SPORTURI  »  TENIS  »  ATP BRISBANE

Rafael Nadal debutează duminică la Brisbane, după 11 luni de pauză » Holger Rune: „Am avut cu el cel mai dur antrenament din ultima jumătate de an”

Rafael Nadal antrenându-se la Brisbane Foto Imago
Rafael Nadal antrenându-se la Brisbane Foto Imago

Articol de - Publicat sambata, 30 decembrie 2023 19:20 / Actualizat sambata, 30 decembrie 2023 19:21

Rafael Nadal, 37 de ani, își va face revenirea pe teren în mod oficial duminică, 31 decembrie, în ultima zi a lui 2023, la aproape un an de când a disputat ultima sa partidă într-un turneu, cea din turul 2 la Australian Open. Holger Rune, cu care s-a antrenat, laudă forma sportivă a ibericului

Aflat de câteva zile bune la Brisbane, unde va participa cu un wildcard în concursul de categorie ATP 250, spaniolul va începe însă cu mai puține emoții: alături de bunul său amic Marc Lopez, 41 de ani, va disputa turul 1 pe tabloul de dublu contra perechii bine cotate formată din australienii Max Purcell și Jordan Thompson.

Înfruntarea se va desfășura pe arena Pat Rafter, fiind ultimul meci din programul zilei.

Lopez, care s-a alăturat echipei tehnice a fostului lider mondial în 2021, a fost partenerul lui Rafa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016, atunci când cei doi au cucerit medalia de aur, după o finală cu românii Florin Mergea și Horia Tecău.

Pe tabloul de simplu, Nadal a fost repartizat contra unui jucător care urmează să vină din calificări.

4meciuri a jucat Rafael Nadal în 2023, toate în luna ianuarie, iar în ultimul a suferit o accidentare complicată la mușchiul psoas, care l-a ținut departe de terenuri aproape un an

Holger Rune: „Rafa se deplasează extrem de bine”

Până atunci însă, cel care are 22 de titluri majore în vitrină i-a lăsat o impresie puternică lui Holger Rune, 20 de ani, numărul 8 mondial, cu care s-a antrenat în prima zi la Brisbane.

„E amuzant într-un fel... după sesiunea de antrenament, am vorbit cu echipa mea. Mi s-a părut că el a jucat incredibil. Am făcut schimburi de mingi, iar el lovea puternic, așa cum a făcut-o întotdeauna”, a relatat danezul jurnaliștilor aflați la fața locului.

„Apoi am început să jucăm pe puncte, atunci am constatat că se deplasa extrem de bine, alerga foarte repede dintr-o parte în alta a terenului”, a adăugat Rune.

Rafael Nadal debutează duminică la Brisbane, după 11 luni de pauză » Holger Rune: „Am avut cu el cel mai dur antrenament din ultima jumătate de an”
Rafael Nadal semnând autografe la Brisbane Foto Imago

„Cred că intensitatea pe care o aduce pe teren este incredibilă. Am parcurs un presezon foarte încărcat, animat și am avut un final de sezon trecut foarte intens.

Cu toate acestea, acum, cu Rafa, am avut probabil cel mai dur antrenament din ultima jumătate de an”, a recunoscut Holger Rune.

Rafael Nadal: „Nu mă aștept să fiu competitiv”

Aflat în prezent pe locul 672 mondial, Nadal se menține prudent în declarații.

„Mă simt bine, nu mă pot plânge. E mult mai bine decât mă așteptam în urmă cu o lună. E imposibil să mă gândesc să câștig turnee. Dar pot să mă bucur de revenirea în circuit. Nu mă aștept să fiu competitiv. Sper să intru pe teren și să dau tot ce pot.

La început va fi greu. Am un an fără să joc și mă antrenez intens de doar o lună. E o victorie că sunt aici. Mă simt norocos că am primit mult sprijin.

Vreau să am ocazia să fiu din ce în ce mai competitiv. Trebuie să accept că lucrurile nu vor fi perfecte la început. Dar trebuie să muncesc în fiecare zi și să am o atitudine bună”, a declarat el în cadrul unei întâlniri cu fanii, pe care a avut-o vineri, 29 decembrie, la Queen Street Mall, alături de directorul turneului, Cameron Pearson.

VIDEO Nadal, pregătit pentru revenirea în circuit

Citește și: 

Fiul lui Nadal face senzație la Brisbane » Rafa jr, cu racheta în mână la doar un an
ATP BRISBANE
Fiul lui Nadal face senzație la Brisbane » Rafa jr, cu racheta în mână la doar un an
Rafael Nadal, primele antrenamente în Australia » Djokovic: „Nu revine ca să joace la nivel mediu, vrea să câștige titluri”
REVENIRE
Rafael Nadal, primele antrenamente în Australia » Djokovic: „Nu revine ca să joace la nivel mediu, vrea să câștige titluri”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează