarte bune din Europa. Dar în sport există surprize întotdeauna", a spus Sadoveac.

Românii vor avea parte și de o atmosferă ostilă, 7.000 de fani ai Macedoniei fiind prezenți în Arena "Boris Trajkovski".

Ultimele baraje la Campionatul Mondial

România
2009 27-31 și 29-24 cu Muntenegru calificare
2011 28-32 și 37-32 cu Rusia calificare
2013 nu s-a calificat la baraj ratare
2015 24-24 și 21-27 cu Suedia ratare
2017 nu s-a calificat la baraj ratare

Macedonia
2009 34-26 și 24-30 cu Islanda calificare
2011 nu s-a calificat la baraj ratare
2013 26-21 și 27-30 cu Austria calificare
2015 27-25 și 35-23 cu Grecia calificare
2017 22-28 și 34-27 cu Cehia calificare

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (1)
maxp
maxp  •  10 Iunie 2018, 12:06

Pai nu se considera favoriti, sunt favoriti. Si au fost cat se poate de norocosi picand cu Romania. Sigur, se aplica si reciproca, din toate variantele posibile si noi am cazut bine, dar noi suntem asi la dat din gura si ne tot bucuram de trageri la sorti. Si in ultima campanie pentru Europene am avut noroc cu o grupa mai mult decat accesibila si n-am avut nicio sansa, momentan sa ne vedem lungul nasului, e de dat tare din picioare sa scoatem Macedonia si sincer, la nivelul pe care il aratam la ora actuala, mi-e foarte greu sa cred ca putem produce vreo surpriza. Desi Macedonia nu e vreo super-echipa, dar joaca la un cu totul alt nivel fata de noi.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează