SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MIAMI

Paula Badosa, forțată să abandoneze în „sfertul” de la Miami » A izbucnit în plâns pe teren

Paula Badosa / Captură Twitter
Paula Badosa / Captură Twitter

Articol de GSP - Publicat joi, 31 martie 2022 08:25 / Actualizat joi, 31 martie 2022 08:33

Paula Badosa (24 de ani, 6 WTA) a abandonat în meciul cu Jessica Pegula (28 de ani, 21 WTA) din sferturile de finală ale turneului de la Miami, la scorul de 4-1 în favoarea americancei. 

Badosa, una dintre jucătoarele momentului în circuitul feminin, a experimentat momente delicate în meciul cu Jessica Pegula. Cu excepția primului game, adjudecat chiar pe serviciul adversarei, iberica a fost de nerecunoscut. A cedat clar următoarele patru game-uri, însă limbajul corpului său era unul mai mult decât îngrijorător.

În lacrimi, Badosa a solicitat intervenția fizioterapeutului, însă până la abandon n-a mai fost decât un pas. Jucătoarea din Spania a acuzat probleme respiratorii, despre care spune că i-au dat bătăi de cap și în precedentul meci.

Paula Badosa: „M-am simțit rău încă de la ultimul meci”

„Îmi pare atât de râu că a trebuit să mă retrag. M-am simțit rău încă de la ultimul meci. Am încercat totul pentru a mă recupera, însă nu a fost suficient. Îmi voi lua câteva zile de odihnă și voi începe să mă pregătesc pentru sezonul de zgură. Mulțumesc!”, a transmis Paula Badosa, prin intermediul rețelelor de socializare. 

Calificată în semifinale, Jessica Pegula o va întâlni pentru un loc în ultimul act pe Iga Swiatek (20 de ani), noul lider mondial din WTA.

VIDEO 21 de întrebări cu Paula Badosa

Citește și alte știri din tenis: 

Elina Svitolina ia o decizie radicală: „Corpul meu nu mai rezistă!”

VIDEO Prea mult chiar și pentru Kyrgios » Scandal total la Miami: „Dați-l afară chiar acum! E jenant, jenant!”

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (1)
misulica1
misulica1  •  31 Martie 2022, 09:40

Ar avea numai de castigat daca ar renunta la a o imita pe drogata de Sarapova!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează