FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Cosmin Contra a identificat fisura din strategia DDB: „Nu poți face performanță așa”

Cosmin Contra
Cosmin Contra

Articol de GSP - Publicat vineri, 02 aprilie 2021 16:11 / Actualizat vineri, 02 aprilie 2021 16:20

Cosmin Contra (45 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo, laudă eforturile făcute de DDB pentru a ține clubul în viață, dar spune că strategia fanilor-acționari nu este potrivită pe termen lung.

Antrenor în „Ștefan cel Mare” la începutul acestui sezon, „Guriță” a părăsit-o pe Dinamo după 3 luni în care nu a fost plătit deloc. Contra și-a primit o parte dintre salariile restante de la DDB, asociația suporterilor-acționari ai alb-roșilor, cei care susțin clubul financiar în această perioadă.

DDB a acoperit toate datoriile lui Dinamo, astfel încât „câinii roșii” să obțină licența pentru sezonul viitor, iar Cosmin Contra vede realizările suporterilor drept „excepționale”. Totuși, spune că este nevoie de un investitor potent din punct de vedere financiar astfel încât Dinamo să obțină performanțe pe viitor. 

Cosmin Contra: „Dinamo e un club mare”

„Iniţiativa DDB este excepţională, dar nu rezolvă problemele pe termen lung. Dinamo e un club mare, trebuie să găsească pe cineva care să sponsorizeze, să vină un investitor. Până la urmă suporterii ţin echipa, dar nu poţi face performanţă.

Felicit DDB-ul pentru modul în care au gestionat lucru, nu doar pe ei, ci şi pe acei oameni care cotizează şi cumpără bilet online. Ei sunt sufletul acestei echipe, au o masă socială extraordinară, care a făcut ca echipa să ia licenţa. Îmi doresc că Gigi Mulţescu să fie capabil să salveze echipa, eu sunt singur că va reuşi asta. De asemenea, aş fi extraordinar de fericit dacă ar câştiga Cupa României şi ar fi o speranţă ca cineva cu bani să vină”, a declarat Contra la Look Sport

O persoană din DDB m-a sunat şi am ajuns imediat la o înţelegere. Nu m-am cramponat în banii de la Dinamo, am venit să fac performanţă, nu pentru bani. 

Am dat bani de la mine ca lucrurile să meargă. Am plătit bani către anumiţi angajaţi. Pentru ca lucrurile să meargă, trebuia ca anumiţi oameni care trăiesc din salariul lunar să fie plătiţi
- Cosmin Contra, fost antrenor Dinamo

VIDEO. Mario Nicolae, dezvăluiri despre negocierile cu Pablo Cortacero și Contra

Citește mai multe știri din Liga 1:

Noul jucător al lui Dinamo a vrut să intre în grațiile suporterilor, dar limba română l-a trădat :) Ce a ieșit

Marea problemă a lui Florinel Coman: „Toți îi spun că va juca la Real Madrid și că este regele României”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (17)
mehighms
mehighms  •  03 Aprilie 2021, 07:49
Postat de sasesase pe 02 Aprilie 2021, 17:50

Nu ai ce urmări la el. Este gigist! Cu ăștia nu ai ce sa vb ei sant numai nu și nu! Sant destui băieți isteți pe aici, dinamoviști, steliști, rapidiști, polisti, clujeni de ambele tabere, craioveni, petroliști, argeșeni sau orădeni cu care ai ce sa vorbești ! Cu ficisibisti sau susținătorii SRL-ului lui Ajica e greu!

tu vorbesti ma? "sant" ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

bodystyle74
bodystyle74  •  02 Aprilie 2021, 18:24

Din cand in cand mai scoate gsp cate un articol in care un bine intentionat isi expune ingrijorarea fata de performantele viitoare ale clubului. Pai intai sa spuna d-nul contra(fotbalului) ce inseamna performanta in romanica. O insemna castigarea unui titlu,accederea in play-off sau dreptul de a participa intr-o cupa europeana? Deocamdata performanta fotbalistica in romanica inseamna vanzarea unor jucatori.Europa ne-a aratat tusa si din sezonul asta vom juca in liga satelor unde castigurile sunt onorifice, acopera doar costurile cu deplasarea. In ultimii doi ani crema fotbalistica adunata sub drapelul national nu a reusit sa reziste contra islandei si armeniei, si noi vorbim de performanta. Este jenant pt contra mai ales ca in ultimii 4 ani a fost parte din acest sistem fotbalistic unde a demonstrat ceea ce poate cu adevarat.

dragdim
dragdim  •  02 Aprilie 2021, 17:51

Cine vorbește de performanța? Suntem in modul supraviețuire pentru mult timp de acum încolo, ceea ce nu este deloc puțin sau ușor, in condițiile date.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează