FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT

EXCLUSIV Răzvan Zamfir are probleme serioase, după ce a fost bătut de Filip Jazvic: scuipă sânge și va fi operat joi!

Articol de - Publicat miercuri, 17 iulie 2019 15:58

Răzvan Zamfir, directorul de scouting de la Hermannstadt, pare că s-a ales cu urme serioase după bătaia primită ieri de la Filip Jazvic (28 de ani). (Detalii AICI)

Oficialul lui Hermannstadt s-a umflat foarte rău la față în această dimineață. Doctorii au vrut să-i facă un computer tomograf la Sibiu, dar pentru că dura foarte mult toată investigația planul a fost schimbat. Trebuia să se facă mai întâi o programare și dura mai multe zile.

Astfel, Zamfir a mers la Cluj, la o clinică privată, iar la ora 15:45 acesta a intrat la tomograf. Din informațiile GSP, Zamfir are probleme serioase și chiar scuipă sânge. Ochiul stâng e umflat, la fel și obrazul stâng. 

După ce iese CT-ul, Mureșan îl va duce pe Zamfir la profesorul universitar specialist în chirurgie maxilo-facială, Nuțu Bran, pentru că la unul dintre sinusuri oficialul sibian are lichid și trebuie îndepărtat cât mai repede.

Gazeta i-a solicitat o fotografie, iar Zamfir a spus că deocamdată nu e potrivit, pentru că e o anchetă penală în desfășurare și înainte de a mai face pași trebuie să se consulte cu avocații.

DIAGNOSTICUL PUS DE MEDICI

Zamfir a primit astăzi diagnosticul de la medici: fractură cu înfundare a peretelui anterior al sinusului maxilar care e plin cu sânge. Mai are o fisură undeva între osul malar și oasele nasului. Mâine dimineață îl operează la clinica universitară de chirurgie maxilară din Cluj.

CONTEXT

  • Ieri după-amiază Răzvan Zamfir a susținut că a fost luat la bătaie de Filip Jazvic în momentul în care fotbalistului i-a fost transmis că echipa vrea să renunțe la el.
  • Răzvan Zamfir a mers la spital pentru îngrijiri medicale, iar în această dimineață a fost la Institutul de Medicină Legală din Sibiu, apoi la Parchet pentru a depune plângere penală împotriva fotbalistului.

Citește și CUM SE APĂRĂ FOTBALISTUL:

EXCLUSIV Filip Jazvic se apără în scandalul violent cu Răzvan Zamfir, oficialul lui FC Hermannstadt: „El a sărit primul pe mine”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (7)
wba33
wba33  •  18 Iulie 2019, 05:28
Postat de gabryel28 pe 18 Iulie 2019, 00:24

Excrocul asta nu spune ca jucatorul nu a fost platit de mai bine de trei luni iar din banii proprii si a platit spitalizarea si doctorii cat a fost accidentat ! Dupa toate astea l a chemat si l a fortat sa semneze rezilierea contractului! Poi si nu este normal ce i a facut? Pacat ça in fotbalul romanesc nu exista mai multi jucatori asa cu caracter ca alfel ar fi excrocii astia de patroni si conducatori de club

Explica-mi si mie cum poti forta pe cineva sa semneze rezilierea contractului. Cu pistolul la tampla ? Aberezi si tu ca 90% din cei care isi dau cu parerea aici

wba33
wba33  •  18 Iulie 2019, 01:37

Numai *** pe aici. Pai ba, Jazvic avea contract..nu il putea obliga nimeni sa semneze vreo reziliere. Mergea la fifa si isi lua banii intr-un final pt ca e dreptul lui. Habar nu aveti dar comentati toti. Era platit la zi si isi primea si banii pt cat a mai ramas din contract. E ***, asta nu intelegeti...nu ai voie sa faci asa ceva indiferent de situatie.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

gabryel28
gabryel28  •  18 Iulie 2019, 00:24

Excrocul asta nu spune ca jucatorul nu a fost platit de mai bine de trei luni iar din banii proprii si a platit spitalizarea si doctorii cat a fost accidentat ! Dupa toate astea l a chemat si l a fortat sa semneze rezilierea contractului! Poi si nu este normal ce i a facut? Pacat ça in fotbalul romanesc nu exista mai multi jucatori asa cu caracter ca alfel ar fi excrocii astia de patroni si conducatori de club

Vezi toate comentariile (7)
Comentează