SPORTURI  »  TENIS  »  RETRAGERI

Retrageri de top la finalul sezonului » Dominika Cibulkova și Tomas Berdych au pus stop tenisului!

Articol de - Publicat miercuri, 13 noiembrie 2019 14:47

Slovaca Dominika Cibulkova (30 de ani) și cehul Tomas Berdych (34 de ani) renunță la tenis, după cariere care i-au dus cel mai sus până pe locurile 4 în ierarhiile mondiale!

Finalul sezonului a adus și două retrageri importante. Cea care a dat tonul a fost Dominika Cibulkova, 30 de ani, care a anunțat pe Instagram că problemele pe care le are de multă vreme la tendonul lui Ahile nu o lasă să-și mai continue cariera.

Slovaca a început să joace tenis la opt ani și a reușit să ajungă cel mai sus până pe locul 4 în ierarhia mondială. A câștigat opt trofee WTA, a jucat o finală de turneu de Mare Șlem în 2014, când a fost învinsă de Na Li, iar în 2016 s-a impus la Turneul Campioanelor. 

În ziua în care s-a retras, Domi a lansat cartea „Tenisul e viața mea", în care își povestește parcursul. „Mereu mi s-a spus că sunt prea mică pentru a reuși ceva în tenis, de aceea tot ce am realizat pare incredibil", a spus slovaca de 1,60 m pentru WTA.

Cibulkova a jucat ultimul său meci în circuitul feminin anul acesta la Roland Garros, unde a pierdut în primul tur la Arina Sabalenka.

Retrageri de top la finalul sezonului » Dominika Cibulkova și Tomas Berdych au pus stop tenisului!

Tomas Berdych

Cehul Tomas Berdych a ajuns și el în fața acestei deciziei. El intenționa să-și anunțe retragerea la finalul acestei săptămâni la Londra, însă mass-media din Cehia i-a luat-o înainte dezvăluind planurile lui Tomas. 

Berdych, 34 de ani, a ajuns și el până pe locul 4 mondial, a jucat o finală la Wimbledon și a câștigat 13 trofee ATP, cel mai important fiind cel de la Paris din 2005. Ultimul meci al cehului a avut loc la US Open anul acesta, unde a fost învins în primul tur de Jenson Brooksby.

13.725.520 de dolaria câștigat Dominika Cibulkova din tenis

29.491.328 de dolaria câștigat Tomas Berdych din tenis

„Am avut o viață plină în tenis, dar acum a venit momentul pentru un nou capitol în viața mea" 
Dominika Cibulkova

VEZI ȘI:

VIDEO Roger Federer îl învinge pe Mattia Berrettini! Urmează duel-șoc cu Novak Djokovic pentru calificare

Citește și:

„Edi a auzit ce a spus!” » GSP a aflat de ce Alex Mitriță a fost lăsat acasă de selecționer: „Toți au simțit că-i lasă la greu”
Nationala
„Edi a auzit ce a spus!” » GSP a aflat de ce Alex Mitriță a fost lăsat acasă de selecționer: „Toți au simțit că-i lasă la greu”
Fostul coleg al lui Chivu la Inter face mărturisiri cutremurătoare: „De câțiva ani sunt 100% toxicoman și alcoolic. Mă tem de moarte și de pușcărie!”
Campionate
Fostul coleg al lui Chivu la Inter face mărturisiri cutremurătoare: „De câțiva ani sunt 100% toxicoman și alcoolic. Mă tem de moarte și de pușcărie!”
Doar așa va mai fi păstrat Zeljko Kopic la Dinamo! Acestea sunt condițiile continuării „mariajului” cu roș-albii
Superliga
Doar așa va mai fi păstrat Zeljko Kopic la Dinamo! Acestea sunt condițiile continuării „mariajului” cu roș-albii

Corvinul e în CORZI: dacă va juca în Europa, ar PIERDE dreptul de promovare în Superligă! » Cere dispensă din partea FRF: „Ar fi o aberație, să ne amâne!”

Pintilii l-a amendat pe Ngezana cu 200 de euro și nu i-a venit să creadă cu câți bani a apărut fotbalistul: „Du-te, mă, de aici!”


Comentarii (1)
dakesis
dakesis  •  13 Noiembrie 2019, 15:56

casatoria dauneaza grav carierei. Simona o s-o ia la vale incepand de anul viitor. E normal - se schimba prioritatile...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează