FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  DINAMO - ASTRA

Dinamo - Astra 1-0, 4-5 d.p. » Astra este prima finalistă a Cupei României

DINAMO - ASTRA GIURGIU +12   FOTO
DINAMO - ASTRA GIURGIU

Articol de , - Publicat marti, 11 mai 2021 18:30 / Actualizat marti, 11 mai 2021 23:29

Astra este în finala Cupei României. Giurgiuvenii au învins-o pe Dinamo la loviturile de departajare, scor 5-4, după ce în timpul regulamentar scorul a fost 1-0, la fel ca în tur.

  • În cealaltă semifinală joacă mâine, de la 20:30, Viitorul Pandurii și Craiova, 0-3 în tur
  • Finala e pe 22 mai, la Ploiești

Parcursul complet din Cupa României 2020-2021

Dinamo a căpătat un ritm de joc mai ridicat după 4 victorii consecutive în play-out, nu mai este echipa prăpăstioasă de până acum două săptămâni, dar se vede că-i lipsește un fotbalist în față care să aducă acea sclipire și golul. Prea mulți la construcție, mai nimeni la finalizare. Nemec trăiește mult din amintiri, de exemplu, dar este păstrat până la epuizare pentru o eventuală lovitură de cap letală. Alte vârfuri de careu sunt doar la rubrica "absenți". 

Dusan Uhrin a imprimat un stil care dă speranțe, iar "câinii" au arătat în multe momente că antrenorul ceh a încercat să-și inducă în eroare adversarii, cum că s-ar gândi mai degrabă la evitarea dublei de baraj și nu la duelul decisiv pentru finala Cupei. Problema mare a roș-albilor e că are un lot subțire și Dinamo stă în câțiva jucători, îi numeri pe degetele de la o mână. Dar noul Dinamo are atitudine, devotament și un strop suplimentar de noroc.

Andrei Radu, ce-ai vrut să faci, că ai făcut bine?!

Ionuț Badea la primul său meci la Astra, la 48 de ore de la numire, după două antrenamente și jumătate cu echipa, a așteptat împreună cu jucătorii săi o fisură în apărarea "câinilor", la adăpostul unui destul de liniștitor 1-0 din tur. Găman și, mai ales, Graovac au reușit să absoarbă acțiunile tăioase ale gazdelor, fiind mângâiați și de șansă. Multe centrări ale roș-albilor, prea lungi, iar când au fost pe obiectiv, s-a ratat ținta, fie Nemec, fie Gol. 

Efervescența și acțiunile în cascadă de la dubla Dinamo - Astra din 2003, din aceeași fază a competiției, când roș-albii au izbândit eroic, și cu ajutorul arbitrului Sorin Altmayer, au ieșit la suprafață pe finalul timpului regulamentar. Ca și atunci, gazdele au punctat când timpul se scurgea agonizant, iar Andrei Radu (89) a ieșit la rampă cu o execuție de excepție, chiar dacă a avut o doză uriașă de noroc.

Popa pentru istorie

Astra a fost pedepsită că a așteptat doar să treacă vremea, pitindu-se de fotbal pe durata reprizei secunde. Iar Dinamo a arătat că doar dintr-o fază a hazardului ar putea finaliza, dar o răsplată a faptului că a împins jocul până la epuizare. Lui Dusan i-au ieșit și schimbările, care au produs un plus ofensiv. Și cu o mână de suporteri care se auzeau încurajând formația în imediata proximitate a stadionului, gazdele au forțat o victorie cu iz eroic, având în vedere prin ce momente a trecut clubul în ultimele luni. 

Astralii foarte multă mimă. Loteria penalty-urilor. Eșanu a sărutat fiecare bară, și-a făcut cruci, Divinitatea i-a surâs, la bara lui Gheorghe, însă blestemul i-a lovit din nou pe "câini", tocmai când se vedeau în a 24-a finală. Popa l-a blocat pe Mihaiu, a plătit tribut faptului că nu a stat pe linia porții, dar a mai parat și a doua lovitură! Mihaiu a ratat o șansă incredibilă, a fost momentul psihologic: și Nepomuceno a lovit transversala. Giurgiuvenii au punctat cu un calm providențial.

2018este anul când belgianul Kino Delorge (Dinamo) a ratat cu Csikszereda, pe atunci Liga 3, la penalty-urile de departajare, în același stil ca și Mihaiu

DINAMO - ASTRA GIURGIU 1-0, 4-5 d.p.

  • RASPOPOVIC TRANSFORMĂ LOVITURA DE DEPARTAJARE DECISIVĂ!
  • Gevaro Nepomuceno trimite în transversală, iar Astra va merge în finală dacă va transforma următorul penalty!
  • Igor Jovanovic egalează situația generală, 4-4. 
  • Andreas Mihaiu ratează, dar lovitura va fi repetată, pentru că Mihai Popa nu a rămas cu măcar un picior pe linia porții. Popa a salvat și a doua oară!
  • 4-3, transformă Canadija. 
  • Ricardo Grigore face 4-2. Mihai Popa nu a avut reacție la șutul fundașului.
  • RATARE! Valentin Gheorghe trimite în transversală, Dinamo este în avantaj. 
  • 3-2, Paul Anton șutează pe centrul porții. 
  • 2-2. Wuthrich șutează elegant, la „rădăcina” barei din stânga. 
  • 2-1, execuție foarte bună a lui Diego Fabbrini. 
  • 1-1, Krpic îl păcălește pe Mihai Eșanu și egalează. 
  • 1-0 la loviturile de departajare, a înscris Raul Albentosa cu un șut puternic.

FLUIER FINAL! 1-0 după 120 de minute, vom avea lovituri de departajare. 

  • min. 119: Niciuna dintre echipe nu reușește să se apropie periculos de poarta adversă, iar meciul se îndreaptă spre loviturile de departajare. 
  • min. 106: Între reprizele de prelungiri, Dusan Uhrin jr. l-a schimbat pe Adam Nemec cu Florin Bejan. 
  • min. 105: Albert Stahl primește cartonașul galben din partea arbitrului după o simulare în careul dinamoviștilor.
  • min. 99: Paul Anton îl trage din spate pe Albert Stahl și vede cartonașul galben.
  • min. 94: Fabbrini șutează din interiorul careului, dar Raspopovic respinge.

Vom avea prelungiri după 1-0 în timpul regulamentar!

foto: Cristi Preda/GSP
foto: Cristi Preda/GSP
foto: Cristi Preda/GSP
foto: Cristi Preda/GSP
foto: Cristi Preda/GSP
+8 FOTO
  • min. 89: GOOOL DINAMO! Andrei Radu înscrie un gol excepțional. Fundașul stânga a dorit să centreze, dar a trimis balonul pe colțul lung la porții, iar mingea a intrat în plasă după ce a lovit bara din stânga.
  • min. 87: Paul Anton șutează din lovitură liberă, Popa respinge peste poartă. 
  • min. 85: Dusan Uhrin face încă o modificare, Nepomuceno intră în locul lui Janusz Gol. Imediat după, mijlocașul dinamovist scoate o lovitură liberă și un „galben” pentru Găman.
  • min. 83: Valentin Gheorghe îl oprește pe Andreas Mihaiu neregulamentar și primește cartonașul galben.
  • min. 75: Deian Sorescu este înlocuit de Andrei Blejdea.
  • min. 74: Wuthrich intră în locul lui Mihai Răduț.
  • min. 70: Andreas Mihaiu șutează, dar execuția este amortizată de Valentin Gheorghe, iar Mihai Popa reține balonul fără emoții.
  • min. 67: Deian Sorescu preia în careu, își face mingea pentru piciorul stâng, dar trimite mult pe lângă poartă.
  • min. 65: Janusz Gol centrează cu stângul spre Adam Nemec, dar slovacul „șterge” balonul dintr-o poziție foarte bună.
  • min. 62: Jonathan Morsay și Steliano Filip sunt înlocuiți cu Andreas Mihaiu și Andrei Radu.
  • min. 52: Servit ideal de Janusz Gol, Deian Sorescu a ratat preluarea în careu, într-o poziție foarte bună.
  • min. 47: Nemec vede cartonașul galben pentru o intrare dură, din spate, asupra lui Canadija.
  • min. 46: Paul Anton șutează de la marginea careului, dar șutul său este respins în corner de Graovac. 

Start în repriza a doua!

0-0 la pauză!

  • min. 44: Mihai Popa, portarul giurgiuvenilor, primește cartonașul galben pentru că a întârziat o degajare. 
  • min. 42: Ricardo Grigore primește cartonașul galben pentru un fault din lateral asupra lui George Merloi.
  • min. 37: Sorescu înaintează spre careul advers și șutează, dar mingea trece mult peste poartă.
  • min. 32: „Centralul” Cătălin Popa îi arată cartonașul galben lui Jonathan Morsay pentru o presupusă simulare.
  • min. 30: Montini preia pe lângă Grigore, șutează, dar fundașul central revine și blochează.
  • min. 15: Morsay preia pe piept o pasă lungă, protejează balonul excelent și șutează puțin pe lângă poartă.
  • min. 9: Steliano Filip șutează puternic dintr-un unghi închis, dar mingea trece peste poartă.
  • min. 7: Morsay intră în careu, depășește un adversar, dar centrarea sa nu este interceptată de vreunul dintre colegii săi.

A început meciul!

DINAMO - ASTRA GIURGIU: echipele de start

DINAMO: Eșanu - Puljic, Albentosa, R. Grigore - Sorescu, Gol, Anton, Fabbrini, Filip - Nemec, Morsay
Rezerve: Kongshavn, Radu Andrei, Nepomuceno, Blejdea, A. Bani, Achim, Mihaiu, Moldoveanu
ANTRENOR: Dusan Uhrin

ASTRA: M. Popa - Bruno, Găman, Graovac, Lamanje - Boe Kane, Canadija - G. Merloi, Răduț, V. Gheorghe - Montini
Rezerve: Bolboașă, Golcalves, Wutrich, Krpic, G.Șerban, Jovanovic, Raspopovic, Stahl, S. Balaure
ANTRENOR: Ionuț Badea

Stadion: Dinamo (Bucureşti)
A: Popa Cătălin (Piteşti) / A1: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ), A2: Tunyogi Ferencz (Zalău)

DDB și-a făcut planul în lupta cu Pablo Cortacero! „Câinii” sunt gata să-i cumpere acțiunile » De ce depinde totul

EXCLUSIV Adrian Mutu recunoaște că a refuzat Astra Giurgiu + Cu cine negociază

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (388)
exper
exper  •  12 Mai 2021, 06:51
Postat de lacadus pe 12 Mai 2021, 04:24

O fi murit... era bun când nu veneau alea de pe Publi

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

exper
exper  •  12 Mai 2021, 06:51
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

parpalache
parpalache  •  12 Mai 2021, 06:38

Am stiut ca Andreas Mihaiu va rata -cand i-am vazut fata( ca de condamnat care se urca pe esafod)-asteptand sa execute lovitura!Iar la repetarea loviturii de abia se mai tinea pe picioare de emotie!Apoi,cand am vazut ca urmeaza Nepomuceno, m-am ridicat din fata televizorului si am iesit din camera!Tu ca antrenor-daca tii la munca ta-n-ai voie sa bagi incepatori sa execute loviturile de departajare-mai ales cele de la final-cand ai in echipa jucatori mai batrani si mai lucizi-ca Puljic si ca Bejan!Si ca sa fiu sincer,ma asteptam sa rateze si Anton-din cauza epuizarii-de cat a alergat!Asta e!Calificarea s-a pierdut in meciul tur-cu caricatura aia de portar-cu golul primit la coltul scurt!

Vezi toate comentariile (388)
Comentează