FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Nicolae Badea, încă un pas major spre Dinamo! Pe cine vrea să numească manager general, șef peste tot clubul

Nicolae Badea, fostul președinte al lui Dinamo, continuă să plănuiască din umbră scenarii pentru salvarea clubului. El vrea să-l instaleze ca manager general pe Cristian Iancu, șeful unei companii de marketing și prieten cu Lupescu și cu Răzvan Lucescu.

Articol de , - Publicat vineri, 29 ianuarie 2021 09:19 / Actualizat vineri, 29 ianuarie 2021 09:31

Nicolae Badea, fostul președinte al lui Dinamo, continuă să plănuiască din umbră scenarii pentru salvarea clubului. El vrea să-l instaleze ca manager general pe Cristian Iancu, șeful unei companii de marketing și prieten cu Lupescu și cu Răzvan Lucescu.

DDB strânge bani pentru achitarea datoriilor care presează tot mai tare clubul Dinamo, Nicolae Badea schițează o schemă de continuare a activității cu o conducere nouă. 

Badea vrea să-l angajeze ca șef executiv pe Cristian Iancu. Poreclit "Kiki", el a mai fost activ în fotbal, în departamentele de marketing de la Dinamo și de la Rapid. Pe urmă a condus o societate din același domeniu. E apropiat de Ionuț Lupescu, pe care l-a susținut în campania electorală pe care fostul internațional a ratat-o, a pierdut alegerile în favoarea lui Răzvan Burleanu, și e prieten din copilărie cu Răzvan Lucescu.

Nicolae Badea se implică la Dinamo

Iancu ar conduce tot clubul din punct de vedere administrativ, ar fi deasupra directorului sportiv Marius Nicolae și a antrenorului Ionel Gane, pentru reorganizarea unei societăți care a tot generat pierderi și datorii în ultimii ani.

"Kiki" a fost în permanență implicat direct sau măcar conectat la fotbal, deci nu ar avea nevoie de mult timp ca să se adapteze în funcție, și ar avea rolul de a atrage fonduri noi cu care Dinamo să mai stingă din debitele uriașe pe care le-a înregistrat și care se tot adună.

EXCLUSIV Nicolae Badea, încă un pas major spre Dinamo! Pe cine vrea să numească manager general, șef peste tot clubul
Cristi Iancu, împreună cu Ionuț Lupescu

Cine conduce la Dinamo?

Badea susține angajarea lui și el capătă o influență tot mai mare, ca partener al DDB în tentativa de evitare a falimentului. A negociat cu Steliano Filip revenirea fundașului stânga și discută des cu glorii ale clubului despre soluțiile de salvare.

Numărul unu executiv este acum Eftimescu, un fost portar al roș-albilor. Aceasta e versiunea pe care o susține DDB. Cortacero pretinde că șeful lui Dinamo este în continuare Dorin Șerdean, un șahist din Alba Iulia, și speră să demonstreze în instanțe că omul lui are dreptul să ia decizii și să semneze acte. 

VIDEO. Cornel Dinu: „Dinamo ar avea de câștigat cu Nicolae Badea în umbra echipei”

Citește și alte știri despre Dinamo: 

EXCLUSIV Nu toată lumea crede în varianta Nicolae Badea la Dinamo: „Dumnezeu cu mila mai salvează clubul ăsta”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (31)
1745flo
1745flo  •  31 Ianuarie 2021, 17:52
Postat de luciann pe 29 Ianuarie 2021, 13:06

Sunt curios cum l-au inregimentat pe Steliano, cine a semnat? Avea drept de semnatura? Cortacero stie?:)))

La fel cum l-au păstrat pe Nemec sau Anton!

tataika
tataika  •  30 Ianuarie 2021, 05:13
Postat de creeperno290 pe 29 Ianuarie 2021, 22:42

Ddbul trebuie sa puna mana pe Dinamo, nu badea

Oricine ar fi, tot de la 11 dimineata veti juca in curand!

creeperno290
creeperno290  •  29 Ianuarie 2021, 22:42

Ddbul trebuie sa puna mana pe Dinamo, nu badea

Vezi toate comentariile (31)
Comentează