SPORTURI  »  TENIS  »  WTA INDIAN WELLS

INDIAN WELLS // Maria Sharapova, tot mai aproape de momentul retragerii? Decizia luată de rusoaică: „A fost o mare problemă anul trecut”

Maria Sharapova // FOTO: Reuters
Maria Sharapova // FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat joi, 14 februarie 2019 10:33

Rusoaica Maria Sharapova, 31 de ani, locul 27 WTA, a anunțat că s-a retras de turneul de la Indian Wells, care începe pe 4 martie.

Maria Sharapova, care a câștigat Indian Wells de două ori, 2006 și 2013, a acuzat din nou o accidentare la umăr.

„Problemele la umăr din ultimul an nu au fost un secret. M-au chinuit și m-au făcut să termin sezonul după US Open. Încă nu e totul așa cum vreau. Încă mai trec prin zile dureroase. Am avut aceste probleme de la 21 de ani, când eram în vârful carierei. A fost ceva neașteptat.

M-am văzut cu doctorul meu la începutul lui decembrie și mi-a spus că situația trebuie analizată zilnic. A fost o mare problemă anul trecut și cu siguranță va fi și anul acesta. Dar trebuie să merg mai departe”, a declarat Maria Sharapova, potrivit site-ului WTA.

În ultimii ani, Maria Sharapova a avut tot mai multe probleme din cauza umărului la care s-a operat în octombrie 2012, fiind nevoită să se retragă de la multe turnee și să ia pauze lungi.

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (3)
vladutz13
vladutz13  •  14 Februarie 2019, 12:48

E greu fara Meldonium sa tot joci meciuri de 3 seturi

spinoza
spinoza  •  14 Februarie 2019, 12:06

Foarte bine! *** mai putin in turneele de tenis!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

100002473541087
Danut Ognean  •  14 Februarie 2019, 11:52

foarte bine m-am saturat de urletele ei disperate si de trucurile ei

Vezi toate comentariile (3)
Comentează