SPORTURI  »  TENIS  »  ATP FINALS

Daniil Medvedev, campionul de la Londra, își explică gesturile: „Anul trecut, în timpul US Open-ului, am decis că nu voi sărbători în niciun fel succesele!”

Daniil Medvedev cu trofeul de la Londra FOTO Guliver/Getty Images +5   FOTO
Daniil Medvedev cu trofeul de la Londra FOTO Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat luni, 23 noiembrie 2020 15:46 / Actualizat luni, 23 noiembrie 2020 16:39

Daniil Medvedev, 24 de ani, a câștigat Turneul Campionilor, iar la final nu s-a bucurat, păstrând o promisiune făcută anul trecut la New York

Luna noiembrie în tenisul masculin i-a aparținut lui Daniil Medvedev, care a reușit să se impună la Paris și la Londra, cucerind două trofee prestigioase pe care mulţi și le doresc în palmares. Duminică seară, el l-a învins în ultimul act al ATP Finals pe Dominic Thiem, 3 ATP, cu 4-6, 7-6(2), 6-4, devenind primul jucător din istoria de 40 de ani a Turneului Campionilor care îi învinge pe primii trei clasați în ierarhia mondială. 

Înainte de austriac, el înregistrase succese la Novak Djokovici, 1 ATP, în grupe şi la Rafael Nadal, 2 ATP, în semifinale. „Faptul că am reușit acest lucru arată că sunt într-o formă deosebită şi demonstrează de ce sunt în stare când joc bine, îmi lipsește doar să fiu mai constant în rezultate într-un sezon întreg", a spus al patrulea jucător al lumii. 

Rusul în vârstă de 24 de ani nu a făcut niciun gest de bucurie după triumful în fața lui Thiem, e o situație care a suscitat interesul atât al colegilor săi, cât și pe cel al jurnaliștilor. „Anul trecut, în timpul US Open-ului, am decis că nu voi sărbători în niciun fel succesele, chiar dacă sunt unele muncite în fața unor rivali de top. Am văzut și alți sportivi, inclusiv fotbaliști, care nu celebrează golurile înscrise, îmi place această idee și o să mă țin de ea", a explicat el. În 2019, la US Open, a fost huiduit de spectatorii americani după ce a avut un gest nervos la adresa unei persoane de mingi în timpul unui meci. 

Schimbările necesare 

Medvedev nu e un nume nou în peisajul tenisului masculin, iar evoluțiile, stilul de joc şi comportamentul său au creat multe valuri în ultimii doi ani. 

Evoluția. Rusul a câștigat primul trofeu în 2018, la Sydney, un an în care s-a mai impus la Winston Salem și la Tokyo, însă un an în care a decis să schimbe felul de a privi tenisul. „Eram în Top 50, nici nu coboram, nici nu urcam, atunci am zis că trebuie să fac ceva diferit. Am început să merg mai repede la somn, să mănânc mai sănătos și să joc mai puțin PlayStation. Acest ultim aspect a fost cel mai complicat", a mărturisit printre râsete Daniil. 

La mijlocul lui 2019 a urcat în Top 10, câștigând turnee mai valoroase, Cincinnati, Shanghai, și disputând prima lui finală de Grand Slam, la US Open, pe care a cedat-o în cinci seturi în fața lui Rafael Nadal. Anul acesta a fost complicat și din punctul de vedere al jocului său, unul care nu a strălucit, însă luna noiembrie a șters toate impresiile începutului ezitant. 

„Când îl vezi, îți dă senzația că nu poate să joace tenis”

Stilul de joc. „Sunt diferit de restul jucătorilor din circuit, nu știu cum am ajuns aici, dar nu mă voi schimba. Când aveam șase ani, loveam reverul cu o mână, ca Federer, dar dacă aș fi mers pe această linie nu cred că ajungeam până aici. Mulți spun că am un stil de joc plictisitor, că par un robot, dar nu-mi pasă, important este să scot maximum din meciuri", a spus el. 

Daniil Medvedev, foto: Guliver/gettyimages
Daniil Medvedev, foto: Guliver/gettyimages
Dominic Thiem, foto: Guliver/gettyimages
Finala Turneul Campionilor, foto: Guliver/gettyimages
Dominic Thiem, foto: Guliver/gettyimages
+1 FOTO

Mulți au încercat să-i caracterizeze stilul, însă una dintre cele mai bune evaluări îi aparține compatriotului său Dimitri Tursunov: „Când îl vezi, îți dă senzația că nu poate să joace tenis. Nu are un joc rapid, nu este fluid, nici natural, dar mereu găsește o soluție pentru a pune minge înapoi cu efecte stranii. Mentalul este puterea lui, evoluează ca și cum i-ar trola pe ceilalți!".

 „Încerc să-l înnebunesc pe adversarul meu" 

Comportamentul. Ar putea fi considerat unul dintre băieții răi ai circuitului dacă stăm să-i numărăm ieșirile petrecute pe teren, fie că e vorba de dispute cu arbitrii, copiii de mingi sau adversarii. „Nu-mi place să se creadă asta despre mine, dar dacă în următoarea perioadă voi fi considerat așa, nu cred că pot schimba ceva. Între opt și douăzeci de ani e greu să-ți controlezi emoțiile, primeam multe pedepse pentru temperamentul meu, antrenamentul psihologic m-a ajutat în această direcție, iar acum sunt mai sigur pe mine", a spus Daniil. 

Când vulcanul se potolește, Medvedev devine un tip simpatic, extrem de priceput la a ține discursuri. „Pe când eram mic citeam foarte mult, eram introspectiv. Am fost educat la cele mai bune școli din Moscova, unde am învățat cum trebuie să socializez, să vorbesc în maniera potrivită în diverse contexte. La mine la școală nu ajungea cunoașterea de sine, ci trebuia să vorbești ca un profesor și să stăpânești aceste lucruri, experiențe care mă ajută și în teren pentru că în fiecare moment încerc să-l înnebunesc pe adversarul meu". Acesta este complexul Daniil Medvedev, campion la ATP Finals 2020. 

9 trofeea adunat Daniil Medvedev în carieră, două dintre ele fiind cucerite în acest sezon

1.564.000 de dolaria fost premul pentru câștigarea trofeului de la Londra, în timp ce anul trecut erau la bătaie pentru un campion neînvins 2.871.000

Dorințe pentru 2021 

Daniil Medvedev a fost întrebat la conferința de presă care a urmat victoriei de la Londra ce-și propune pentru anul care vine. „Să câștig toate turneele la care particip, nu cred că a reușit cineva vreodată acest lucru. Apoi, să rămân sănătos pe parcursul întregului an, fără accidentări sau dureri fizice de niciun fel. Și a treia dorință: să am serviciul lui Ivo Karlovic", a spus printre râsete rusul. 

 De la Davydenko la Medvedev 

Ediția din acest an a ATP Finals a fost ultima desfășurată la Londra, din 2021 această întrecere se va muta în Italia, la Torino. 2009 a fost primul an în care balul de final de an s-a desfășurat în capitala Marii Britanii, iar atunci câștigător a fost rusul Nikolay Davydenko. 

Chiar m-am gândit, înainte de startul turneului, că ar fi special ca toată această poveste să fi început, aici, cu un câștigător din Rusia și să se încheie la fel. Trebuie să-i mulțumesc lui Nikolay pentru că a fost un model pentru mulți copii ca mine, care au văzut prin intermediul lui că visurile pot deveni realitate. Sper să-i duc moștenirea mai departe", a spus Medvedev. Davydenko, 39 de ani, a comentat pentru un post din Rusia finala din acest an de la Londra. 

Campionii ultimelor cinci ediții 

  • 2016 Andy Murray
  • 2017 Grigor Dimitrov
  • 2018 Alexander Zverev
  • 2019 Stefanos Tsitsipas
  • 2020 Daniil Medvedev

Citește mai multe știri din tenis:

Noi vești despre Australian Open 2021 » Când ar juca Simona Halep următorul turneu de Grand Slam

O jucătoare din circuitul WTA, suspendată pe viață și amendată cu o AVERE pentru trucarea de meciuri!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează