SPORTURI  »  TENIS  »  WTA ROMA

WTA ROMA, TURUL 2 // VIDEO Simona Halep face un meci PERFECT și se răzbună pe Naomi Osaka! A câștigat 12 game-uri consecutive și așteaptă adversara din optimi

FOTO: Guliver/GettyImages +8   FOTO
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 mai 2018 08:28

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) s-a impus în fața lui Naomi Osaka (20 de ani, 21 WTA), scor 6-1, 6-0, și s-a calificat în optimile de finală de la Roma.

Începutul partidei prevestea un meci lung, în care liderul mondail trebuie să muncească serios pentru victorie. Echilibrul a ținut doar 3 game-uri.

Simona Halep a trimis obsesiv mingile peste fileu, a redus numărul greșelilor neforțate spre 0 și a profitat de erorile copilărești ale niponei. Schimburile lungi au fost câștigate negreșit de româncă. Backhand-ul a funcționat la cei mai înalți parametri, ducând procentajul punctelor câștigate de Osaka pe propria servă în derizoriu.

Simona s-a impus în mai puțin de o oră, scor 6-1, 6-0, și așteaptă rezultatul partidei dintre Donna Vekic și Madison Keys pentru a-și afla adversara din turul următor. 

Urmărește desfășurarea partidei

Game, set și meci Halep: Simona câștigă în mai puțin de o oră!

Game Halep, 5-0: Simona salvează încă o minge de break, apoi servește impecabil, spre interior. Osaka ratează și ultimul retur.

Break Halep, 4-0: Simona continuă să trimită obsesiv mingile peste fileu, provocând greșelile neforțate ale japonezei. Osaka râde amar după ultima eroare. 

Game Halep, 3-0: Osaka are prima șansă de break, anulată de Halep cu două servicii consecutive consistente. Japoneza greșește copilărește un voleu din preajma fileului.

Break Halep, 2-0: Simona joacă un tenis superb. Punctul de 30-0 vine cu lovitura favorită, backhand-ul în lung de linie. Osaka a continuat cu o dublă greșeală. Schimbul care a tranșat game-ul a fost pe muchie de cuțit, cu lovituri scurte, în cross.

Game Halep, 1-0: Liderul mondial continuă să conducă ostilitățile. Primul serviciu o ajută în continuare.

A început actul secund!

Break și SET Halep, 6-1: Simona lovește exasperant de precis. Își creează 3 minge de set, iar Osaka renunță la luptă. Primul act se termină după doar 31 de minute.

Game Halep, 5-1: Reverul lui Osaka împrăștie loviturile în afara terenului. Halep profită, pune mingile în teren, și câștigă cel de-al 5-lea game consecutiv. 

Break Halep, 4-1: Liderul WTA trece la control. Retururile lungi o pun în dificultate pe niponă, care greșește din ce în ce mai mult. Break alb. Naomi cere intervenția antrenorului.

Game Halep, 3-1: Cel mai scurt game de până acum, adjudecat de Simona la 15.

Break Halep, 2-1: Încă un game disputat, cu raliuri lungi. Halep trimite un backhand magistral la 40-40, Osaka ajunge târziu și trimite defectuos.

Game Halep, 1-1: Simona se deplasează bine, lovește din poziții favorabile și câștigă două puncte spectaculoase cu reverul și ajunge rapid la 40-0. Naomi a revenit. Și-a creat 4 mingi de break, toate salvate de liderul WTA.

Game Osaka, 0-1: Japoneza începe în forță. Servește bine, atacă puternic cu forehand-ul și adjudecă primul game, la 30, datorită unui backhand în cross. 

Jucătoarele au ieșit la încălzire. Osaka va servi prima. 

 

Lupta pentru locul 1 WTA

Va fi cea de-a treia confruntare din 2018 dintre Simona Halep și Naomi Osaka, scorul fiind egal, 1-1. Halep s-a impus în meciul din optimi de la Australian Open, în timp ce Osaka a câștigat clar semifinala de la Indian Wells. Per total, Halep o conduce pe japoneză cu 3-1 în raportul meciurilor directe.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (45)
10204444699616941
Ion Ionescu  •  16 Mai 2018, 22:03
Postat de 1prezescu pe 16 Mai 2018, 14:55

Eu nu am spus nici o prostie:clasamentul curent este real si adevarat...iar Halep probabil va juca cu Garcia,si am cerut sa asteptam acest meci.Pentru ce anume sa cer scuze??Ca nu intelegi romaneste ??

Esti prea prost ca sa intelegi ceva.

indolentuu
indolentuu  •  16 Mai 2018, 18:00

domnilor moderatori de cite ori trebuie sa va scriu ca sa vedeti cum ne irita acest user?mai vreti o dovada?uitati aici: "1prezescu • 16 Mai 2018, 13:56 Asa se prezinta momentan clasamentul curent/2018 1. Caroline Wozniacki 2941puncte 2 Petra Kvitová 2902 3 Simona Halep 2805 SEPSI OSK - Timisoara 3-0 / GYŐRI ETO-CSM BUCURESTI 26-20 BABOS TIMEA nr. 4 WTA la dublu...ea nu este jucatoare de simplu GYŐRI ETO a 4-a oare cea mai bune echipa de handbal din Europa... " oare cit trebuie sa ne mai streseze cu performantele unguresti si noi sa tacem?cind ii ripostam ne suspendati cu cartoane da p asta care ne incita de ce l tolerati?ati uitat de 1 decembrie 2017 unde steagu Romaniei era doar pe institutiile statului si de 15 martie unde toti stilpii din resedinta de judet a judetului covasna avea alt tricolor decit cel rosu galben si albastru pe ei?sau de scandarile de la meciu cu dinamo cele cu ria ria ?uitati asta?sau crainicu stadionului care vorbeste in alta limba decit cea oficiala?moderati ma da ti mi 15 cartonasegalbene si 30 de cartonase rosii da totusi nu va mai bateti joc de romani va rog frumos repet cit mai trebuie sa l suportam pe acest tihi 1 prezescu fara ca sa luati masuri impotriva lui?

158334234980480
Nelu Ghencea  •  16 Mai 2018, 17:22

Bravo Simona . "MOTIVATIA" , Este Importanta ; De N-o Ai ?! Ai Pierdut !!!

Vezi toate comentariile (45)
Comentează