SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

VIDEO La 8 minute de recordul all-time! » Murray și Kokkinakis au început meciul seara și l-au încheiat în zori: „N-avem voie să mergem la baie. E ridicol!”

Andy Murray (35 de ani, 66 ATP) a revenit incredibil în fața lui Thanasi Kokkinakis (26 de ani, 159 ATP) 4-6, 6-7(4), 7-6(5), 6-3, 7-5 și s-a calificat în turul 3 la Australian Open. A fost cel mai lung meci din cariera britanicului. +11   FOTO
Andy Murray (35 de ani, 66 ATP) a revenit incredibil în fața lui Thanasi Kokkinakis (26 de ani, 159 ATP) 4-6, 6-7(4), 7-6(5), 6-3, 7-5 și s-a calificat în turul 3 la Australian Open. A fost cel mai lung meci din cariera britanicului.

Articol de GSP - Publicat joi, 19 ianuarie 2023 19:14 / Actualizat vineri, 20 ianuarie 2023 01:21

Andy Murray (35 de ani, 66 ATP) a revenit incredibil în fața lui Thanasi Kokkinakis (26 de ani, 159 ATP), scor 4-6, 6-7(4), 7-6(5), 6-3, 7-5 și s-a calificat în turul 3 la Australian Open. A fost cel mai lung meci din cariera britanicului, a durat aproape 6 ore!

Andy Murray, „omul bionic”, și Thanasi Kokkinakis, rebelul în care australienii și-au spus speranța după abandonul lui Nick Kyrgios, au fost protagoniștii unei dispute epice, încheiate după ora 04:00 a dimineții în Melbourne.

Murray - Kokkinakis, meciul turneului la Australian Open

Murray se transformă de fiecare dată când pășește pe hardul din Australia, 5 finale disputate aici, ultima în 2016.

+7 FOTO

La actuala ediție, sorții i-au fost potrivnici. În primul tur a dat peste Matteo Berretini (14 ATP). L-a învins la capătul a aproape 5 ore de joc. Recordul a fost depășit astăzi.

Impulsionat de fani, Kokkinakis a servit extraordinar în debutul înfruntării, procentaj de 86% al punctelor câștigate cu prima minge, a salvat toate mingile de break avute de Andy în setul inaugural. A continuat la fel și în setul secund și părea să se îndrepte spre o victorie ușoară.

Mai ales că Thanasi a reușit primul break și a condus cu 5-2. A fost momentul în care Murray și-a amintit de cele trei trofee de Grand Slam din palmares. Și-a adjudecat setul în tie-break, apoi a trecut la un joc de metronom. A greșit tot mai puțin, 7 erori neforțate în actul 4, și a împins disputa în decisiv.

Andy Murray, revenire fabuloasă la Australian Open

„E o glumă. Știi foarte bine că este. E o lipsă de respect pentru jucători, pentru copiii de mingi, pentru toată lumea că nu ni se permite să mergem la baie. E ridicol!”, a răbufnit Murray la adresa arbitrului de scaun înaintea unui decisiv epic.

Ceasul trecuse de ora 04:00 în Australia când Murray a reușit break-ul victoriei, la finalul a 5 ore și 45 de minute de joc.

Cei doi mai aveau nevoie de doar 8 minute pentru a stabili un nou record de durată la Australian Open. În finala din 2012, Novak Djokovic și Rafael Nadal au petrecut pe teren 5 ore și 53 de minute. Sârbul se impunea 5-7, 6-4, 6-2, 6-7(5), 5-7.

Pentru Murray urmează încă un adversar redutabil. În șaisprezecimile de finală îl va înfrunta pe spaniolul Roberto Bautista-Agut (34 de ani, 25 ATP).

Am o inimă mare, așa am reușit! Chiar nu știu ce să zic. Eu sunt fericit în interior, chiar și atunci când afișez grimasele. Sunt un luptător, știu că am fost criticat de multe ori de-al lungul anilor pentru că sunt sincer. Dar ăsta sunt! Vă mulțumesc că ați rămas alături de noi în tribune. Nu trebuia să faceți efortul ăsta, dar ne-ați ajutat și apreciem
- Andy Murray

Citește și alte știri de la Australian Open: 

Altă izbucnire! Djokovic a mers direct la arbitru și i-a cerut să-l dea afară din arenă: „E complet beat!” + noi emoții cu accidentarea la picior, Nole a primit tratament la vestiar
AUSTRALIAN OPEN
Altă izbucnire! Djokovic a mers direct la arbitru și i-a cerut să-l dea afară din arenă: „E complet beat!” + noi emoții cu accidentarea la picior, Nole a primit tratament la vestiar
Dezastru pentru Nadal! Cât lipsește după accidentarea de la Australian Open + E la un pas să iasă din Top 10 după 19 ani!
AUSTRALIAN OPEN 2023
Dezastru pentru Nadal! Cât lipsește după accidentarea de la Australian Open + E la un pas să iasă din Top 10 după 19 ani!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează