Articol de Marian Ursescu - Publicat duminica, 06 ianuarie 2019 13:55
Alida Marcovici a plâns în hohote înainte şi în timpul partidei cu Spania, pierdută cu 2-3 la seturi. La 45 de ani, jucătoarea de la Dinamo şi-a făcut retragerea de la echipa naţională.
Alida Marcovici a făcut parte din generaţia de aur a voleiului românesc, atunci când România conta cu adevărat la fileu. Când naţionala se califica regulat la Europene, dar ajungea şi la Campionatele Mondiale.
A jucat alături de Cristina Pârv, de Luminiţa Trombiţaş, de Carmen Ţurlea, Dana Mincă. În 2009 jucase ultimul meci sub tricolor, dar a fost chemată acum, la partida cu Spania, pentru a-şi face retragerea, dar şi pentru a ajuta echipa cu experienţa ei.
Antrenorul bulgar Nikolai Ivanov nu a trimis-o însă în teren nici o secundă. Pe margine, Alida a aşteptat în zadar semnul de intrare pentru arată ce poate, dar acesta nu a venit. România a pierdut cu 2-3, iar calificarea la turneul final european se amână la ultimul meci, din Bosnia, de pe 9 ianuarie.
- Alida, ai plâns la intonarea imnului României, ai făcut-o şi în timpul jocului. Ce ai gândit în momentele alea?
- Că s-a terminat un capitol important din viaţa mea, că urmează, din păcate, să mă las de volei. Mai am două-trei săptămâni de jucat la Dinamo şi apoi am decis să spun «stop». De asta mi-a fost şi mai greu acum, la naţională
- Cum e să spui stop după o viaţă petrecută pe teren?
- Doamne, cât e de greu să iei decizia asta! (oftează) Pentru că am jucat 33 de ani volei, nu doi-trei. Şi nu am jucat volei pentru bani, pentru faimă, ci pentru plăcere. Efectiv am iubit să fac acest lucru.
- Au fost multe momente frumoase într-o carieră lungă. Ne împărtăşeşti câteva dintre ele?
- Când tragi linie îţi aduci aminte numai de momentele frumoase. Cele mai frumoase momente au fost, fără îndoială, calificările la Mondiale, când am câştigat Campionatul Mondial universitar, a fost o perioadă în care am jucat la RATB Bucureşti, cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Apoi primul campionat câştigat cu Dinamo în 1989... Cam multe, dar în 30 şi ceva de ani s-au adunat.
- Ce ţi-a oferit voleiul, în viaţă?
- Tot! Ăsta e cuvântul care defineşte cel mai bine: TOT!
- Ţi-a luat ceva?
- Prea puţin şi nu m-am gândit niciodată că mi-a luat ceva. Nu-mi pare rău de nimic. Că nu am avut o tinereţe normală, cum s-ar spune, că mi-am petrecut-o în sala de sport. Nu regret absolut nimic. Noi am şi crescut într-o altă perioadă, alte timpuri. Pe vremea lui Ceauşescu când nu erau atâtea tentaţii, viaţa nu-ţi oferea posibilităţile de acum, dar nu regret absolut nimic. M-am sacrificat? Da, că nu ai avut un Paşte, un Crăciun, un Revelion, că a trebuit să stai prin cantonamente, dar ceea ce mi-a oferit voleiul a compensat. Voleiul a fost pe primul loc. Dacă o iei de mic şi faci lucrul ăsta, totul vine natural.
- Numărul 5 pe care l-ai îmbrăcat toată cariera reprezintă ceva?
- Da, de la data de naştere.
Idolul ei, Mirela Bojescu
- Ai evoluat într-o perioadă importantă a voleiului românesc. Care crezi că a fost cea mai bună voleibalistă cu care ai jucat tu?
- Mirela Bojescu. Au fost şi alte voleibaliste, Cristina Pârv, Carmen Ţurlea, Dana Mincă, Luminiţa Trombiţaş, dar mie mi s-a părut, Mirela. Poate şi că eram mică de vârstă când am jucat cu ea. Ea a fost cea care m-a impresionat. Mirela a fost un nume mare, a jucat şi ea prin Olanda, o voleibalistă completă, foarte talentată.
- Revenind la meciul cu Spania, a existat regretul că nu ai intrat niciun moment pe teren?
- Da. Îmi pare rău că nu i-am inspirat încredere antrenorului. Îmi pare rău că s-a terminat cu o înfrângere. Mi-am dorit din tot sufletul să câştigăm şi să ne calificăm la Europene. Dar sunt convinsă că fetele vor reuşi să câştige în Bosnia. Îmi doresc din tot sufletul.
- Ai fost la două Campionate Mondiale. Ce amintiri ai de acolo?
- Woow. A fost Impresionant. În 1994, când am fost la primul Mondial, în Brazilia, primul meci a fost chiar cu naţionala ţării gazdă. S-a jucat la Belo Horizonte, într-o sală imensă, cât un stadion. Să vezi tribunele numai în galben şi verde, a fost ceva de vis. Le doresc fetelor să ajungă la un Campionat Mondial. Că e altceva, îţi dai seama cât e de frumos.
"Nu joci cu buletinul în mână!"
- Unul dintre regrete e şi faptul că nu aţi reuşit să vă calificaţi la o ediţie a Jocurilor Olimpice?
- Da, clar. Am participat noi în calificări, dar din păcate e greu să ajungi acolo.
- De ce acum momentul retragerii şi nu, atunci, în 2009, când ai anunţat că te retragi de la naţională?
- Nu ştiu. Domnul preşedinte al federaţiei, Gheorghe Vişan a venit cu ideea. Mi-a zis: "Vino, să ajuţi echipa naţională!". Eu l-am întrebat: "Acum? Totuşi, am 45 de ani". "Nu conmtează vârsta, nu joci cu buletinul în mână. Eu cred că poţi să ajuţi echipa naţională!" . Din păcate domnul antrenor nu m-a folosit. E marele regret.
- Rămâi în volei?
- Nu, nu aş putea. Aş înnebuni să stau pe margine. Nu m-am văzut şi gândit niciodată că o să fiu antrenoare. Poate să fiu manager la o echipă, să mă ocup de problemele organizatorice, dar nu antrenor. Invariabil aş compara cu perioada mea, cu ce am trăit eu, cum am muncit eu. Aşa gândesc acum.
- Mult succes în ceea ce vei face în viaţă, în continuare!
- Mulţumesc frumos!
cv Alida Marcovici
- Născută pe 20 martie 1973 la Suceava
- A început voleiul la 12 ani, cu antrenorii Gheorghe Palade, Gheorghiţă Macedon
- A jucat la Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti, RATB Bucureşti, Rapid Bucureşti, Metal Galaţi, Boavista Porto (Portugalia), Apollonios Pireu (Grecia)
- A participat la 6 ediţii de Campionate Europene şi două ediţii de Campionat Mondial
- A câştigat titlul mondial universitar cu România 1993
31 de edițiide primă ligă a adunat Alida Marcovici în România. Dintre acestea 15 au fost pentru Dinamo
7 titluri naționaleare în palmares Alida: Dinamo (1), RATB (2), Rapid (3), Metal Galaţi (1)
