FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Suporterii dinamoviști, după cele mai recente datorii: „Să plătească jucătorii rata la ANAF, în loc să dea bani la lăutari” + Gestul lui Dănciulescu

Ionel Dănciulescu se implică pentru a o salva pe Dinamo
Ionel Dănciulescu se implică pentru a o salva pe Dinamo

Articol de GSP - Publicat luni, 12 aprilie 2021 19:09 / Actualizat luni, 12 aprilie 2021 20:19

Suporterii din proiectul socios „Doar Dinamo București” au anunțat astăzi pericolul iminent care îi pândește pe „câini”: roș-albii riscă să piardă baza de la Săftica, în cazul în care datoriile către ANAF nu vor fi achitate până pe 15 aprilie.

  • CONTEXT: Existența lui Dinamo este amenințată de o nouă datorie importantă. Fanii-acționari din DDB au reușit să achite datoria pentru ca Dinamo să obțină licența pentru sezonul viitor, iar acum cer sprijinul fanilor lui Dinamo pentru a stinge o altă datorie presantă.

La scurt timp după mesajul inițial publicat pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan, suporterii-acționari au revenit cu un nou mesaj prin care îi îndemnau pe fani să cumpere bilete la următorul meci, pentru a scăpa de datoriile la ANAF și a salva baza de la Săftica. 

PCH: „Sold-out sau pierdem Săftica!”

NOI FĂRĂ DINAMO NU NE PUTEM ÎNCHIPUI LUMEA SOLD OUT sau pierdem SĂFTICA!

 Am anunțat că până miercuri, 14 aprilie, mai trebuie strânși 35.000 € pentru plata ratei către ANAF, altfel baza de la Săftica va intra în posesia statului. A doua zi, pe 15, statul trebuie să aibă banii în cont! Săftica este singurul activ semnificativ al clubului și totodată baza pe care s-au antrenat Lucescu, Dinu, Pârcălab, Dudu, Lupescu, Mutu, Danciu sau Cătălin. Deși suntem supărați pentru situația în care suntem, câinii au repornit imediat TĂVĂLUGUL. 

În două ore au dispărut 4000 de bilete și s-a mărit numărul de carduri! Suporterii ăștia minunați ÎNȚELEG că nu avem încotro! Suporterii ăștia minunați NU AU UITAT motivul pentru care ne-am înscris în DDB! Suporterii ăștia ȘTIU ce presupune misiunea pe care ne-am asumat-o! Suntem aproape singuri în lupta noastră! Milionarii dintre dinamoviști nu se înghesuie să ajute! Există însă printre noi și suporteri un pic debusolați. Suporteri care cer DDB “să îi forțăm pe jucători să plătească ei rata la ANAF, în loc să dea bani la lăutari”, spre exemplu. 

Dincolo de faptul că sunt jucători care cumpără și ei bilete sau tricouri, suporterii despre care vorbeam sunt câini de-ai noștri care nu înțeleg că peste 1 an sau 2, jucătorii pot să evolueze pentru alte echipe, iar cei aduși în loc de Dinamo să se antreneze pe cine știe ce terenuri închiriate la mama naiba! 
- Comunicat Peluza Cătălin Hîldan

Un fost jucător le ridică moralul „câinilor”: „Dinamo e Dinamo și rămâne în Liga 1! Niciodată nu poate să moară”
DINAMO
Un fost jucător le ridică moralul „câinilor”: „Dinamo e Dinamo și rămâne în Liga 1! Niciodată nu poate să moară”

Dănciulescu se implică din nou pentru a-i salva pe „câini”

Suporterii dinamoviști, după cele mai recente datorii: „Să plătească jucătorii rata la ANAF, în loc să dea bani la lăutari” + Gestul lui Dănciulescu

Mai mult, în încercarea de a face rost de bani, reprezentanții DDB încearcă din nou să scoată la licitație obiecte valoroase din istoria clubului. Așa cum s-a întâmplat și anul trecut, legenda Ionel Dănciulescu s-a implicat în cauza fanilor: „Corbul” scoate la licitație biletul de la meciul cu numărul 500 în Liga 1.

„Danciu ne-a dat toate trofeele din casă, tot ce avea prin vitrine. Și erau multe. Și medalii și cupe și tricouri. Pentru că trebuia să strângem banii de licență anul trecut. A păstrat obiectul cel mai mărunt, dar cu cea mai mare valoare sentimentală: BILETUL de la meciul cu numărul 500. Biletul care atestă intrarea glorioasă în istoria fotbalului din România. Un record aproape imposibil de doborât de acum înainte. 

L-a păstrat și pentru că l-am rugat să nu-l pună la bătaie. L-am implorat să nu înstrăineze bucata asta de hârtie care valorează cât o viață de fotbalist. Un document care trebuie să rămână cumva în vitrinele Muzeului Dinamo. Acum ne imploră el să acceptăm să scoatem la licitație biletul, pus cu grijă în ramă, alături de poza lui cu autograf. Sperăm din toată inima să fie adjudecat de cineva care să-l păstreze pentru muzeu, unde îl vom expune alături de numele persoanei respective și de povestea acestei licitații prin care încercăm să salvăm Pământul lui Dinamo. Licitația pornește de la 500€”, se arată în comunicatul „câinilor”. 

VIDEO Suporterii lui Dinamo, la înălțime în duelul cu Academica Clinceni

Citește și alte știri despre Dinamo: 

EXCLUSIV Motivul pentru care Negoiță încă nu i-a dat afară din birouri pe dinamoviști » Ce ar urma să facă fostul patron în luna iunie

DDB, apel către suporterii lui Dinamo » „Câinii”, presați de o datorie importantă: „Avem nevoie URGENTĂ de ajutor!”

Fostul campion cu Dinamo se teme de semifinalele Cupei: „Mi-e jenă, mi-e frică! E posibil să luăm multe goluri”

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (64)
amadeus2021
amadeus2021  •  13 Aprilie 2021, 10:33

Cotizează toți fcsb-iștii, se vor înghesui. Dacă se desființează Dinamo îi așteaptă o mare depresie... Vor scrie de Clinceni și Botoșani? Sau poate vor povesti romanțat cum este transhumanța pe plaiurile mioritice? Așa că dragi contestatori ai lui Dinamo, repede la mobilizare!

mickey13
mickey13  •  13 Aprilie 2021, 10:03

Dupa ce fac rost si de banii astia, mai ramane sa se legitimeze vreo 15 insi din PCH si sa joace in locul vedetelor de carton... Poate chiar ar avea sanse. Cand am zis ca nea Zero ii va infunda ca venise cu niste bombe de jucatori, stransi de pe niste plaje exotice, toti au sarit ca arsi! Vezi, domne, lumea se leaga de catei cand se fac investitii!! =))) Investitii pe dracu'! Cortacero a jucat all in, cu o singura pereche de doiari in mana! Si, evident, a (au) luat-o-n mana! Parca vad ca nu mai serbeaza incendierea peluzei din Ghencea (va dati seama cat de jos erau cand ei serbau un act de vandalism?), ci vor serba programarile la matineu...

jony1973
jony1973  •  13 Aprilie 2021, 08:13

Numai un incult poate sa dea bani la manelisti si/sau lautari.

Vezi toate comentariile (64)
Comentează