FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Andrei Mărgăritescu a rememorat momentul fugii de la Cluj: „Dacă aș da timpul înapoi, aș face la fel”

Andrei Mărgăritescu (stânga) și Florin Bratu (centru), la Dinamo
Andrei Mărgăritescu (stânga) și Florin Bratu (centru), la Dinamo

Articol de GSP - Publicat luni, 18 ianuarie 2021 11:59 / Actualizat luni, 18 ianuarie 2021 14:01

Invitat la emisiunea GSP Live, Andrei Mărgăritescu (41 de ani), fost jucător la Dinamo între 2004 și 2008, apoi între 2010 și 2011, a povestit episodul controversat petrecut în 2010, după ce „câinii roșii” au fost eliminați de CFR Cluj în semifinalele Cupei României (1-2).

Cinci dintre jucătorii lui Dinamo de la acea vreme, Mărgăritescu, Zicu, Adrian Cristea, Boștină și Alexe, au plecat pe cont propriu din cantonamentul echipei, nemulțumiți de faptul că Florin Bratu urma să fie trimis la echipa a doua și iritați de tratamentul preferențial al șefilor față de Ousmane N'Doye, ale cărui escapade erau de notorietate.

Pentru prima dată, unul dintre „actorii” principali ai acelui scandal a povestit pe larg ce s-a întâmplat atunci.

Andrei Mărgăritescu, despre fuga jucătorilor lui Dinamo: „Noi aveam alt tratament”

„Atunci am pierdut foarte mult, eram foarte bine văzut de suporteri, de multe ori am fost comparat cu Cătălin Hîldan ca dăruire și stil de joc. Am pierdut la Cluj și după meci stăteam în restaurant și am aflat că N'Doye și Djakaridja Kone au plecat fără să li se dea voie. La un moment dat a intrat în restaurant Florin Prunea și ne-a spus «gata, mă, mergeți în camere». Noi am spus că mergem și noi când vin și N'Doye și Djakaridja Kone. 

Deja se strânseseră mai multe făcute de N'Doye și aveam o nemulțumire mare cu privire la atitudinea conducerii față de el. Era pozat în cluburi, nu respecta programul de multe ori. Noi, ca grup, nu aveam o problemă cu el neapărat, dar aveam alt tratament. Florin Prunea ne-a spus că el le-a dat voie să plece, iar noi ne-am ridicat și a avut loc un conflict între Florin Prunea și Florin Bratu. 

Bratu era venit după o perioadă de accidentare și discutând pe un ton ridicat, Prunea i-a zis «lasă, bă, că îți arăt eu ție, mâine te trimit acasă». Ne-am urcat în lift și eu i-am spus «Bratone, dacă te trimit pe tine acasă, merg și eu cu tine». Am simțit să simpatizez cu el, deoarece el ne luase nouă apărarea. Cei din lift au spus «și noi», apoi ne-am adunat toți într-o cameră și am zis că dacă îl trimit pe Bratone acasă, plecăm toți”, a explicat Mărgăritescu la GSP Live.

Ianis Zicu l-a sunat pe Giovanni Becali

Ianis Zicu a dorit să se sfătuiască cu impresarul Giovanni Becali înainte de a pleca din cantonament, motiv pentru care l-a apelat pe acesta, de față cu restul jucătorilor:

„Zicu se trezește să spună că îl sună pe nea Giovanni Becali, să îi spună. Îl dă pe speaker și îi povestește ce s-a întâmplat. Nea Giovanni era în Italia și a spus așa, îmi aduc aminte și acum: «Bă băieți, voi ați băut ceva? Bă băieți, stați liniștiți acolo. Sunați-mă mâine și vorbim». Aflaseră între timp și Prunea și restul. A doua zi Cristi Borcea a început să sune mai mulți jucători să îi convingă să rămână, dar eu am promis că plec. 

I-am promis lui Bratu, nu îmi iau vorba înapoi. Au fost discuțiile astea până au rămas 4-5 jucători. M-a sunat și domnul Badea, i-am zis că vrem ca Bratu să rămână cu noi la echipă. Mi-a spus că nu se poate, că nu hotărâm noi.

Giovanni, care era impresarul nostru, ne învăța: «Dacă sunteți toți, puteți să schimbați ceva, dar dacă sunteți mai puțini, vă asumați». El ne susținea, dar nu ne-a pus el, a fost decizia noastră: eu, Zicu, «Prințul» Cristea, Boștină și Alexe. Boștină era la fel ca mine, Zicu zicea că oricum nu vrea să mai stea, Cristea zicea că o încearcă și pe asta, că oricum nu juca. 

A fost o chestie de caracter, dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș face la fel. Am avut o credință, am empatizat față de ceilalți din jur. I-am promis lui Bratu, nu puteam să îmi iau promisiunea înapoi”, a continuat Mărgăritescu.

„Câinii” care au plecat, amendați cu câte 10.000 de euro

Excluși inițial din lot după ce au părăsit cantonamentul, cei 5 jucători au fost reprimiți în circuitul echipei abia după intervenția lui Giovanni Becali. Totuși, s-au văzut nevoiți să achite câte 10.000 euro, aceasta fiind amenda impusă de Dinamo.

„Am mers la București cu microbuzul după. Neșansa noastră a fost că echipa a plecat la Bistrița și a pierdut acolo. Dacă nu pierdea, nu am fi fost acuzați că eram trădători. Când am ajuns acasă, ni s-au retras numerele și am primit amendă de 10.000 euro. 

Doar Alexe mai era dorit. S-a întors domnul Giovanni din Italia, a discutat cu domnul Borcea și i-a spus «ori rămân toți, ori niciunul». A hotărât să ne întoarcem la echipă, dar să rămână amenda. Și am plătit cei 10.000 euro”, a povestit cel supranumit „China”.

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Tomas Mejias i-a spus adio lui Dinamo cu vorbe frumoase » E incredibil unde s-a transferat!

Fa-bu-los! Ce făcea căpitanul lui Dinamo cu o jumătate de ora înainte de meci!

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează