FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN MEDIAȘ

Edi Iordănescu, noi detalii despre ruptura de Gaz Metan: „E greu când nu poți da comisioane și bani!”

Edi Iordănescu tocmai s-a despărțit de Gaz Metan
Edi Iordănescu tocmai s-a despărțit de Gaz Metan

Articol de GSP - Publicat luni, 08 iunie 2020 14:24

Edi Iordănescu (41 de ani) a oferit noi detalii după despărțirea sa oficială de Gaz Metan Mediaș, echipă pe care a calificat-o în premieră în play-off-ul Ligii 1.

Iordănescu s-a plâns de constrângerile pe care starea de insolventă a clubului le-a impus în această perioadă la nivel de management formației din Mediaș.

Edi Iordănescu, ex-Gaz Metan Mediaș: „Am încercat să construiesc o echipă competitivă”

„Decizia de a nu prelungi anumite contracte jucătorilor, nici măcar pe perioada derulării play-off-ului și asumarea faptului că s-a muncit un an și jumătate pentru acest obiectiv și în final se va juca în playoff cu jucători foarte tineri, importanța rezultatelor mergând în plan secund, a fost un lucru care a cântărit extrem de mult în decizia mea de a nu mai continua nici măcar pentru o lună. 

E greu când ești în insolvență și nu poți da comisioane și bani la semnătură, să convingi jucători valoroși să semneze direct pe 2-3 ani. Unii au acceptat, alții nu, dar la toți cei care au semnat doar pe un an, am reușit să le introducem acele opțiuni de prelungire, care se pot activa în anumite condiții, cazul lui Buș, Roșu, Nielsen, Hora, Moura etc. 

Eu tot ce am încercat să fac de când am venit a fost să construiesc o echipă competitivă care să rămână legată minim 2-3 ani. M-am lovit foarte tare de restricțiile insolvenței dar cred că am reușit și faptele vorbesc pentru mine. Dacă clubul va decide să nu activeze opțiunile sau să nu propună prelungiri la anumiți jucători care termină contractul, asta nu mai are legatură cu mine”, a declarat Iordănescu, potrivit gazisti.ro.

Dusan Uhrin, favorit să-l înlocuiască pe Edi Iordănescu la Gaz Metan

În etapele rămase din play-off, Gaz Metan va fi condusă de Alexandru Radu, Ioan Stelescu și Lucian Boroncoi, secunzii și oamenii de încredere ai lui Edward, Bogdan Pârvu, antrenorul cu portarii, și Marius Francisc Bogdan, analist. 

După finalul sezonului, în pole-position pentru preluarea echipei se află cehul Dusan Uhrin, care ar fi dispus să preia și acum formația din Mediaș.

Citește mai multe știri din Liga 1:

Fantoma unei campioane » Cum arată arena pe care în urmă cu 11 ani Unirea Urziceni uluia o țară întreagă încoronându-se regina Ligii 1

Poli Iași nu renunță la suporteri! Decizia luată înainte de restartul Ligii 1

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează