SPORTURI  »  VOLEI  »  CAMPIONATUL EUROPEAN

Deja-vu lângă Marea Neagră » Naționala masculină o întâlnește din nou pe Franța, campioana olimpică pe care a învins-o în grupe

Earvin Ngapeth în acțiune FOTO CEV
Earvin Ngapeth în acțiune FOTO CEV

Articol de - Publicat luni, 11 septembrie 2023 00:00 / Actualizat luni, 11 septembrie 2023 17:01

Naționala de volei masculin a României dispută luni seară, la Varna, unul dintre cele mai importante meciuri din ultimii ani: un "sfert" european contra Franței, campioana olimpică en titre, pe care ”tricolorii” au învins-o în grupa de la Tel Aviv.

  • România - Franța se joacă luni, de la ora 20:50, liveTEXT pe GSP.ro. Meciul va fi transmis în direct de TVR 1

Parcursul „tricolorilor" la această ediție a Campionatului European a început cu două înfrângeri, dar a continuat cu patru victorii consecutive. În tot acest lanț de succese s-a strecurat și o perlă, succesul în fața campioanei olimpice Franța.

„Încă nu știu cum am reușit să luăm acele trei puncte. Poate cheia acelui meci a fost concentrarea", a spus Adrian Aciobăniței, trăgătorul care a evoluat în Hexagon timp de cinci sezoane.

În ultimul meci pentru România în Grupa D, care s-a jucat la Tel Aviv, voleibaliștii antrenați de Sergiu Stancu s-au impus cu 3-1.„Au avut un meci constant bun pe toate compartimentele și aici mă refer la serviciu, la sistemul de apărare, blocaj și apărare. Aceste lucruri au mers foarte bine, dar sigur că dacă vrei să faci puncte în volei ai nevoie neapărat de un atac puternic. 

3 este loculpe care îl ocupă Franța în ierarhia europeană, în timp ce România este pe 14

Eu cred că aici a fost până la urmă cheia: serviciul care a venit constant, forțând echipa Franței să greșească foarte mult. Ei văzându-se mai mereu în spatele nostru, a trebuit ca în fiecare set să forțeze mai mult serviciul și au apărut greșelile", a explicat Laurențiu Lică, fost căpitan al echipei naționale, într-un interviu pentru GSP.ro.

„Suntem mai buni când ne distrăm"

A fost singura înfrângere a campioanei olimpice la această ediție. Nemulțumiți de jocul lor, francezii au avut o discuție serioasă cu antrenorul Andrea Giani după meciurile din grupă. Atmosfera în rândul lor pare că s-a destins și au o altă atitudine pentru meciurile eliminatorii. „Am discutat mult după ce am încheiat meciurile din grupă. Am început să ne îndoim și suntem mai puțin buni atunci când avem dubii", a spus Earvin Ngapeth, unul dintre starurile francezilor, într-un interviu pentru L'Equipe.

7 este loculpe care-l ocupă Franța în ierarhia mondială, în timp ce România este pe 23

La Varna, oraș aflat pe malul Mării Negre și la 265 de kilometri de București, Franța a trecut de Bulgaria în optimi de finală cu 3-0. „Suntem mai buni când ne distrăm și încercăm să punem cât mai multă pasiune în teren, asta am făcut în partida din optimi de finală", a subliniat Ngapeth.

„Viitorul arată bine"

România a avut un meci plin de dramă în compania Croației, pe care l-a câștigat cu 3-2. Naționala tricoloră va încheia această ediție între primele opt echipe, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1985. De atunci, naționala masculină a României a mai fost prezentă la edițiile din 1987, 1989, 1995 și 2019.

„Viitorul arată bine și sigur că suntem toți entuziasmați. Eu cred că, ușor-ușor, jucătorii români încep să fie recunoscuți și să li se dea credibilitate și în campionatele mai mari, unde pot să joace la un nivel înalt. Nu spun că întrecerea din România nu este una puternică. 

Este din ce în ce mai puternică an de an, dar, cu siguranță, după cum ați văzut, jucători ca Adrian Aciobăniței sau Alexandru Rață sunt jucători care evoluează în străinătate și au pus umărul remarcabil la victoriile și parcursul foarte bun al echipei naționale la Campionatul European", a subliniat Laurențiu Lică.

„Vreau să jucăm și să visăm"

E clar că meciul din sferturi de finală cu Franța va arăta cu totul diferit față de întâlnirea din grupe. În joc este o calificare în semifinale. „Faptul că ne reîntâlnim cu Franța le va permite tuturor jucătorilor noștri să progreseze. Să câștigăm a doua oară într-o săptămână? Ehh... Vreau să să jucăm cel mai bun volei al nostru și să continuăm să visăm", a spus Adrian Aciobăniței, unul dintre cei mai buni jucători ai României de la Campionatul European.

Dorința de revanșă

Pe lângă miza prezenței între primele patru, francezii vin la acest meci cu o dorință și mai mare de victorie și nu se feresc să o spună. „Este clar că ne dorim revanșa, dar România este o echipă bună, care joacă foarte bine, nu am avut prea multe ocazii să o întâlnim în ultimii ani. Poate că am ajuns un pic liniștit la meciul din grupe ... I-au bătut pe croați, deci sunt o echipă care nu trebuie subestimată, dar vrem să ne răzbunăm", a spus Earvin Ngapeth. Partida din sferturi de finală se joacă în Palatul Culturii și Sportului, luni, de la ora 21:00.

21 este loculpe care România l-a ocupat în 2019 la Campionatul European, ultima ediție la care a participat înainte de cea din 2023

9 este loculpe care l-a ocupat Franța la ultima ediție a Campionatului European în 2021, cea mai bună performanță a francezilor datând din 2015, când au fost campioni europeni

3 participăriare naționala masculină la Jocurile Olimpice, cea mai bună performanță fiind atinsă în 1980, când a urcat pe treapta a treia a podiumului

1982 este ultima edițiede Campionat Mondial la care România a fost prezentă

Citește și:

Cerută în căsătorie imediat cum a coborât din barcă, după titlul mondial la canotaj » „Complot” pus la cale de colegele din echipajul de 8 plus 1
INEDIT
Cerută în căsătorie imediat cum a coborât din barcă, după titlul mondial la canotaj » „Complot” pus la cale de colegele din echipajul de 8 plus 1
Emoții duse la extrem » Cum a fost surprins selecționerul Germaniei, imediat după titlul istoric cucerit la Mondialul de baschet
CM
Emoții duse la extrem » Cum a fost surprins selecționerul Germaniei, imediat după titlul istoric cucerit la Mondialul de baschet

„Urmează producții de un mare impact, participă și el ...” » Soția unui fost star de la PSG, decizie controversată: „Planul e un milion de dolari în 6 luni”

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (2)
un.baiat
un.baiat  •  11 Septembrie 2023, 12:47

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

flob
flob  •  11 Septembrie 2023, 08:49

Asta ar trebui sa fie prima.stire pe pagina, nu ce crede Balint despre naționala de șchiopi. Apropo, voi aveți om deplasat la Varna care sa urmărească partida sau și voi pe streamuri care piratează de la alte televiziuni că incompetenții din media românească nu au fost in stare să transmită dar.trimit 1000 de reporteri la palat.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează