FOTBAL  »  LIGA 1  »  CEI MAI BUNI

CEI MAI BUNI Laude pentru Cristiano Bergodi de la Ilie Dumitrescu: „Echipa asta are identitate de joc, e o echipă lucrată”

Articol de - Publicat sambata, 06 august 2022 11:46 / Actualizat sambata, 06 august 2022 12:44

Cristiano Bergodi, antrenorul lui Sepsi, a fost desemnat „Antrenorul lunii iulie”, în proiectul „Cei mai buni” inițiat de Gazeta Sporturilor. Ilie Dumitrescu, membru al juriului de specialitate care a votat în această lună, vorbește deschis despre antrenorul italian și calitățile pe care le apreciază la acesta.

Cristiano Bergodi a adus al doilea trofeu la Sf. Gheorghe, Supercupa României, şi a calificat echipa în premieră în turul următor din Europa. În campionat, elevii săi sunt neînvinşi, au cel mai bun atac și arată o formă fizică bună, dovadă fiind faptul că toate cele 7 goluri înscrise au fost reuşite în repriza secundă. Alături de Bergodi, nominalizați au mai fost Adrian Mutu și Gheorghe Hagi.

„L-am ales pe Bergodi pentru că a avut un final de sezon extraordinar și o poziție foarte bună a echipei în campionat. Joacă finala Cupei pe care o câștigă, după care a venit testul cu CFR Cluj, din Supercupă. A fost un test pe care l-au trecut după ce-a început ezitant meciul. Mi-au plăcut că jucătorii lui au revenit, echipa asta e lucrată, are identitate de joc. Sepsi a reușit să marcheze de două ori și să câștige Supercupa”, spune Ilie.

Acesta îl caracterizează pe tehnicianul de la Sf. Gheorghe: „Îmi place la Cristiano Bergodi că are identitate de joc și și-a impus filosofia. Sepsi are o construcție de pe linia de fund, un joc cu o mobilitate foarte bună, între linii, susținut de fundașii laterali. Îmi plac Bărbuț și Ștefănescu, îi au pe Rondon și pe Tudorie. Aganovici care aduce plus în orice moment. I-au luat pe Ion Gheorghe, pe Cosmin Matei...”.

Laudele nu se opresc doar în dreptul antrenorului. Ilie Dumitrescu îi apreciază și pe cei care conduc echipa din Covasna. „Este un club extrem, extrem de bine organizat. Au avut un prim an complicat, acum joacă play-off și câștigă trofee. Ceea ce mă bucură! Este nevoie de mai multe echipe puternice ca nivelul campionatului să crească. Liga 1 are nevoie de stabilitate, de proiecte de genul acesta și de stadioane noi”.

Am avut un început de sezon foarte bun, am câștigat Supercupa. În campionat am jucat bine, suntem neînvinși și asta e foarte bine, pentru că așa căpătăm încredere. Faptul că lumea spune că luptăm pentru titlu nu este un lucru pozitiv pentru noi, ne facem numai rău, sincer! Echipa trebuia să o ia pas cu pas, să luptăm întâi pentru obiectivul stabilit: play-off. Suntem un club tânăr, care an de an a făcut ceva mai bine. Totuși, nu trebuie să ardem etapele prea repede.

- Cristiano Bergodi, antrenor Sepsi

Cristiano Bergodi e deranjat că Rapid și Sepsi sunt constant victimele discriminării: "Nu înțeleg nimic din ce se întâmplă în România!"

Citește și:

Cum au votat specialiștii pentru Jucătorul și Antrenorul lunii iulie: „O să aibă un viitor frumos” + „Un tip echilibrat, foarte bine organizat”
CEI MAI BUNI
Cum au votat specialiștii pentru Jucătorul și Antrenorul lunii iulie: „O să aibă un viitor frumos” + „Un tip echilibrat, foarte bine organizat”
Marius Ștefănescu, „Jucătorul lunii iulie”! Cum s-a votat + Declarațiile mijlocașului: „Munca face diferența!”
CEI MAI BUNI
Marius Ștefănescu, „Jucătorul lunii iulie”! Cum s-a votat + Declarațiile mijlocașului: „Munca face diferența!”

Playtech: BOMBĂ! Sarah Prodan, reacție șoc despre Reghecampf! HALUCINANT ce i-a transmis


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează