SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Andy Murray îi dă replica lui Osaka: „Wimbledon nu va fi niciodată un turneu amical, punct!”

Andy Murray
Foto: Imago
Andy Murray Foto: Imago

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 mai 2022 17:13 / Actualizat miercuri, 25 mai 2022 17:54

Andy Murray (35 de ani), dublu câștigător la Wimbledon în 2013 și 2016, i-a oferit o replică dură lui Naomi Osaka, după ce sportiva niponă a declarat că ediția din acest an a Grand Slam-ului londonez este una amicală, în absența punctelor.

  • Ediția din 2022 de la Wimbledon este programată în intervalul 27 iunie - 10 iulie

După ce organizatorii au interzis participarea sportivilor ruși și bieloruși, ATP și WTA au sancționat dur turneul de la „All England Club”: Grand Slam-ul britanic se va juca fără puncte în acest an.

În acest context, japoneza a spus că se va gândi de două ori înainte să participe la cel de-al treilea turneu major al anului, lucru care l-a înfuriat pe Andy Murray.

Poate Rapid să câștige campionatul în sezonul viitor? „Dan Șucu e un mare atu pentru club” vs. „Rapid n-are nicio șansă la titlu”
DEZBATEREA ZILEI
Poate Rapid să câștige campionatul în sezonul viitor? „Dan Șucu e un mare atu pentru club” vs. „Rapid n-are nicio șansă la titlu”

Andy Murray, replică acidă pentru Osaka

„Eu și prietenii mei iubim fotbalul spre exemplu, dar niciunul dintre noi nu știe cum funcționează clasamentul FIFA sau câte puncte primește o echipă pentru câștigarea Cupei Mondiale. Chiar și așa, vă pot spune cu exactitate cine a câștigat competiția.

Din punctul meu de vedere, fanii tenisului nu știu și nici măcar nu le pasă de câte puncte obține un jucător pentru o victorie în turul 3. Dar cu siguranță își vor aminti de cel care câștigă turneul. Wimbledon nu va fi niciodată o competiție amicală. Punct!”, a declarat britanicul, potrivit BBC.

Declarațiile făcute de Osaka care l-au deranjat pe Murray

„Dacă joc la Wimbledon fără puncte, e ca și cum aș participa la un turneu demonstrativ. Știu că nu-i așa, dar pur și simplu asta îmi spune mintea. Nu voi putea da 100% în astfel de condiții. Nu am luat o decizie finală încă, dar mai degrabă prefer să nu particip, date fiind circumstanțele actuale. 

Situația de la Wimbledon îmi afectează mentalitatea în ceea ce privește sezonul pe iarbă. Nu știu 100% dacă voi participa undeva. Mi-ar plăcea să joc și pe iarbă, dar în același timp, sunt genul de jucătoare care e motivată de urcarea în clasament”, a declarat Naomi Osaka, potrivit BBC.

Citește și alte știri despre tenis:

Emma Răducanu, eliminată de la Roland Garros » A câștigat primul set, dar a mai luat, ulterior, doar două game-uri

FOTO+VIDEO Simona Halep, calificare cu emoții în turul II la Roland Garros, după un meci teribil cu nemțoaica de 18 ani Nastasja Schunk

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
267890
267890  •  25 Mai 2022, 18:01

Mai bine tăcea Sir Murray. Interzicerea purtării steagului național precum si impiedicarea participării la orice sunt acțiuni ce amintesc de evul mediu. Cu atât mai rău cu cât astfel de practici au loc în Marea Britanie, țara care se vrea un bastion a democrației. De aceea, boicotarea Wimbledon-ului ar trebui sa fie totală.

267890
267890  •  25 Mai 2022, 17:55

Mai bine tăcea Sir Murray. Interzicerea purtării steagului precum si impiedicarea oricărei persoane de a particioa la orice pe criterii etnice, sunt gesturi care amintesc de evul mediu, de inchiziție. Iar pentru Marea Britanie, care se vrea a fi mămica democrației este o mare rușine.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează