FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

GSP LIVE // VIDEO EXCLUSIV Manevrele lui Mircea Lucescu și ale Securității: cel mai bun tânăr fotbalist din lume, legitimat fictiv la Dinamo pentru a topi o suspendare de la UEFA

Articol de - Publicat joi, 14 noiembrie 2019 13:11

În direct la GSP Live, Romulus Gabor (58 de ani) - Balonul de Aur la Mondialul de tineret din 1981 - a povestit despre manevrele făcute de Mircea Lucescu, de Securitate și de conducătorii din fotbalul românesc.  

Dorit insistent de Steaua și Dinamo, Gabor a preferat să rămână o viață la Corvinul Hunedoara. Considerat mai talentat decât Hagi, fostul mijlocaș ofensiv era cel mai căutat fotbalist din România după ce fusese numit cel mai bun jucător de la Mondialul de tineret din 1981.  Precedentul Balon de Aur fusese Maradona, la Mondialul de tineret din 1979.

 

GSP LIVE // VIDEO EXCLUSIV Manevrele lui Mircea Lucescu și ale Securității: cel mai bun tânăr fotbalist din lume, legitimat fictiv la Dinamo pentru a topi o suspendare de la UEFA

Una dintre teoriiile vehiculate de fanii români a fost aceea că Gabor nu a mers la Steaua sau la Dinamo din cauza unei suspendări lungi din cupele europene, primite de la UEFA după eliminarea la meciul FK Sarajevo - Corvinul 4-0, disputat în noiembrie 1982.  

În minutul 80 al partidei din turul 2 al Cupei UEFA, la scorul de 4-0 pentru iugoslavi, Florea Dumitrache l-a lovit cu capul în gură pe arbitrul italian Gianfranco Menegalli. Implicat în el în încăierarea produsă, Gabor (21 de ani în acel moment) a fost și el eliminat. Dumitrache a fost suspendat șapte ani, iar Gabor a primit o suspendare de cinci partide. Corvinul a fost amendată cu 1.000 de franci elvețieni, cu obligația de a-i plăti arbitrului îngrijirile medicale.

În direct la GSP Live, Gabor a dezvăluit manevra incredibilă pusă la cale de cluburile Corvinul și Dinamo, probabil cu acordul FRF, pentru a-l scăpa pe Gabor de suspendare. Jucătorul Corvinului a fost legitimat fictiv la Dinamo și a putut să-și “topească” suspendarea în partidele europene ale clubului din București!  

 

VEZI VIDEO AICI MĂRTURIA LUI GABOR DE LA GSP LIVE DESPRE CUM A FOST TOPITĂ SUSPENDAREA

Gabor a povestit: „Mulți îmi reproșează că nu am mai plecat la Steaua sau la Dinamo din cauză că am luat cartonaș roșu la meciul cu Sarajevo din cupele europene. Am pierdut cu 4-0. La un moment dat, Dumitrache avea un conflict cu arbitrul de centru care mă arbitrase și pe mine în Australia. Dumitrache îi dă cu capul în față. Ăla cu borșul în mână, vine arbitrul de tușă…eu m-am nimerit să fiu acolo. Arbitrul de tușă a vrut să-l lovească pe Dumitrache cu fanionul. Eu i-am făcut atunci un gest mai…așa”. 

Reporter: Ce i-ați făcut?

Gabor: Nu pot să-ți spun acum.

Reporter: Un gest obscen?
Gabor: Da. M-a dat afară și pe mine. Lui Mopsu’ i-au dat șapte ani, mie cinci etape.

Reporter: Deci, dacă vă transfera orice echipă românească, nu putea să vă folosească cinci etape în Europa…
Gabor: Atunci am fost trecut în lotul lui Dinamo și mi s-au anulat acele etape.  

 

Reporter: Acum am priceput. După suspendare, Dinamo v-a legitimat deși dumneavoastră nu v-ați transferat niciodată la Dinamo?!
Gabor: Da, jucam în continuare la Corvinul Hunedoara.


 

„Nea Mircea Lucescu a tras sforile ca să nu ajung la Steaua”

În aceeași perioadă, Gabor era presat să se transfere la Dinamo. Deși își făcea stagiul militar în armată, s-a trezit mutat la o unitate de Securitate. Considerat „copilul lui Lucescu”, fotbalistul de la Corvinul a povestit, amuzat, cum a fost ținut într-o unitate de securitate până la perfectarea transferului la clubul Securității, Dinamo.  

Gabor: Eram plecat într-un turneu în America de Sud cu lotul de tineret, când am venit de acolo eram detașat deja la MAI, la Ministerul de Interne. La Securitate, la Orăștie 
Reporter: Cine v-a transferat așa? Lucescu?
Gabor: Sunt sigur că nea Mircea a tras toate sforile să nu plec la Steaua. M-au dus la București, am stat trei săptămâni la comandamentul trupelor de Securitate în Băneasa, era un general, Luigi Martiș. S-au purtat frumos cu mine. Atunci am mers și eu prima dată cu metroul, abia se inaugurase. Îmi era frică prin metrou, eram singur, aveam părul mare și eram în haine militare. Mă săltau cu părul ăla mare. Trebuia să fii tuns.

„Nu făceam nimic acolo, în unitate. Doamna Lucescu tot venea acolo la popotă, îmi aducea bani că rămăsesem fără bani. În fiecare zi mă duceam la general și îmi spunea că nu s-au înțeles cluburile Dinamo și Corvinul. M-au ținut acolo până semnam cu Dinamo. Până la urmă, l-au luat pe Florică Văetuș și m-au lăsat pe mine”
Romulus Gabor, la GSP Live

Reporter: De ce nu s-a făcut transferul?
Gabor: N-am aflat, dar de mine a depins totul. Dacă voiam, veneam și semnam cu Dinamo. Dar îl sunam zi de zi pe nea Mircea: „Nu vii să mă iei de aici? Să mă scoți de aici”. El îmi zicea: „Stai, stai, că acum negociem cu ei”. Nu am vrut eu, mai țăran eram. Eram aproape, aveam familia aici

 

35 de meciurila echipa națională are Romulus Gabor, între 1981 și 1986. Mijlocașul a marcat de două ori

Gabor a rămas la Corvinul până în 1991. Mai mulți colegi de-ai săi s-au transferat la Dinamo: Andone, Rednic, Klein și Mateuț au mers și au fost antrenați de Mircea Lucescu, cel care a părăsit-o pe Corvinul, în 1985, pentru a veni ca antrenor în Ștefan cel Mare. 

Vezi și:

VIDEO Romulus Gabor, detalii despre accidentările care i-au măcinat cariera: „Prima dată arbitrul nu a dat penalty! A doua oară m-a faultat tatăl lui Răzvan Burleanu” 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (15)
ion.ionescu
ion.ionescu  •  15 Noiembrie 2019, 00:35

Gabor nu ştie nici acum că Dinamo era echipa MI şi că făcuse armata la Trupele de securitate (jandarmii de azi, păzeau obiective)...Echipa Securităţii a fost Victoria, apărută în Divizia A în 1985. Gabor era un fel de Mihăilă de acum. Juca pe stânga, tehnic, mic şi iute. Au fost zvonuri că a vrut să rămână în Australia. Probabil a fost tentat cu un transfer uriaş pentru el, pentru că nu şi-a mai revenit niciodată...

kamouniyak
kamouniyak  •  14 Noiembrie 2019, 18:11

Iar titlu anti-Mircea Lucescu, cand de fapt reiese ca a "driblat" in mod inteligent o sanctiune, facand un bine fotbalului romanesc si lui Gabor personal??

urdea2022
urdea2022  •  14 Noiembrie 2019, 17:27

Meciul tur a fost extraordinar, Sarajevo alinia o formatie redutabila cu Susic, Petrovic, Vujovic in prim plan. Oaspetii au condus cu 2-0, apoi revenirea hunedorenilor a fost de zile mari, la 4-2 regretatul Klein rateaza o monumentala ocazie (putea fi 5-2 !!!) de la cativa metri suteaza peste poarta, apoi conform legii nescrise “ocaziile ratate se razbuna”, jocul s-a terminat 4-4. In meciul retur, n-a fost istorie, gazdele s-au impus clar. Mirciulica nationalu’ povestea recent ca i-a dat doua palme in vestiar lui Raducioiu dupa Dinamo- Anderlecht din ’90 pentru a nu repeta eroarea comisa de Gabor.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează