SPORTURI  »  TENIS  »  WTA CINCINNATI

Duelul mamelor la Cincinnati » Caroline Wozniacki o va întâlni în primul tur pe Elina Svitolina

Caroline Wozniacki și Elina Svitolina la o petrecere a jucătoarelor în 2019 FOTO Imago Images
Caroline Wozniacki și Elina Svitolina la o petrecere a jucătoarelor în 2019 FOTO Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 13 august 2023 22:14 / Actualizat duminica, 13 august 2023 22:40

Sorții i-au scos în cale o adversară redutabilă lui Caroline Wozniacki (33 de ani) aflată la al doilea turneu de la revenire, ea urmând să întâlnească pe Elina Svitolina (28 de ani și #26 WTA) chiar în primul tur la Cincinnati.

Turneul de categoria WTA 1.000 debutează luni la Cincinnati, iar cel mai tare meci din primul tur pe tabloul feminin este cel dintre Caroline Wozniacki și Elina Svitolina. Un clasic din vremuri nu foarte îndepărtate. Cele două au disputat în trecut cinci partide, ucraineanca impunându-se în patru dintre ele.

Prima confruntare a avut loc în 2016 la Miami, iar ultima în 2018 la Turneul Campioanelor. Wozniacki a învins-o pe Svitolina în 2017 la WTA Finals.

Dorința Elinei Svitolina s-a împlinit repede

Caroline și Elina se vor prezenta la meciul de luni având o altă situație, ambele sunt acum mame. Daneza are doi copii, Olivia (2 ani) și James (10 luni), și este abia la al doilea turneu de la revenire, după ce la Montreal a castigat o partidă. 

Svitolina a născut în octombrie 2022 o fetiță pe care a numit-o Skaï, iar în aprilie 2023 era deja pe teren. „Am spus-o și la Montreal că mi-aș dori să mai joc încă o dată împotriva lui Caroline. Am avut unele meciuri incredibile în trecut și cred eu că și acum va fi la fel", a spus Svitolina

Cele două nu sunt singurele mame jucătoare active în circuitul feminin: printre acestea se numără Victoria Azarenka, Tatjana Maria, Taylor Townsend sau Yanina Wickmayer. Sunt așteptate să revină pe terenul de tenis după ce au născut în acest an Angelique Kerber și Naomi Osaka.

Cîrstea și Begu pe tablou la Cincinnati

La turneul de la Cincinnati România va avea două reprezentante pe tabloul principal Sorana Cîrstea și Irina Begu. Sorana (33 de ani și #31 WTA) o are ca adversară în primul tur pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (28 de ani și #21 WTA), iar Irina (32 de ani și #39 WTA) pe cehoaica Marie Bouzkova (25 de ani și #37 WTA).

2,8 milioane de dolarisunt premiile totale la turneul de la Cincinnati, unul de categorie WTA 1000

Citește și: 

Gabriela Sabatini despre tenisul feminin actual: „Îmi plac foarte mult Ons Jabeur, Karolina Muchova, iar ceea ce face Iga Swiatek este incredibil”
WTA
Gabriela Sabatini despre tenisul feminin actual: „Îmi plac foarte mult Ons Jabeur, Karolina Muchova, iar ceea ce face Iga Swiatek este incredibil”
Jessica Pegula: „Berea poate aștepta” » Numărul 3 WTA a desfăcut o cutie anul trecut, la US Open
WTA MONTREAL
Jessica Pegula: „Berea poate aștepta” » Numărul 3 WTA a desfăcut o cutie anul trecut, la US Open

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
267890
267890  •  14 August 2023, 12:56

Hai Caroline! Trimite-o acasă pe sefa de stat major a jucătoarelor din Ucraina.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează